Pages Menu
Categories Menu

Andrea Hyacinth LonghinFer. Andrea Hyacinth Longhin

  • călugăr, Episcop
  • 1863-1936
  • n.: la 22 noiembrie 1863, Fiumicello di Campodarsego, Padova, Italia
  • d.: la 26 iunie 1936, Treviso, Italia
  • 26 iunie (latin)

Episcopul Andrea Hyacinth Longhin, un călugăr capucin, cu o profundă spiritualitate şi o doctrină solidă, a fost un dar al Papei Pius al X-lea pentru Dieceza de Treviso, de unde venea Papa. A trăit în mod eroic, împreună cu Biserica sa, una dintre perioadele cel mai dificile ale catolicismului italian între secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

S-a născut la 23 noiembrie 1863, în Fiumicello di Campodarsego (provincia şi Dieceza de Padova) într-o familie de ţărani arendaşi săraci, dar foarte credincioşi. Încă de mic a arătat semnele unei vocaţii la preoţie şi la viaţa călugărească. La vârsta de 16 ani a intrat în noviciatul Ordinului Capucin sub numele de Andrea da Campodarsego, după care şi-a făcut studiile umaniste la Padova, iar cele teologice la Veneţia. La 19 octombrie 1886, la 23 de ani, a fost hirotonit preot. Timp de 18 ani a fost director spiritual şi instructor al tinerilor călugări, dovedindu-se un bun îndrumător şi un învăţător luminat. În 1902 a fost ales ministru provincial al capucinilor din Veneţia. În această perioadă, el a fost „descoperit” de Patriarhul Sarto, care l-a însărcinat cu predicarea şi cu diferite servicii delicate din cadrul Diecezei.

La 13 aprilie 1904, cu doar câteva luni înainte de a deveni Papă, Pius al X-lea l-a numit Episcop de Treviso şi a dorit consacrarea lui la Roma. Aceasta a fost celebrată de Cardinalul Merry del Val, şi a avut loc câteva zile mai târziu în biserica Trinita dei Monti din Roma. Înainte ca noul păstor să se mute în Dieceză la 6 august, el a dat două scrisori pastorale în care a prezentat programul său de reformă. În anul următor şi-a început prima vizită pastorală, care a durat aproape cinci ani: el a dorit să îşi cunoască Biserica; a dorit să stabilească un contact personal cu clerul, care ocupa primul loc în grija sa pastorală; a dorit de asemenea să fie aproape de asociaţiile laice, care pe atunci treceau prin perioade agitate. El şi-a încheiat vizita cu un Sinod care a urmărit să implementeze în Dieceză reformele iniţiate de Papa Pius al X-lea, să pregătească Biserica locală să fie „militantă” şi să cheme pe toţi, clerici şi laici, la o viaţă sfântă.

El a reformat seminarul diecezan îmbunătăţind calitatea studiilor şi formarea spirituală. A promovat exerciţiile spirituale pentru cler şi, într-un program de formare permanentă alcătuit de el însuşi anual, a călăuzit activităţile pastorale ale preoţilor cu îndrumări precise, verificându-le în cele trei vizite pastorale care au urmat.

La izbucnirea primului război mondial, Treviso se afla pe frontieră; a fost invadat şi a fost printre primele oraşe atacate de avioane, fiind distruse atunci peste 50 de parohii. Episcopul Longhin a rămas pe poziţii chiar şi după ce autorităţile civile au fugit în locuri mai sigure. El le-a cerut preoţilor să facă la fel, mai puţin celor care îi însoţeau pe credincioşii lor refugiaţi. A condus destinele oraşului cu un curaj eroic, a fost punctul de referinţă în probleme religioase, morale şi civile pentru întreaga comunitate care suferea din cauza războiului. S-a ocupat de organizarea asistenţei pentru soldaţi, bolnavi şi săraci.

În anii dificili ai reconstrucţiei materiale şi spirituale, Episcopul şi-a reluat a doua vizită pastorală care fusese întreruptă. El a fost un lider ferm într-o perioadă cu grave tensiuni sociale care îi dezbinau pe catolici între ei. A insistat cu fermitate evanghelică asupra faptului că justiţia şi pacea socială cereau drumul drept al non-violenţei şi al unităţii tuturor catolicilor. Mişcarea fascistă creştea în acele timpuri, şi a desfăşurat acţiuni violente în Treviso, în special împotriva organizaţiilor catolice. Între 1926 şi 1934, Episcopul Longhin a efectuat a treia sa vizită pastorală pentru a întări credinţa comunităţilor parohiale: în concepţia sa, Biserica militantă era o Biserică orientată în totalitate spre sfinţenie şi pregătită pentru martiriu.

Papa Pius al XI-lea a avut o mare stimă pentru Episcopul Longhin; i-a încredinţat delicata sarcină de Vizitator Apostolic pentru Padova, şi apoi pentru Udine, pentru a aduce pacea în aceste Dieceze care sufereau în urma diviziunilor apărute între preoţi şi Episcopi. Dumnezeu a dorit să îşi purifice slujitorul fidel şi i-a dat o boală care progresiv l-a condus la pierderea facultăţilor mentale. Longhin a trăit boala cu o credinţă extraordinară şi abandonându-se total în mâna lui Dumnezeu. A murit la 26 iunie 1936.

Încă din viaţă era vestit pentru sfinţenia sa, pentru iubirea sa eroică şi pentru înţelepciunea evanghelică de care dădea dovadă. Odată cu moartea sa, devoţiunea la sfântul păstor a devenit tot mai puternică şi tot mai răspândită, în special în Diecezele de Treviso şi de Padova, dar şi în Ordinul Capucin. Cauza de beatificare a fost introdusă în 1964. În acelaşi an, tânărul Dino Stella a fost vindecat de peritonită prin mijlocirea Episcopului Longhin. Acest miracol a condus la beatificarea sa.

Sursa: Vatican.va

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *