Pages Menu
Categories Menu

Benedict al XI-lea (Niccolò Boccasini)Fer. Benedict al XI-lea (Niccolò Boccasini)

  • Papă
  • 1240-1303
  • n.: în 1240, Trevio, Italia
  • d.: la 7 iulie 1304, Perugia, Italia
  • 7 iulie (latin)

Treviso, dieceza care l-a dat Bisericii pe sfântul Pius al X-lea, este patria unui alt papă, înălţat la cinstea altarelor: Benedict al XI-lea. Ca şi Pius al X-lea, şi Benedict al XI-lea, numit în registrul de stare civilă Niccolo Boccasini, născut la Treviso în anul 1240, provenea dintr-o familie foarte modestă. Mama sa era spălătoreasă în conventul vecin al dominicanilor, iar această îndeletnicire a favorizat intrarea fiului în tânărul ordin al sfântului Dominic. Îmbrăcând haina călugărească la 17 ani, Niccolo şi-a completat studiile la Milano. Fiind sfinţit preot, s-a întors la Treviso unde a îndeplinit misiunea de profesor în propriul convent. S-a distins prin blândeţea caracterului, puritatea vieţii, umilinţă şi pietate. Ales în anul 1286 superior provincial al vastei regiuni lombarde, după zece ani a fost chemat să-i succeadă lui Ştefan de Besancon în funcţia de general al ordinului.

Puţin după aceea Boccasini, fiul unei umile spălătorese trevizane, a reuşit să realizeze un armistiţiu între regele Angliei, Eduard I, şi regele Franţei, Filip cel Frumos. Această misiune a sa de pace, încununată de un succes nesperat, i-a adus generalului dominicanilor pălăria de cardinal, acordată de papa Bonifaciu al VIII-lea, care a intenţionat prin această numire să răsplătească şi întregul ordin dominican, pentru adeziunea sa faţă de pontif. Cardinalul Boccasini era la Anagni alături de Bonifaciu al VIII-lea, când acesta a fost lovit cu palma de către trimisul lui Filip cel Frumos, Guglielmo di Nogaret.

După moartea lui Bonifaciu al VIII-lea, cardinalii, reuniţi în conclav la Roma, la 22 octombrie 1303 i-au dat drept succesor tocmai pe cardinalul Boccasini, om conciliant şi cel mai indicat să aplaneze conflictul tot crescând dintre papalitate şi regele Franţei. Noul pontif, care şi-a luat numele de Benedict al XI-lea, a răspuns aşteptărilor. Deşi arătându-se dur cu executorul material al gestului sacrileg (a reînnoit excomunicarea lui Nogaret şi lui Sciarra Colonna), l-a dezlegat pe rege de cenzurile în care căzuse.

Benedict al XI-lea a preferat rezidenţei romane pe cea din Perugia, pentru a sta deoparte de agitaţii şi curse şi a se concentra la conducerea paşnică a Bisericii. Dar şi aici se pare că a fost ajuns de ura duşmanilor: simţind că e gata să moară după ce a gustat o smochină proaspătă, probabil injectată cu venin, a deschis larg porţile palatului pentru a acorda o ultimă audienţă şi binecuvântare credincioşilor. Printre actele scurtului său pontificat (22 octombrie 1303 – 7 iulie 1304), este decretul care impune fiecărui creştin obligaţia de a se mărturisi cel puţin o dată pe an.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *