Pages Menu
Categories Menu

Carol BorromeuSf. Carol Borromeu

  • Episcop
  • 1538-1584
  • n.: la 2 octombrie 1538, Aron, Novara, Italia
  • d.: la 3 noiembrie 1584, Milano, Italia
  • 4 noiembrie (latin)

Statuia ciclopică pe care concitadinii săi din Arona, aproape de Lago Maggiore, i-au ridicat-o exprimă foarte bine marea statură umană şi spirituală a acestui sfânt, activ, benefic, angajat în toate domeniile apostolatului creştin. Se născuse la Arona în 1538. Nepot al papei Pius al IV-lea, a fost făcut cardinal diacon cu titlul de S. Prassede la numai douăzeci şi unu de ani şi ales de însuşi papa ca secretar de stat. Niciodată nepotismul nu a fost mai pe deplin justificat decât în acest caz. Deşi rămânând la Roma pentru a reglementa provlemele inerente funcţiei sale (a fost primul secretar de stat în sensul modern) a avut privilegiul de a putea administra chiar şi de la distanţă arhidieceza milaneză.

Murind fratele său mai mare, a renunţat definitiv la dreptul la titlu de conte şi la succesiune şi a preferat să fie sfinţit, la douăzeci şi patru de ani, preot şi episcop. După doi ani, murind papa Pius al IV-lea, Carol Borromeu a părăsit definitiv Roma şi a fost primit în mod triumfal în scaunul său episcopal milanez, unde a rămas până la moarte care l-a secerat la numai patruzeci şi şase de ani, în 1584. Într-o dieceză în ale cărei graniţe locuiau populaţii lombarde, venete, elveţiene, piemonteze şi ligure, sfântul Carol era prezent peste tot. Stema sa purta un motto format dintr-un singur cuvânt: „Humilitas”, umilinţă. Nu era o simplă curiozitate heraldică, era o alegere precisă: el, nobil şi foarte bogat, se lipsea de toate şi trăia alături de popor pentru a-i asculta nevoile şi destăinuirile. L-au numit „părintele săracilor”: a fost în adevăratul sens al cuvântului.

A cheltuit bunurile sale construind spitale, aziluri, case de formare pentru cler, angajându-se să continuie reformele propuse de conciliul Tridentin, la care a fost unul dintre principalii colaboratori. Animat de un sincer spirit de reformă, a reintrodus o disciplină rigidă în rândul clerului şi al călugărilor, nepreocupându-se niciodată de ostilităţile care se creau, deoarece nu erau dispuşi să renunţe la anumite privilegii pe care tonsura le garanta. A devenit ţinta unui josnic atentat, în timp ce se ruga în capela sa, dar a ieşit nevătămat iertându-l cu generozitate pe atentator.

A continuat reformele conciliului Tridentin ajungând în conflict chiar cu guvernatorul spaniol. În timpul teribilei epidemii de ciumă care a izbucnit în 1576 şi a durat mult timp, pătrunzând în toate colţurile diecezei sale, sfântul Carol a depus toate eforturile, iar dragostea sa nu a cunoscut precauţiuni. Apoi chiar şi robusta sa fibră a cedat sub povara unei oboseli atât de mari. A murit la 3 noiembrie 1584. A fost canonizat la 1 noiembrie 1610 de către Paul al V-lea.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *