Pages Menu
Categories Menu

Catedra sfântului apostol PetruCatedra sfântului apostol Petru


Pentru a aminti două etape importante din activitatea principelui apostolilor, Sf. Petru, şi introducerea creştinismului mai întâi la Antiohia şi apoi la Roma, „Martirologiul Roman” propune la 22 februarie sărbătoarea catedrei Sfântului Petru la Antiohia, iar la 18 ianuarie, aceea a catedrei sale la Roma. Recenta revizuire a calendarului a unificat aceste două comemorări la 22 noiembrie, dată care se întemeiază pe o veche tradiţie transmisă de Depositio martyrum. Conform acestei tradiţii, în ziua de 22 februarie se celebra şi la Roma catedra Sfântului Petru, dar în părţile Galiei, mai târziu, a fost fixată la 18 ianuarie, pentru a nu cădea în timpul Postului Mare. În cele din urmă, a fost introdusă şi la Roma sărbătorea catedrei Sfântului Petru, tot la 18 ianuarie. Aşa s-a ajuns la o dedublare, eliminată de noul calendar.

Catedra înseamnă scaunul fix pe care se aşază papa sau episcopii atunci când învaţă în mod oficial. Are un loc precis şi permanent în Biserica-mamă a unei dieceze (de unde, şi numele de catedrală) şi este simbolul autorităţii episcopului şi a puterii de a învăţa în Biserica locală. Catedra Sfântului Petru reprezintă deci locul de frunte pe care Petru îl deţine în Colegiul apostolic, conform voinţei explicite a lui Isus de a conduce noul popor al lui Dumnezeu, Biserica.

Această învestitură din partea lui Cristos, reînnoită după înviere, a fost respectată. Într-adevăr, îl vedem pe Petru cum, după înălţarea la cer a lui Isus, îşi împlineşte rolul de conducător. Prezidează adunarea sfinţilor apostoli, care l-au ales pe Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul, vorbeşte în numele celorlalţi atât mulţimii adunate în faţa cenacolului în ziua coborârii Duhului Sfânt, cât şi, mai târziu, în faţa Sinedriului. Însuşi Irod Agrippa este convins că va da o lovitură mortală Bisericii prin eliminarea capului, şi-l arestează pe Sf. Petru. Prezenţa lui Petru la Antiohia rezultă în mod incontestabil din scrierile Noului Testament, în schimb, venirea lui la Roma în primii ani ai împăratului Claudiu nu are dovezi clare în Noul Testament.

Dezvoltarea creştinismului în capitala Imperiului, dezvoltare dovedită de scrisoarea Sfântului Paul către Romani (scrisă în jurul anului 57), nu poate fi explicată fără prezenţa unui misionar de prim rang.

Venirea Sfântului Petru la Roma, oricare ar fi data la care a avut loc, precum şi moartea lui aici sunt afirmate de cele mai vechi tradiţii, acum acceptate în întregime şi de cercetătorii necatolici. Se dovedeşte într-un mod care nu poate fi contrazis istoriceşte şi cu săpăturile făcute în 1939 din ordinul Papei Pius al XII-lea, în Grotele Vaticane, sub Bazilica „Sfântului Petru”. Rezultatele acestor săpături sunt acceptate favorabil şi de oamenii de ştiinţă necatolici.

Comemorarea de astăzi cuprinde deci un fapt istoric şi un adevăr de credinţă, care sunt împlinirea în timp a voinţei şi cuvântului lui Cristos: „Eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu înceteze credinţa ta. Tu, dar, când te vei întoarce, întăreşte-i pe fraţii tăi”.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *