Pages Menu
Categories Menu

Celestin ISf. Celestin I

  • Papă
  • ??-432
  • d.: la 20 septembrie 432, Roma, Italia
  • 27 iulie (latin)

După ce oraşul Roma a fost trecut prin foc şi sabie de către armatele vizigoţilor de sub conducerea regelui Alaric, pentru Biserica din Apus a urmat o perioadă foarte grea, atât din punct de vedere material cit şi spiritual; printre ruinele caselor distruse de invadatori, au început să circule apostoli ai unor învăţături greşite, care duceau la ruinarea dreptei credinţe în suflete. În această situaţie grea a păstorit sfântul papă Celestin I, de la 10 septembrie 422 până la 27 iulie 432; pontificatul său, deşi de scurtă durată, este însemnat prin unele realizări mari. Celestin era un om energic de acţiune, dar şi de o impresionantă generozitate, în timp ce participa activ la reconstruirea Romei, nu pierdea din vedere interesele spirituale ale întregii creştinătăţi. Apăra dreptul papei de a primi apelurile din partea oricărui credincios, cleric sau laic, şi era prompt în a răspunde oricărei cereri. Lui i se cerea în deosebi să arate normele de credinţă practică pentru diferitele categorii de credincioşi. Din aceste răspunsuri, cunoscute sub numele de «Decretalii», a luat naştere primul embrion al dreptului canonic.

A trimis scrisori pastorale episcopilor din toată lumea creştină, pen­tru a îndepărta abuzuri, pentru a dezlega dubii doctrinale, pentru a com­bate erezii, şi uneori pentru a da norme în problemele mai mici, cum este interzicerea ca episcopii să poarte haina şi cingătoarea proprii raselor călugăreşti. A întreţinut o corespondenţă cordială cu priete­nul său, episcopul de Hippona, Sf. Augustin. La un an după moartea acestuia (28 august 430), într-o scrisoare trimisă episcopilor din Gallia, îi apără cu multă căldură învăţătura susţinută în disputa cu ereticii pelagieni, şi astfel consacră definitiv autoritatea şi sfinţenia marelui învăţător al Bisericii. În această scrisoare papa afirmă că Augustin a fost totdeauna în comuniune cu Biserica romană, şi îl aşează între cei mai autorizaţi exponenţi ai învăţăturii creştine.

Când Nestorius, patriarh de Constantinopol, începe să răspândească ideea că în Isus Cristos sunt două persoane distincte şi Preacurata Fecioară Maria nu poate fi numită Maica lui Dumnezeu, clarviziunea pa­pei Celestin şi conştiinţa de păstor al întregii comunităţi creştine îl deter­mină să convoace pe episcopii Bisericii în Sinodul ecumenic de la Efes (431). Aici se defineşte şi se afirmă solemn învăţătura creştină că în Isus Cristos sunt două firi, firea dumnezeiască şi firea omenească, dar o singură persoană, persoana dumnezeiască; în concluzie, mama lui Isus este numită pe drept Născătoare de Dumnezeu. Deoarece Nestorius nu a primit acest adevăr, este depus din scaunul patriarhal. În 15 martie 432, papa Celestin I se adresează părinţilor conciliari, împăratu­lui, noului patriarh, clerului şi poporului, printr-o scrisoare apostolică In care îşi exprimă bucuria pentru triumful adevărului, şi îi invită pe toţi să dovedească mărinimie creştinească faţă de patriarhul depus.

Acesta este ultimul document rămas de la neobositul pontif, care a murit la 27 iulie din acelaşi an şi a fost înmormântat în cimitirul Priscilla, într-o capelă decorată cu picturi reprezentând scene de la recentul sinod din Efes, care a proclamat solemn divina maternitate a Sfintei Fecioare Maria. În anul 817 relicvele sfântului pontif au fost aşezate în bazilica Sf. Proxia şi se pare că o parte din ele au fost trans­portate în catedrala din Mantova.

Prenumele Celestin derivă din cuvântul latin caelum (celum) = cer, cerul fiind spaţiul în care se află astrul luminos al zilei şi stelele nop­ţilor, sau locuinţa fericită a zeilor. Vechii romani dădeau epitetul de caelestin = ceresc, marelui zeu Jupiter; în greceşte, corespondentul lui caelestis este Uranios – Urania şi se atribuia tot zeilor. Creştinii au format numele proprii Celestin, Celestina şi Urania, pornind de la ex­presia folosită deseori de Isus: «împărăţia cerului», expresie însemnând acceptarea stăpânirii lui Dumnezeu în suflet şi în viaţă, precum şi feri­cirea veşnică. Prin numele de botez Celestin, Celestina, Urania, părinţii creştini îşi exprimă dorinţa ca odraslele lor să reflecteze în viaţă, asemenea unei oglinzi perfecte, lumina, pacea şi fericirea împărăţiei cerului.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *