Pages Menu
Categories Menu

Convertirea Sfântului PaulConvertirea Sfântului Paul


Sărbătoarea liturgică numită „conversio sancti Pauli” apare în calendar cu începere din secolul al VI-lea şi este proprie Bisericii din părţile de Apus. Deoarece moartea de martir a apostolului neamurilor este sărbătorită de întreaga creştinătate în ziua de 29 iunie, celebrarea fixată pentru ziua de azi ne dă prilejul să privim mai deaproape personalitatea atât de complexă a aceluia care este numit „Apostolul” prin excelenţă, căci a scris despre sine însuşi: „Am lucrat mai mult decât toţi ceilalţi Apostoli”, dar tot el a spus: „Sunt cel mai mic dintre Apostoli, un avorton, nevrednic de a fi numit Apostol”.

Paul enumeră şi motivele care-i dau dreptul de a fi considerat Apostol: el l-a văzut pe Domnul, pe Cristos Înviat şi pentru aceasta este martor al Învierii; şi el a fost trimis să predice direct de către Cristos, ca şi cei doisprezece: cunoaşterea directă a faptelor, chemarea, trimiterea, trei condiţii pe care el le îndeplineşte datorită acelui miracol al harului petrecut pe drumul Damascului, când Cristos l-a silit să capituleze necondiţionat, astfel că a strigat: „Doamne, ce vrei tu să fac eu?” În cuvintele lui Cristos putem descoperi taina sufletului lui Paul: „Greu îţi este ţie să te împotriveşti boldului” (Fapte 24,14) [1]. Este adevărat că Saul căuta „prin toate sinagogile să descopere pe creştini şi să-i împingă la blasfemii folosind chiar forţa” (Fapte 24,11), dar el acţiona în bună credinţă, şi când cineva lucrează într-adevăr din dragoste către Dumnezeu, dezorientarea nu poate dura prea mult. Mai degrabă sau mai târziu apare nedumerirea, adică „imboldul” harului, licărirea razei de lumină a adevărului: „Cine eşti tu, Doamne?”; „Eu sunt Isus pe care tu îl prigoneşti.” Această apariţie a lui Cristos în viaţa lui Paul, este consacrarea lui ca Apostol şi scânteia care îi va descoperi adevărul minunat al unităţii indestructibile a lui Cristos cu cei credincioşi lui.

Această întâlnire a lui Paul cu Cristos la porţile Damascului, întâlnire pe care Paul o aseamănă cu experienţa pascală a celor Doisprezece şi cu strălucirea orbitoare a primei raze de lumină a creaţiei, va fi laitmotivul predicii sale orale şi scrise. Cele patrusprezece scrisori care ne-au rămas de la el ne descoperă fiecare câte ceva din sufletul său şi ne ajută să înţelegem minunea petrecută pe drumul damascului, minune de neînţeles pentru cine ar încerca să îi găsească doar o explicaţie psihologică, chiar recurgând la extazul religios, sau, ceea ce ar fi mai rău, la halucinaţie.

Din experienţa sa, Sfântul Paul va trage această concluzie dătătoare de mângâiere şi încurajare: „Isus a venit pe lume pentru a mântui pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Tocmai pentru aceasta a avut milă de mine. În mine a voit Isus să îşi arate toată bunătatea, ca să fiu un exemplu bun pentru cei care de acum încolo prin credinţă în El vor obţine viaţa veşnică”.

Note:
[1] Proverb oriental care se referă la faptul că animalul de tracţiune nu se poate împotrivi bastonului cu vârf metalic ascuţit cu care stăpânul îl sileşte la lucru.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *