Pages Menu
Categories Menu

Dominic SavioSf. Dominic Savio

  • 1842-1857
  • n.: la 2 aprilie 1842, Riva di Chieri, Torino, Italia
  • d.: la 9 martie 1857, Mondonio, Italia
  • 9 martie (latin)

O viaţă trăită simplu, în intervalul scurt de numai cincisprezece ani, folosind cu grijă harurile oferite de Dumnezeu în fiecare zi, a dat Bisericii un sfânt, iar tinerilor creştini de astăzi un model la îndemâna tuturor: pentru „a ne realiza” ca oameni şi creştini adevăraţi este suficient să folosim mijloacele obişnuite ale harului divin, rugăciunea şi Sfintele Sacramente, să împlinim cu bucurie datoriile stării proprii şi să ne dedicăm cu iubire semenilor noştri. Dominic Savio, declarat Sfânt în anul 1957 de către Papa Pius al XII-lea, era fiul unor oameni foarte modeşti: un fierar şi o croitoreasă. S-a născut la Riva di Chieri (Italia, lângă Torino) în 1842. La vârsta de 7 ani a primit prima împărtăşanie; cu această ocazie şi-a formulat programul de viaţă, scris cu mâna lui de copil pe o pagină de caiet, şi cuprins în deviza lapidară: „La morte piutosto che peccare – Mai degrabă moartea, decât să păcătuiesc”. Părinţii s-au mutat apoi la Mondonio.

Sfântul Ioan Bosco, care timp de trei ani de zile l-a avut între elevii săi, în biografia scrisă îndată după moartea tânărului admirat şi de colegi şi de profesori, reconstituie viaţa şi chipul luminos al lui Dominic dintr-un mozaic de întâmplări grăitoare. La vârsta de 10 ani, când unul dintre colegi a săvârşit o greşeală gravă pe care nu a voit să o mărturisească, Dominic a luat vina asupra sa, declarându-se autorul faptei. În urma cercetării atente a faptelor, profesorul a descoperit adevărul şi l-a întrebat pentru ce a procedat aşa; Dominic a răspuns cu candoare: „Colegul meu, date fiind antecedentele, ar fi trebuit eliminat din şcoală; eu aveam speranţa să fiu iertat”.

La doisprezece ani l-a rugat pe Don Bosco să îl ia şi pe el la Torino, printre elevii săi. „Mi se pare şi mie că ai în tine o stofă bună pentru un veşmânt demn de a fi oferit Domnului”, îi spune Don Bosco. Dominic îi răspunde: „Eu dau stofa, Sfinţia Voastră să fiţi croitorul”. „Dacă nu devin Sfânt – spunea odată Dominic – viaţa mea nu va fi decât un mare nimic. De ce este nevoie ca să pot ajunge Sfânt?” „De curaj, nu de ani”, a fost răspunsul lui Don Bosco. Într-o zi a observat pe doi oameni care se certaseră şi acum se pregăteau să înceapă un periculos duel cu pietre; Dominic sare, se aşează între ei şi le strigă: „Prima piatră aruncaţi-o în mine!” Glasul de argint, privirea de înger, inima de aur a unui copil sfânt, au dezarmat braţele stăpânite de ură. Deseori îl cuprindea dorul de a deveni preot, dar presimţind că sfârşitul vieţii nu e departe, oferea lui Dumnezeu sincera lui bunăvoinţă.

Deoarece din zi în zi slăbea tot mai mult, cu regret a trebuit să părăsească colegiul şi să se reîntoarcă la Mondonio, la părinţi. Colegilor, care cu lacrimi în ochi îl salutau şi-l încurajau, le-a spus: „Ne vom revedea acolo unde vom fi împreună cu Domnul pentru totdeauna!” Asemenea lui Don Bosco, a avut diferite viziuni şi presentimente ce s-au realizat întocmai. Într-una din zile, medicul familiei, după ce l-a consultat din nou cu atenţie, le-a spus că de acum este înafară de orice pericol. Dar imediat după ce medicul a părăsit camera, Dominic îl roagă pe tatăl său să recite împreună cu el rugăciunea pentru o moarte bună. Când tatăl se apropie, copilul îi adresează aceste cuvinte: „Adio, dragă tăticule; părintele paroh mai avea să-mi vorbească, dar nu pot să-mi amintesc. Ah, ce lucruri frumoase văd eu acum!” Au fost ultimele cuvinte. Era ziua de 9 martie 1857.

Prenumele Dominic este printre puţinele de provenienţă pur creştină. Are şi o formă feminină, Dominica, cu variantele Domnica, Domna, Domniţa, Duminica, Domnina. Toate sunt provenite din numele Dominus=stăpân; în cultul creştin cuvântul Dominus este atribuit numai lui Dumnezeu, îndeosebit în persoana lui Isus Cristos. Deoarece în Vechiul Testament era interzis a se pronunţa numele lui Dumnezeu=Iahve, credincioşii i se adresau cu cuvântul Adonay=stăpânul (cerului şi al pământului). Grecii au tradus cuvântul Adonay prin Kyrios, iar romanii prin Dominus. De aici a derivat adjectivul dominicus, însemnând ceva ce aparţine lui Dumnezeu. Creştinii dădeau acest nume copiilor născuţi în zi de duminică, sau acelora pe care îi ofereau în chip deosebit lui Dumnezeu.

De fapt prin numele de Dominic, Domnica, se exprimă condiţia fundamentală a fiinţei umane, aceea de a fi destinată să-şi găsească desăvârşita împlinire în Dumnezeu. Sfântul Augustin a mărturisit în numele tuturor oamenilor: „Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până când nu se va odihni în Tine”. Dominic Savio a răspuns acestei cerinţe vitale atunci când a afirmat că fără sfinţenie viaţa lui ar rămâne un mare gol.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *