Pages Menu
Categories Menu

Efrem SirulSf. Efrem Sirul

  • diacon, Doctor al Bisericii
  • c.306-373
  • n.: în c.306, Nisibis, Mesopotamia, Siria
  • d.: la 9 iunie 373, Edessa, Irak
  • 9 iunie (latin)
  • 28 ianuarie (bizantin)

Despre viaţa Sfântului Efrem cunoaştem foarte puţine lucruri. S-a născut la Nisibis în Mesopotamia de nord, la începutul secolului al IV-lea, probabil în 306. Avea şapte ani când Constantin cel Mare a dat edictul de la Milano, prin care acorda libertate deplină Bisericii creştine. Se pare totuşi că Efrem nu a putut să se bucure de libertatea cultului, nici măcar în cadrul familiei, deoarece tatăl său era preot păgân şi nu vedea cu ochi buni formaţia creştină pe care mama o dădea fiului. Efrem a fost alungat de acasă. La 18 ani a primit botezul şi a început să trăiască din munca proprie la Edessa (astăzi Orfa, în Turcia, la graniţa cu Siria) lucrând ca ajutor într-o baie publică. În anul 338 Nisibis localitatea natală, a fost atacată de perşi; Efrem s-a încadrat în armatele care o apărau.

Când Nisibis a căzut sub stăpânirea perşilor, Efrem a devenit diacon şi în anul 365 s-a mutat definitiv la Edessa, unde a deschis şi a condus o şcoală. Aici a şi murit la 9 iunie 373. Tradiţia ni-l aminteşte drept un om foarte aspru. Nu cunoştea limba greacă şi probabil acesta este motivul pentru care în opera sa literară nu se simte influenţa discuţiilor referitoare la Sfânta Treime, discuţii foarte aprinse în regiunile de limbă greacă. El expune, autentic, limpede şi precis, învăţătura creştină din vechime. Mijlocul folosit de Sfântul Efrem pentru răspândirea adevărului creştin este poezia şi pentru acest motiv este numit: „Harfa Duhului Sfânt”.

În acea perioadă începuse a se introduce „cântarea alternativă” la oficierea slujbelor religioase. Iniţiatorii au fost: Sfântul Ambrozie la Milano şi Diodor la Antiohia. Diaconul din Nisibis, aflat la frontiera creştinătăţii şi a lumii romane, a compus în limba maternă poezii cu un conţinut didactic şi însufleţitor, într-o formă lirică, adaptată cântului de masă. Caracterul popular al poeziilor sale a dus la o vastă răspândire a lor. Din Siria au ajuns în orientul mediteranian, datorită şi unei foarte frumoase traduceri în limba greacă.

Efrem nu scria cu gândul de a dobândi o glorie literară; el se slujea de poezie ca de un mijloc pastoral excelent, chiar în omiliile şi predicile sale. Cunoaşterea adâncă a Sfintelor Scripturi oferea geniului său peotic elementul cel mai adecvat pentru a pătrunde în misterele adevărului şi a scoate învăţăturile folositoare pentru poporul lui Dumnezeu.

Sfântul Efrem este şi poetul Madonei Preacurate; El i-a dedicat douăzeci de imnuri în care i se adresează cu o expresie de profundă pietate şi gingăşie. El o invocă pe Maria ca fiind „mai strălucitoare decât soarele, cea care a făcut pace între cer şi pământ; pacea, bucuria şi mântuirea lumii, coroana fecioarelor; cu totul curată, nevinovată, nesupusă putrezirii, preafericită, neprihănită, vrednică de laudă, vrednică de toată cinstea”.

Pentru doctrina lui profundă şi luminoasă, Papa Benedict al XV-lea, în anul 1920, l-a declarat pe Sfântul Efrem sirianul Învăţător al Bisericii Universale.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *