Pages Menu
Categories Menu

Sf. Elpidiu


La sud de Ancona câteva orăşele poartă numele sfântului de astăzi: San Elpidio a Mare, San Elpidio Morico, Porto San Elpidio. În Piceno acest nume este frecvent şi la persoane, dar totuşi se cunosc puţine lucruri despre acest sfânt, îndepărtat în timp şi în amintire, încât este confundat cu diferite personaje. Unii consideră că sfântul Elpidiu este originar din Capadocia. În a sa Istoria Lausiaca, scriitorul Palladiu îl aminteşte ca pe un eremit care a trăit mulţi ani într-o peşteră lângă Ierihon şi îi aduce elogiile obişnuite pentru un ascet care, înstrăinându-se de tovărăşia oamenilor, a ales ridicarea solitară spre culmile perfecţiunii creştine.

Tocmai în epoca în care a trăit sfântul Elpidiu, în secolul al IV-lea, începea să se afirme o nouă formă de monahism, prin sfântul Pahomie, iniţiatorul „cenobitismului”, adică al vieţii comunitare. În Tebaida, lângă Nil, întemeiase primele convente de bărbaţi şi femei, repartizaţi în celule individuale, cu biserica şi refectorul în comun. În fruntea oricărui nucleu (viitorul convent) este abatele care are misiunea de a supraveghea respectarea regulii comune, de a impune castitatea, munca, postul şi recitarea oficiului. La câţiva ani după sfântul Pahomie, marele teolog şi mistic oriental sfântul Vasile din Capadocia dădea o regulă mai blândă, dar mai înţeleaptă, destinată să devină magna charta, constituţiile, întregului monahism creştin, fie din Orient, fie din Occident, prinRegula benedictină.

Sfântul Vasile punea accentul pe munca manuală şi intelectuală şi întărea autoritatea abatelui, pentru a elimina excesele fanteziilor personale. Nu întotdeauna rezultatele corespundeau bunelor premise: mulţi călugări, adevăraţi hoinari, părăseau conventul, pentru a alerga pe străzi sau în marile oraşe, sau se dedicau exerciţiilor ascetice pe cât de neobişnuite, pe atât de spectaculare, ca „stiliţii”, care trăiau nemişcaţi ca statuile pe coloane şi făceau să se audă de sus sfaturi înţelepte şi rare către pelerinii care se opreau, pentru a-i admira.

Şi sfântul Elpidiu părăsise probabil chinovia pentru o perioadă de viaţă austeră şi solitară în apropiere de Ierihon, dacă acceptăm această versiune a vieţii sfântului, care într-o a doua perioadă s-ar fi mutat în Piceno, pentru a stabili acolo o comunitate monastică, sau oricum, pentru a exercita acolo o formă de apostolat în popor. Totuşi, unii specialişti sunt de părere că sfântul Elpidiu a fost originar din Piceno şi a petrecut aici întreaga viaţă, conformându-se unei reguli ascetice cu totul personale, dar capabile să-l impună stimei şi, mai târziu, devoţiunii întregii regiuni.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *