Sf. Eulalia

• fecioară, martiră
• c.290-304
• n.: în c.290, Barcelona, Spania
• d.: la 12 februarie 304, Barcelona, Spania
• 12 februarie (latin)

Această foarte tânără martiră spaniolă, care în mozaicurile de la „Sant’Apollinare Nuovo di Ravena” este reprezentată între alte două martire adolescente, Agneza şi Cecilia, pare să fie o singură persoană cu două sfinte cu numele de Eulalia, pe care Martirologiul roman le comemorează la 12 februarie şi la 10 decembrie. Prima, venerată la Barcelona, ar fi suferit martiriul sub Diocleţian (284-305), a doua, martiră la Merida, în timpul tetrarhiei (Maximian, Constanţiu, Diocleţian, Galeriu), din anul 292 până în anul 305. Dar în starea actuală a studiilor hagiografice se pare că este vorba de una şi aceeaşi sfântă, iar dublarea s-ar datora celor două relatări diferite a martiriului lor.

Patima Eulaliei de la Barcelona cu siguranţă nu este anterioară secolului al VII-lea şi este destul de evidentă inspiraţia sa din Patima Eulaliei de la Merida, care la rândul său derivă din al treilea imn din Peristephanon pe care poetul Prudenţiu l-a scris în jurul anului 405, în cinstea martirei spaniole. După descrierea lui Prudenţiu, Eulalia este o fată de doar treisprezece ani, pe care tatăl, pentru a o feri de pericolele persecuţiei anticreştine, o duce departe de oraşul Merida, încredinţând-o unei familii prietene de la ţară.

Eulalia nutreşte în inimă speranţa de a fi numărată printre cei care au meritat victoria martiriului. A fugit în timpul nopţii din sat şi s-a prezentat judecătorului din Merida. Gâfâind şi frântă de oboseală datorită drumului lung, timidă şi curajoasă în acelaşi timp, pronunţă un singur cuvânt: „Cred!”. Mult mai vorbăreaţă este Eulalia de la Barcelona, care îl copleşeşte pe prefectul Dacian cu mustrări din cauza persecuţiei pe care a început-o. Este profesiunea sa de credinţă în Cristos. Magistratul este mişcat de compasiune şi, pentru a cruţa acea viaţă tânără, face o încercare zadarnică de a o seduce de partea idolatriei. Apoi încearcă să înduplece neaşteptata fermitate prin tortură. Vârfurile ascuţite care se înfig în tânărul trup nu lasă semnul durerii de nedescris.

Cuprins de flăcări arzând cu putere, trupul Eulaliei în vârstă de treisprezece ani se consumă ca o victimă de sacrificiu aşezată pe rug. În momentul în care curajoasa martiră înclină capul, un candid porumbel iese din gura ei şi se ridică în înaltul cerului plin de nori cenuşii. Apoi fulgi moi de zăpadă cad de sus, pentru a acoperi trupul chinuit şi înnegrit al martirei. Cultul Eulaliei, în dubla versiune hagiografică, este foarte răspândit în Spania şi în Franţa; la începutul secolului al V-lea era deja o bazilică măreaţă construită la Merida.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei