Pages Menu
Categories Menu

Fidel din SigmaringenSf. Fidel din Sigmaringen

  • preot, martir
  • 1577-1622
  • n.: în 1577, Sigmaringen, Germania
  • d.: la 24 aprilie 1622, Grusch, Grisons, Elveţia
  • 24 aprilie (latin)

Deşi o localitate mică, orăşelul Sigmaringen din Germania are cinstea de a fi fost locul de naştere al viitorului Sfânt Fidel. S-a născut în anul 1578, din familia Reyd şi la botez i s-a dat numele de Marcu. A făcut studii strălucite de filosofie şi drept la universitatea elveţiană din Friburg şi a îmbrăţişat cariera de avocat; apoi a început să practice avocatura în orăşelul Colmar din Alsacia. Aici, şi-a dobândit numele de „avocat al săracilor”, deoarece apăra în mod gratuit pe cei care nu aveau cu ce să plătească un avocat. Dar el se simţea atras mai mult de cercetările filosofice decât de dezbaterile din tribunal, şi a fost fericit când contele Statzingen i-a încredinţat pe copiii săi şi pe câţiva tineri foarte înzestraţi, cu rugămintea de a-i îndruma în însuşirea ştiinţei şi în cunoaşterea problemelor lumii contemporane. Timp de câţiva ani de zile a colindat prin diferite oraşe din Italia, Spania şi Franţa, învăţându-i pe tinerii şi nobilii săi elevi nu numai cunoştinţele teoretice, dar şi principiile sănătoase ale vieţii practice, ceea ce a făcut ca ei să-l reboteze „filosoful creştin”.

La vârsta de 34 de ani părăseşte toate şi se întoarce la Friburg, dar nu la universitate, ci la mănăstirea călugărilor franciscani capucini, unde îmbracă haina umilă a Sfântului Francisc. Dovedind o înţelepciune şi o cultură cu totul deosebite, este însărcinat cu conducerea în diferite mănăstiri. La Weltkirchen, pe timpul unei ciume, şi-a atras admiraţia întregii regiuni pentru bunătatea şi curajul manifestate în îngrijirea celor loviţi de ciumă.

Superiorii săi bisericeşti au considerat că este suficient de pregătit pentru a lucra în mijlocul unei regiuni din Elveţia unde urmaşii lui Luther şi ai lui Zwingli erau deosebit de numeroşi şi foarte porniţi împotriva Bisericii Catolice. La predicile sale şi în urma discuţiilor particulare cu diferiţi credincioşi, mulţi se reîntorc la credinţa catolică; se produce în acelaşi timp un val de ostilitate, îndeosebi în rândul cetăţenilor din Cantonul Grisons, calvini convinşi, aflaţi în luptă cu împăratul Austriei. Nu a fost greu să-l acuze pe Fidel că este un agent în slujba împăratului catolic. Umilul frate capucin şi-a continuat netulburat misiunea sa, mergând din localitate în localitate şi ţinând cursuri de predici referitoare la punctele discutate între catolici şi calvini. „Dacă mă vor ucide, le spuse fraţilor când plecă spre Sewis, voi primi moartea cu bucurie, din iubire faţă de Domnul nostru Isus Cristos. Voi considera că mi s-a făcut un mare dar”.

A fost o profeţie. Pe când ţinea predica în localitatea Sewis, s-au auzit câteva focuri de armă: fratele Fidel şi-a continuat predica până la capăt, apoi s-a îndreptat spre casă. Deodată a fost înconjurat de o ceată de 20 de ostaşi, conduşi de un slujitor al calvinilor, care apoi a devenit catolic. Atunci i-au cerut lui Fidel să declare minciună tot ceea ce predicase în acea zi: „Nu pot, căci este credinţa strămoşilor noştri. Aş da cu bucurie viaţa mea, numai ca voi să vă reîntoarceţi la această credinţă!” O lovitură grea peste cap îl face să se prăbuşească la pâmânt; nici nu sfârşeşte de rostit cuvintele de iertare: „Doamne, nu le socoti lor acest păcat!” şi câteva lovituri de spadă îi curmă firul vieţii. Era ziua de 24 aprilie 1622. Abia împlinise 44 de ani, când Dumnezeu l-a chemat să-i dea răsplata slujitorului credincios. Este primul martir al Congregaţiei Propaganda Fide. Papa Benedict al XIV-lea, în anul 1746, l-a declarat în mod solemn „sfânt prin moarte de martir”, dar această moarte încorona o viaţă de sinceră dăruire lui Cristos cel Răstignit.

Creştinii de la început doreau, dacă era posibil, să-şi reamintească şi prin numele ce-l purtau legătura lor cu Dumnezeu. Printre numele adoptate în acest scop este şi Fidelis: credincios lui Dumnezeu, credincios faţă de Dumnezeu. Întrucât în limba latină adjectivul fidelis = credincios, are aceeaşi formă şi pentru masculin şi pentru feminin, numele Fidelis era atribuit şi bărbaţilor şi femeilor. Cu timpul, pentru femei s-a ajuns la numele Fidelia, iar pentru bărbaţi s-au reţinut formele Fidelis, Fidel, Fidelio (aminteşte de opera lui Beethoven), Fidelfo, Fideno. Nu putem decât să admirăm râvna creştinilor de la început, care au voit ca atunci când erau chemaţi de alţii să li se amintească prin nume apartenenţa lor la marea familie a lui Dumnezeu.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *