Pages Menu
Categories Menu

Francisc de SalesSf. Francisc de Sales

  • Episcop, Doctor al Bisericii
  • 1567-1622
  • n.: la 21 august 1567, Château de Thorens, Savoy, Franţa
  • d.: la 28 decembrie 1622, Lyon, Franţa
  • 24 ianuarie (latin)

„Dacă greşesc, vreau să greşesc mai degrabă din prea multă bunătate decât din prea multă rigoare”. În această afirmaţie a sfântului Francisc de Sales (născut în anul 1567 în castelul de Sales dintr-o nobilă familie din Savoia) constă secretul simpatiei pe care a ştiut să şi-o câştige printre contemporanii săi. Blândeţea sa de suflet, care trezeşte atâta fascinaţie în cei care citesc biografia sfântului, nu era un dar înnăscut şi ne-o dovedeşte o frază a sa revelatoare: „Voiţi ca într-un sfert de oră să pierd acea puţină blândeţe, pe care am dobândit-o în treizeci de ani cu preţul unor oboseli atât de mari?”.

După licenţa în jurisprudenţă obţinută la universitatea din Padova, dezamăgind aşteptările paterne, îmbrăţişase, la 26 de ani, viaţa bisericească şi se prezentase în mod voluntar pentru dificila misiune de predicator catolic printre calviniştii genevezi. A fost preot plin de zel şi lucrător neobosit în via Domnului. Văzând rezultatele slabe pe care le obţinea de la pupitru, s-a dedicat publicării foilor volante, pe care el însuşi le strecura sub uşile caselor sau le afişa pe ziduri, meritându-şi pentru această originală activitate publicitară titlul de patron al jurnaliştilor şi al celor care răspândesc adevărul creştin slujindu-se de mijloacele de comunicare socială. Dar şi acele foi pe care le introducea sub uşile caselor au avut o eficacitate redusă.

Ducele de Savoia, de care depindea Francisc, i-a venit în ajutor apostolului neascultat în mod decis, dar intoleranţa nu se potrivea cu temperamentul sfântului de Sales, care a preferat să ducă înainte lupta pentru dreapta credinţă prin metoda carităţii, luminând conştiinţele prin scrierile, pentru care a primit titlul de doctor al Bisericii. Introducere la viaţa evlavioasă şi Tratatul iubirii lui Dumnezeu sunt operele sale cele mai citite. Cel al iubirii lui Dumnezeu a fost argumentul prin care i-a convins pe recalcitranţii hughenoţi să se întoarcă în sânul Bisericii Catolice.

Episcop coadiutor la 32 de ani şi, după trei ani, episcop titular de Geneva, a introdus în dieceza sa reformele Conciliului Tridentin. Director spiritual al sfântului Vinceţiu de Paul şi al sfintei Ioana Francesca Fremyot de Chantal, cu care a întemeiat „Ordinul vizitării”. Francisc de Sales poate fi considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai buni reprezentanţi ai umanismului evlavios de marcă tipic franceză.

A murit la Lyon în anul 1622, la 28 decembrie, din cauza unui atac de apoplexie. Canonizat în anul 1655, este amintit în noul calendar la 24 ianuarie, zi în care trupul său a fost readus la Annecy pentru înmormântarea definitivă.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *