Pages Menu
Categories Menu

Gabriel al Maicii ÎndurerateSf. Gabriel al Maicii Îndurerate

  • călugăr
  • 1838-1862
  • n.: la 1 martie 1838, Assisi, Italia
  • d.: la 27 februarie 1862, Abruzzi, Italia
  • 27 februarie (latin)

În timpul ultimei boli, care i-a şi provocat moartea la 27 februarie 1862, în vârstă de doar douăzeci şi patru de ani, Gabriel al Maicii Îndurerate, cleric pasionist, i-a spus directorului său spiritual, părintele Norbert, să-i ia jurnalul („caieţelul său” cum îl numea el) pentru a nu cădea în ispita de a-l reciti şi de a se complace datorită harurilor deosebite pe care i le dobândise sfânta Fecioară. Părintele Norbert nu numai că i-a luat jurnalul, ci în mod imprudent l-a distrus fără să fi citit nici măcar un rând, privându-ne astfel de o „istorie a unui suflet” interesantă şi utilă nu numai pentru edificarea noastră, asemenea autobiografiei sfintei Tereza a Pruncului Isus, ci şi pentru înţelegerea bogăţiilor interioare ale acestui sfânt, numit în anul 1959, de către Ioan al XXIII-lea, patron principal al întregului Abruzzo.

Sfântul Gabriel nu era născut în Abruzzo, ci în Assisi, la 1 martie 1838. În aceeaşi zi a fost botezat şi a primit numele de Francisc. Dar la Assisi a trăit puţin timp, pentru că tatăl, Sante Possenti, guvernator al Statului Pontifical, a primit sarcini în diferite localităţi, înainte de a se stabili definitiv la Spoleto în anul 1841 în calitate de asesor. Francisc a fost elev al Fraţilor Şcolilor Creştine şi ulterior al iezuiţilor, la care şi-a continuat studiile până la vârsta de optsprezece ani, când a luat hotărârea de a face parte din familia pasionistă.

Fiind primit la noviciatul din Morrovale, la 21 septembrie 1856 a îmbrăcat haina religioasă şi şi-a luat numele de Gabriel al Maicii Îndurerate. În anul următor a făcut profesiunea religioasă; a rămas zece luni la Morrovale, apoi a locuit un an la Pievetorina, pentru a-şi completa studiile filozofice. La 10 iulie 1859 a sosit, împreună cu fraţii, la Isola del Gran Sasso. A fost ultima etapă a pelerinajului său: într-adevăr a murit aici, după nici trei ani, la 27 februarie 1862.

De la el posedăm puţine scrieri: un caiet de notiţe şcolare, versuri latine şi poezii italiene; o culegere de gânduri ale părinţilor Bisericii despre sfânta Fecioară şi vreo patruzeci de scrisori pline de devoţiune faţă de Fecioara Îndurerată: „Paradisul meu – citim acolo – sunt durerile scumpei mele mame”. Nimic excepţional nu ieşea în exterior din bogăţia sa interioară şi din totala dăruire de sine făcută lui Dumnezeu şi Fecioarei, în absolută fidelitate faţă de regulă, în profund spirit de rugăciune şi pocăinţă. Dispariţia „caieţelului” său ne permite abia să întrevedem, ca în filigran, caracteristicile sfinţeniei sale, care a fost recunoscută abia în anul 1908 prin beatificare şi în anul 1920 prin canonizare. În anul 1926 Pius al XI-lea l-a numit copatron al Acţiunii Catolice.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *