Pages Menu
Categories Menu

Sf. Galdin

  • Episcop
  • c.1096-1176
  • n.: în c.1096, Milano, Italia
  • d.: la 18 aprilie 1176, Milano, Italia
  • 18 aprilie (latin)

Numele de Galdino – ca şi acela de Abbondio – este deja aşa de strâns legat de acela al omonimului frate cerşetor manzonian, încât parcă rămân condiţionate de acesta informaţiile pe care le posedăm despre sfântul cu acest nume. Arhiepiscop de Milano într-o epocă foarte delicată pentru istoria Bisericii şi a Lombardiei, sfântul Galdin a fost un om al virtuţii şi al angajării religioase, sociale şi politice. El s-a născut la Milano, în zona Porţii Orientale, din vasalii altor vasali, della Sala, la începutul secolului al XII-lea. A îmbrăţişat cariera bisericească şi a devenit cancelar şi arhidiacon al diecezei de Milano. Tocmai în calitate de arhidiacon a fost alături de arhiepiscopul Oberto da Pirovano în decisa sa împotrivire faţă de antipapa Victor al IV-lea şi faţă de împăratul Frederic Barbarossa care îl susţinea.

Pentru că şi primăria din Milano îndrăznea să se opună puterii imperiale, în anul 1162 oraşul este ras din temelii. Între timp Oberto se refugiase la papa legitim, Alexandru al III-lea, Orlando Bandinelli. Când arhiepiscopul Oberto a murit la Benevento, papa l-a numit imediat ca succesor al său pe Galdin, pe care l-a consacrat episcop, el însuşi, la 18 aprilie 1166 şi pe care l-a investit, fiind primul din Biserica milaneză, cu purpura de cardinal. El a sprijinit acţiunile Ligii lombarde a Comunelor (Liga di Pontida) şi s-a preocupat de viaţa religioasă a diecezei.

A dovedit în mod concret dragostea lui Cristos interesându-se de săraci, în special de cei care se ruşinau să intindă mâna, pentru a cere pomană, şi de cei care fuseseră închişi ca datornici insolvabili: pentru ei a înfiinţat ceea ce mai târziu se va numi „pâinea sfântului Galdin”. Altă gravă preocupare a sa era dreapta credinţă a creştinilor încredinţaţi grijii sale pastorale: de aceea a combătut cu energie şi eficacitate ereziile catare în curs de apariţie, care ameninţau să trezească tensiunile abia potolite ale protestului patarin. Importanţa pe care o acorda acestei lupte este demonstrată şi de faptul că sfântul Galdin a murit pur chiar la amvon, la 18 aprilie 1176, imediat după ce a terminat un discurs împotriva catarilor.

Într-adevăr, primul său biograf, călugărul Ilarion, povesteşte: „Plin de zel împotriva ereticilor, a mers ca de obicei la biserica „Sfânta Tecla”, pentru a celebra sfânta Liturghie… Înainte de a citi lectura evangheliei înaintea poporului, s-a urcat pe amvon şi a ţinut un foarte frumos discurs împotriva catarilor şi a adepţilor lor… După ce a terminat de vorbit,… în prezenţa unui cler numeros şi a unei mari mulţimi de oameni a adormit în Domnul”.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *