Pages Menu
Categories Menu

Gaspar din BufaloSf. Gaspar din Bufalo

  • preot
  • 1786-1837
  • n.: la 6 ianuarie 1786, Roma, Italia
  • d.: la 28 decembrie 1837, Roma, Italia
  • 28 decembrie (latin)

Vincenzo Strambi, care l-a însoţit în misiunile ţinute în aşezările rurale din Latium, l-a definit „cutremurul spiritual”. Oamenii care alergau pentru a asculta predicile sale îl numeau „înger al păcii”. Cu armele paşnice ale cuvântului şi ale carităţii a reuşit într-adevăr să îndepărteze îngrijorătorul fenomen al banditismului care bântuia prin aşezările rurale din jurul Romei. Pelerini şi negustori nimereau în mod inevitabil într-o ambuscadă a tâlharilor. Decretele, sancţiunile şi execuţiile capitale nu foloseau la nimic. Papa Leon al XII-lea a recurs atunci la Gaspar din Bufalo, care a reuşit să îmblânzească tâlharii cei mai de temut. Dar a avut şi alte merite acest sfânt, pe care papa Ioan al XXIII-lea l-a definit „glorie cu totul strălucitoare a clerului roman, adevăratul şi cel mai mare apostol al devoţiunii faţă de preapreţiosul sânge al lui Isus în lume”.

O prezicere făcută de o călugăriţă pioasă în anul 1810 spunea că în timpurile de mare nenorocire pentru Biserică se va ridica un preot zelos, care va trezi poporul din indiferenţă prin devoţiunea faţă de preapreţiosul sânge al lui Cristos, pentru care el va fi fost „trâmbiţa”. În acel an, Gaspar din Bufalo, preot de doi ani, fusese închis pentru că a refuzat jurământul de fidelitate faţă de Napoleon.

Gaspar, născut la Roma, la 6 ianuarie 1786, din Antonio şi Annunziata Quartieroni, începuse pe ascuns opera sa de evanghelizare a cartierelor populare periferice, dedicându-se acelor „barozzari”, şi anume căruţaşilor şi ţăranilor din câmpia din vecinătatea Romei. Aceste personaje, reproduse de Pinelli, dau o imagine sugestivă a Romei de la începutul secolului al XIX-lea: acei „barozzari” transformaseră Forul Roman, de la poalele Palatinului, în depozit şi piaţă de fân. Eliberat din închisoare, după căderea lui Napoleon, Gaspar din Bufalo a primit de la Pius al VII-lea sarcina de a se dedica misiunilor populare pentru restaurarea religioasă şi morală a Statului Pontifical.

El a întreprins această nouă cruciadă în numele preţiosului sânge al lui Isus, faţă de a cărui devoţiune a devenit un înflăcărat apostol, întemeind în anul 1815 Congregaţia Misionarilor Preapreţiosului Sânge, iar în anul 1834, ajutat de fericita Maria de Mattias, Institutul Surorilor Adoratoare ale Preapreţiosului Sânge. Când a murit, la Roma, la 28 decembrie 1837, într-o cameră mai sus de Teatro Marcello, sfântul Vincenţiu Pallotti, de aceeaşi vârstă cu el, a avut viziunea sufletului său care mergea în întâmpinarea lui Cristos ca o stea luminoasă. Faima sfinţeniei sale nu a întârziat să se răspândească în întreaga lume. A fost beatificat în anul 1904 şi canonizat, de către Pius al XII-lea, în anul 1954.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *