Pages Menu
Categories Menu

Hugo de ClunySf. Hugo de Cluny

  • abate
  • 1024-1109
  • n.: la 13 mai 1024, Semur, Brionnais, Franţa
  • d.: la 28 aprilie 1109, Cluny, Franţa
  • 29 aprilie (latin)

Se cunosc cel puţin 16 sfinţi sau fericiţi care au purtat numele Hugo; între ei şi Sfântul Hugo, abate (stareţ) la renumita mănăstire benedictină din Cluny, Franţa. La vârsta de 20 de ani Hugo de Cluny a fost sfinţit preot, apoi a devenit prior (conducător al unui sector din mănăstire) şi la 25 de ani este ales abate al mănăstirii din Cluny, un mare focar de viaţă religioasă şi de cultură din acele timpuri.

În acel timp, Biserica Catolică trecea printr-o perioadă de mari frământări şi de scădere a nivelului de viaţă spirituală a credincioşilor şi a clerului; simonia – vânzarea şi cumpărarea funcţiilor bisericeşti -, nepotismul şi imoralitatea multor clerici făceau ravagii în via Domnului. Sfântul Papă Grigore al VII-lea (1073-1085) a început opera de refacere şi reorganizare a Bisericii, operă pe care succesorii săi au continuat-o. Hugo de Cluny a răspuns chemării, angajându-se cu sinceritate în lucrarea de reînnoire şi deplină dăruire sufletească. Viaţa sa personală a fost o mărturie vie a acestei transformări.

Hugo a contribuit mult la dezvoltarea vieţii mănăstireşti, fiind unul dintre principalii susţinători şi propagatori ai reformei vieţii de mănăstire, reformă începută şi realizată în mod strălucit în mănăstirea benedictină din Cluny. Aici, după cum nota acel sever observator, care a fost Sfântul Petru Damian, viaţa călugărească era luată în serios. „Ce să mai spunem despre severitatea pocăinţei, păstrarea cu stricteţe a Regulei, respectul pentru sfinţenia mănăstirii şi a orelor de tăcere? În timpul de studiu, sau de lucru, sau de citire a Sfintelor Scripturi, nimeni nu umblă pe culoare încoace şi încolo, nimeni nu vorbeşte decât în caz de trebuinţă… Participarea la serviciile divine ocupă cea mai mare parte din zi, în aşa fel încât afară de timpul folosit pentru muncă, nu rămâne decât o jumătate de oră de conversaţie. Ei vorbesc foarte puţin.” În timpul tăcerii de noapte, iar în locurile special determinate (bucătărie, sacristie, dormitorul, sufrageria şi holul exterior) chiar în timpul zilei nu se vorbeşte decât prin semne alese astfel încât se exclude orice uşurătate.

În decursul istoriei, mai ales în Evul Mediu, mulţi creştini considerau că vor ajunge la o purificare şi o înaltă desăvârşire a vieţii dacă, părăsind pentru un timp locurile şi ocupaţiile obişnuite, se vor duce să viziteze Locurile sfinte unde a trăit, a murit şi a înviat Isus, sau morminte ale Sfinţilor martiri. Cartea „Urmarea lui Cristos” – „Imitatio Christi” – afirmă că puţini s-au întors acasă mai buni din aceste costisitoare şi primejdioase călătorii. Sufletele mari, asemenea Sfântului Hugo, au înţeles că purificarea şi desăvârşirea vieţii se realizează în reculegerea care ne permite să ne apropiem sufleteşte de Dumnezeu, de aceea au iubit liniştea şi retragerea în singurătate, cel puţin pentru anumite momente ale zilei. Este o alegere înţeleaptă ce dă un înţeles adânc şi numelui pe care l-au purtat; numele Hugo provine din cuvântul hug = inteligenţă, putere de cunoaştere, de a înţelege valoarea lucrurilor. Sfântul Hugo a înţeles deplin cuvântul psalmistului: „mai de preţ este o zi în lăcaşul tău, Doamne, decât mii de zile în palatele celor ce nu te au pe Tine în inimă”.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *