Pages Menu
Categories Menu

Ignaţiu de LaconiSf. Ignaţiu de Laconi

  • călugăr
  • 1701-1781
  • n.: la 17 decembrie 1701, Laconi, Nuoro, Italia
  • d.: la 11 mai 1781, Cagliari, Italia
  • 11 mai (latin)

Când sfântul Francisc a întemeiat congregaţia fraţilor minori nu s-a gândit la o comunitate de înţelepţi, dar de oameni care să predice evanghelia după ce au trăit-o în cea mai absolută sărăcie, în ascultare şi în umilinţă, realizând ceea ce franciscanii vor numi convertirea inimii la perfecţiunea evanghelică, în renunţarea la păcat, ca şi la bogăţie şi la orice bun pământesc. De fapt singurele condiţii, pe care sfântul Francisc le punea primilor ucenici pentru a fi admişi erau lepădarea totală de bunuri şi „slujirea leproşilor”. „Noi vedem în fiecare zi cerşind prin oraş un sfânt viu, care este un frate laic al capucinilor şi şi-a dobândit veneraţia compatrioţilor săi prin multe minuni”, aşa scria în anul 1773 pastorul protestant Giuseppe Fues, capelanul regimentului german de infanterie în slujba regelui Sardiniei.

Acel sfânt viu era fratele capucin Ignaţiu de Laconi, pe care cagliaritanii îl numeau „părinte sfânt”. Parafrazând o fericită frază manzoniană, acel umil cerşetor era ca marea care primea apa din toate părţile distribuind-o apoi, prin ploaie, pe tot pământul. Francisc Ignaţiu Vincenţiu Peis, al doilea dintre cei nouă fraţi, s-a născut la Laconi, în Sardinia, la 17 noiembrie 1701. Părinţii, săraci în privinţa bunurilor materiale, dar bogaţi în virtuţi umane şi creştine, l-au crescut în respectul faţă de poruncile creştine.

Încă de pe când era foarte tânăr Ignaţiu făcea mortificaţii mari. La douăzeci de ani, după ce a fost salvat de la două pericole de moarte, respectând un vot, s-a dus la Cagliari, pentru a intra la capucinii din mănăstirea Buoncammino. Acceptarea sa nu a fost imediată, pe motivul constituţiei sale plăpânde. La 10 noiembrie 1721 îmbrăca haina franciscană. După noviciatul peregrin timp de cincisprezece ani în diferite convente, a fost rechemat definitiv la conventul din Cagliari unde a avut sarcina de a cerşi, pe care a îndeplinit-o cu un spirit într-adevăr franciscan: exemplu viu de sărăcie, dar şi e absolută disponibilitate faţă de săraci, nevoiaşi de orice fel, „leproşi” mai mult cu duhul decât cu trupul, adică faţă de păcătoşi, dintre care pe mulţi i-a readus pe calea cea dreaptă.

Devenind orb cu doi ani înainte de moarte, care s-a întâmplat la 11 mai 1781, a continuat să respecte cu scrupulozitate viaţa comună cu toate regulile mănăstirii. Fiind dotat cu carisme extraordinare în viaţă, după moarte faima sa de taumaturg s-a răspândit tot mai mult o dată cu repetarea minunilor, care aveau loc prin mijlocire sa. Fiind beatificat de către papa Pius al XII-lea în 1940, este canonizat de către acelaşi pontif la 21 octombrie 1951.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *