Pages Menu
Categories Menu

Inocenţiu ISf. Inocenţiu I

  • Papă
  • ??-417
  • d.: la 12 martie 417
  • 12 martie (latin)

Ales papă în anul 401, Sfântul Inocenţiu I, de loc din Albano, a condus Biserica timp de 16 ani, într-o perioadă istorică grea pentru Imperiul Roman de Apus şi îndeosebi pentru Roma, care, la 24 august 410, a fost cucerită şi distrusă de către vizigoţii lui Alaric. Asediul Romei a început în 408. Mulţi cetăţeni, neconvertiţi la creştinism, au adus sacrificii solemne vechilor zeităţi. Papa Inocenţiu, datorită prestigiului de care se bucura chiar în faţa asediatorilor, a obţinut o încetare a focului, cu condiţia ca el personal să meargă la Ravena şi să obţină de la timidul împărat Onoriu împuterniciri speciale pentru Alaric.

Misiunea curajosului pontif nu a ajuns la rezultatele aşteptate de invadatori şi Alaric a dat ordinul de ocupare a Romei; au urmat trei zile de devastări şi masacre îngrozitoare. Barbarii au respectat bisericile; se spune chiar că goţii au adus pe mormântul Principelui apostolilor vasele preţioase ascunse în diferite case particulare. Căderea Romei, descrisă de Sf. Augustin şi de Sf. Ieronim în cuvinte încărcate de adâncă durere, nu a însemnat şi declinul autorităţii pontificale. Grija faţă de toate bisericile este arătată de un mare număr de scrisori trimise de Inocenţiu I; dintre acestea, 36 sunt printre primele scrisori enciclice, documente solemne ale misiunii de învăţător al Bisericii. Inocenţiu I a stabilit un principiu foarte important pentru disciplina bisericească; diferitele Biserici trebuie să fie în conformitate deplină cu doctrina şi tradiţiile Bisericii din Roma.

A intervenit cu hotărâre în probleme privind sfintele sacramente, îndeosebi pocăinţa, ungerea bolnavilor, botezul şi nedesfacerea căsătoriei, pe care a susţinut-o şi pentru cazul de adulter. În timpul pontificatului său, a apărut şi s-a răspândit erezia lui Pelagius, condamnată în 416 la conciliile din Milevi şi Cartagina, la iniţiativa Sfântului Augustin şi cu aprobarea lui Inocenţiu I.

Atenţia plină de grijă a papei se preocupa nu numai de apărarea învăţăturii tradiţionale a Bisericii, dar, cu multă delicateţe, ştia să aducă mângâiere şi întărire celor aflaţi în suferinţă. Sfântul Ieronim, care, din chilia sa de la Betleem, îi scria destăinuindu-i anumite supărări, papa îi răspunde cu o scrisoare părintească, dovedind că ştie să conducă cu mână forte cârma bărcii lui Petru şi, în acelaşi timp, avea o inimă capabilă să înţeleagă dramele individuale, mici sau mari, ale tuturor. A murit la Roma, în 417, la 28 iulie, după cum relatează Liber Pontificalis, şi a fost înmormântat în Cimitirul Ponţian de pe Calea Portului.

Numele personal Inocenţiu vine de la adjectivul latin inocens = curat, nevinovat, nevătămat de stricăciunea răutăţii. El a fost atribuit mai întâi copiilor ucişi de Irod cel Mare în ţinutul Betleemului, cu gândul că între ei se va afla şi pruncul despre care îi vorbiseră Magii. S-a adoptat ca nume de botez, cu formele Inocenţiu pentru bărbaţi şi Inocenţia pentru femei, pentru a aminti nevinovăţia sufletească primită prin botez. În limba română, există şi forma Inochentie. Realitatea vieţii arată că „inocenţa” Sfântului Botez este o floare ce se ofileşte uşor; creştinul, fie că poartă numele Inocenţiu sau alt nume, îşi însuşeşte rugăciunea Psalmistului: „Spală-mă, Doamne, şi mai mult decât zăpada mă voi albi” (Ps. 50).

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *