Pages Menu
Categories Menu

Ioachim şi AnaSs. Ioachim şi Ana


Sfintele Evanghelii nu amintesc nimic despre părinţii Preacuratei Fecioare Maria, dar scrierile apocrife, nerecunoscute de Biserică deoarece conţin şi adăugiri inexacte, ne dau multe amănunte. Din ele se ştiu că mama Fecioarei Maria se numea Ana, iar tatăl Ioachim. Amândoi erau din tribul lui Iuda, tribul din care a fost ales Regele David şi trăiau o viaţă sfântă; stăpâneau mari turme de oi, dar, din nefericire, o grea durere le umbrea viaţa: nu aveau copii. La evrei, faptul acesta se considera o pedeapsă de la Dumnezeu şi constituia o dezonoare pentru familie; uneori li se refuza primirea darurilor pe care le duceau la Templu. Mâhnit şi umilit, Ioachim a plecat cu turma la munte, unde a rămas timp de cinci luni, până când un înger îl sfătuieşte să revină la Ierusalim; acelaşi înger, trimis de Dumnezeu, îi destăinuie Anei că la întoarcerea soţului de pe munte ea va fi mamă. Plină de fericire, Ana merge în întâmpinarea lui Ioachim şi-l întâlneşte la „Poarta Aurită”. O bucurie adâncă le cuprinde sufletele când se privesc unul pe altul şi împreună mulţumesc lui Dumnezeu că le-a ascultat rugăciunea îndelungată. În prima perioadă a cultului Sfinţilor Ioachim şi Ana, pictorii au ales tocmai această întâlnire a soţilor fericiţi pentru a le cinsti amintirea în sfintele icoane. Mai târziu, Sfânta Ana va fi reprezentată ţinând-o în braţe sau alături de ea pe copila Maria şi citind împreună Cartea Sfântă. Urmând exemplul mamei lui Samuel despre care se vorbeşte în Cartea I a Regilor cap. 1 şi 2, părinţii Mariei au încredinţat pe copila lor, încă de la frageda vârstă de 3 ani, Templului din Ierusalim, pentru a fi crescută şi formată în cunoaşterea Cărţii Sfinte şi în iubirea de Dumnezeu; momentul prezentării la Templu a Maicii Domnului este amintit de Biserică în ziua de 21 noiembrie.

Cultul părinţilor sfinţi ai Maicii Domnului este foarte vechi, îndeosebi în părţile Răsăritului; în anul 550, împăratul Justinian a zidit la Constantinopol o bazilică în cinstea Sfintei Ana; şi astăzi Biserica Orientală ţine anual trei sărbători în cinstea bunicii Domnului nostru Isus Cristos. Din Răsărit, cinstirea Sfintei Ana s-a răspândit în Apus şi în anul 1584 a fost instituită o sărbătoare oficială pentru întreaga Biserică.

Referitor la soţul Sfintei Ana s-a păstrat o anumită rezervă, deoarece cărţile apocrife care îl aminteau îi atribuiau nume diferite; afară de numele Ioachim, tatăl Maicii Domnului a mai purtat numele de Cleofa, Sadac, Eli. În anul 1584 când s-a fixat sărbătorirea Sfintei Ana, Sfântul Ioachim a fost trecut în calendar la 20 martie, pentru ca din 1738 să fie sărbătorit în duminica după Sfânta Maria Mare, iar din 1913 în ziua de 16 august; noul calendar liturgic îl readuce alături de soţia lui şi se hotărăşte comemorarea Sfinţilor Ioachim şi Ana la data de 26 iulie.

„După roade se cunoaşte pomul”, spunea Isus în Evanghelie; familia bătrânilor Ioachim şi Ana a dăruit lumii o floare şi un fruct unic: Preacurata Fecioară Maria care printr-un privilegiu divin extraordinar a fost scutită de păcatul strămoşesc, pentru a deveni templul viu al lui Dumnezeu făcut om. După sfinţenia rodului putem cunoaşte valoarea şi sfinţenia celor care i-au dat viaţa, Sfinţii Ioachim şi Ana.

Sărbătorirea în aceeaşi slujbă a Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului şi bunicii lui Isus, este un omagiu adus bunicilor şi o reamintire a datoriei de a cinsti pe părinţii părinţilor noştri.

Ioachim este numele folosit şi în Vechiul Testament; se compune din numele lui Dumnezeu, Iahvé, şi un alt cuvânt care poate însemna: „a acorda, a împlini” sau „a ridica, a uşura (pe un nenorocit)”; împreună au înţelesul: „Dumnezeu acordă” ceea ce i s-a cerut sau „Dumnezeu ridică”, scapă pe cel nenorocit de ocară. Numele acesta se dădea copiilor doriţi şi ceruţi în rugăciune de la Dumnezeu; prin naşterea lor împlineau rugăciunea părinţilor şi ridicau ocara ce apăsa familia fără copii. În româneşte mai are formele: Achim, Ichim, Oachim, Ioachim, Chima, Chimel, Chinea, Chinu; din limba italiană se preia uneori si numele Gioachino.

Ana este unul dintre cele mai răspândite prenume feminine. După diferitele forme ale unui cuvânt ebraic, poate avea înţelesul de „graţioasă, amabilă, drăguţă” sau „Iahvé – Dumnezeu – a avut milă, a fost îndurător, a fost darnic”, cu înţelesul de: „a revărsat multe daruri, calităţi”. De ziua Sfintei Ana, 26 iulie, îşi sărbătoresc ziua numelui şi persoanele care poartă numele derivate din cuvântul Ana: Anica, Nica, Anicuţa, Nicuţa, Cuţa, Anişca, Nişca, Anişoara, Aniţa, Niţa, Anuca, Anuşa, Nuşa, Anuşca, Anuţa, Nuţa, Uţa, Anca, Ancuţa; precum şi formele mai noi: Aneta, Neta, Neti, Netuţa, Anita, Anina, Ani, Nana. Toate aceste nume invită la grija de a cultiva darurile sufleteşti în care se vede adevărata frumuseţe a unei femei.

Sfântul Pavel doreşte ca femeile „să-şi facă podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din împletirea părului, din aur, din mărgăritare sau din veşminte de mare preţ, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei care afirmă că sunt credincioase” (I Tim. 2, 9-10).

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *