Pages Menu
Categories Menu

Ioan DominiciFer. Ioan Dominici

  • călugăr
  • 1356-1419
  • n.: în 1356, Florenţa, Italia
  • d.: la 10 iunie 1419, Buda, Ungaria
  • 10 iunie (latin)

Admirator şi ucenic al Sfintei Ecaterina de Siena, elev şi colaborator al Fericitului Raimund de Capua, Fericitul Ioan Dominici a fost maestrul lui Fra Angelico, pictorul devenit Fericitul Angelico, şi a Sfântului Antonin din Florenţa. Fra Angelico i-a prins portretul într-un tablou cu Răstignirea, în San Marco la Florenţa, iar Sfântul Antonin şi-l amintea astfel: «Voce sonoră ca o trompetă… capabilă nu numai să înveţe şi să înveselească, dar şi să îngenuncheze şi să înmoaie inimile împietrite. În fiecare zi celebra Sfânta Liturghie cu deosebită evlavie. Umil în îmbrăcăminte, mare în statură, cu mersul grav, cu o înfăţişare simpatică, amabil cu săracii şi necunoscuţii, apropiat de oamenii de jos, impunând respect celor de sus, capabil să dea cele mai potrivite sfaturi în toate domeniile, cu o privire senină şi gravă; foarte pudic în atitudinile sale, atent… simplu… şi drept, îndrăgostit de sărăcie atât de mult, încât nu poseda nici cărţile necesare pentru învăţământ şi predicaţie, nici chiar Biblia…». A fost cel dintâi animator al reînnoirii vieţii călugăreşti în mănăstirile dominicane din Italia.

Reînnoirea vieţii mănăstireşti, începută în secolul al XIV-lea, avea ca scop reformarea vieţii călugărilor dominicani, intraţi în criză, prin scandaluri şi lipsă de vocaţii, îndeosebi după ciuma neagră din 1348. Angajarea în această lucrare de reînnoire este una din activităţile caracteristice ale Fericitului Ioan Dominici. El s-a născut în Florenţa, la sfârşitul anului 1355 sau începutul lui 1356. Mama sa, Paola Zorzi, o doamnă nobilă din Veneţia, a rămas văduvă la 20 de ani, puţin înainte de naşterea lui Ioan. Când a împlinit vârsta de 17 ani şi s-a hotărât să intre în mănăstirea dominicană Sancta Maria Novela din Florenţa, Ioan vorbea bâlbâit. De acest defect a fost vindecat în mod miraculos în anul 1381, prin mijlocirea Sfintei Ecaterina.

După ce a studiat la Pisa şi la Paris, devine colaboratorul apropiat al Fericitului Raimond de Capua, care îl trimite la Veneţia, unde în 1394 inaugurează mănăstirea de femei Corpus Christi, printre primele călugăriţe fiind şi mama sa. În urma unor neînţelegeri cu Republica Serenissimă, Veneţia, se reîntoarce în Toscana, la Fiesole; aici întemeiază mănăstirea pentru bărbaţi în care îl va avea de discipol pe viitorul Sfântul Antonin. În continuare, Ioan a devenit un predicator renumit, ambasador al Republicii Florentine, arhiepiscop de Ragusa, delegat papal şi cardinal.

Papa Grigore al XII-lea l-a trimis ca reprezentant al său la Conciliul Ecumenic din Konstantz (în Germania), Conciliul care a încercat să rezolve dificultăţile ridicate de Jan Huss. În 1419, Papa Martin al V-lea îl trimite la Budapesta pentru a încerca o reconciliere cu urmaşii lui Huss; dar aici îşi află sfârşitul, în ziua de 10 iunie 1418. Ioan Dominici a lăsat şi unele scrieri în care se ocupă de studiul literaturilor vechi, păgâne, arătând că un creştin adevărat, în aceste opere, trebuie să deosebească binele de rău, întunericul de lumină, frumuseţea amăgitoare de frumuseţea adevărată….

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *