Pages Menu
Categories Menu

Ioan Gură de Aur (Crisostomul)Sf. Ioan Gură de Aur (Crisostomul)


Fiind educat de mama sa, sfânta Antusa, Ioan (născut la Antiohia, probabil în anul 349) în anii tinereţii a dus o „viaţă monastică” în casa proprie. Apoi, după moartea mamei, s-a retras în pustiu şi a rămas acolo timp de şase ani, dintre care pe ultimii doi i-a petrecut în retragere solitară într-o peşteră în dauna sănătăţii fizice. Chemat în oraş şi sfinţit diacon, a dedicat cinci ani pregătirii pentru preoţie şi pentru ministerul predicării. Fiind sfinţit preot de către episcopul Fabian, i-a devenit un colaborator zelos în conducerea bisericii antiohene. Specializarea pastorală a lui Ioan era predicarea cuvântului lui Dumnezeu, în care excela prin daruri oratorice şi prin profunda sa cultură. Păstor şi moralist, se arăta preocupat de a transforma comportamentul practic al ascultătorilor săi, mai mult decât a se limita asupra expunerii raţionale a mesajului creştin.

În anul 398 Ioan din Antiohia – supranumele de Crizostom, adică „Gură de aur”, i-a fost acordat după trei secole de către bizantini – a fost chemat să succeadă patriarhului Nectariu, în prestigiosul scaun al Constantinopolului. În capitala imperiului de răsărit Ioan a exercitat îndată o activitate pastorală şi organizatorică deosebită, care trezeşte admiraţie şi perplexitate: evanghelizarea aşezărilor rurale, crearea de spitale, procesiuni antiariene sub protecţia poliţiei imperiale, predici înfocate prin care biciuia viciile şi indiferenţa, avertismente severe către călugării indolenţi şi ecleziasticii prea sensibili faţă de atracţia bogăţiilor. Predicile lui Ioan durau peste două ore, dar învăţatul patriarh ştia să folosească cu o pricepere încercată toate registrele retoricii, desigur nu pentru a gâdila auzul ascultătorilor săi, dar pentru a învăţa, corija, mustra. Predicator de nedepăşit, lui Ioan îi lipsea diplomaţia pentru a se feri de intrigile de la curtea bizantină. Depus în mod ilegal de către un grup de episcopi conduşi de către cel din Alexandria, Teofil, şi exilat prin complicitatea împărătesei Eudoxia, este rechemat aproape imediat de către împăratul Arcadiu, impresionat de diferite neplăceri ivite la palat. Dar după două luni Ioan era din nou exilat, mai întâi la frontiera cu Armenia, apoi mai departe, pe ţărmul Mării Negre.

În timpul acestei ultime transferări, la 14 septembrie 407, Ioan a murit. Din mormântul de la Comana, fiul lui Arcadiu, Teodosiu cel Tânăr, a dispus transferarea rămăşiţelor pământeşti ale sfântului la Constantinopol, unde au ajuns în noaptea de 27 ianuarie 438, în prezenţa unei mulţimi ovaţionante. Dintre numeroasele scrieri ale sfântului amintim micul volum Despre preoţie, un clasic al spiritualităţii sacerdotale.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *