Pages Menu
Categories Menu

Ioan ISf. Ioan I

  • Papă, martir
  • ??-526
  • d.: la 18 mai 526, Ravenna, Italia
  • 18 mai (latin)

Teodoric cel Mare este un rege ostrogot, care, după ce a dus lupte cu împăratul de Constantinopol, Zenon, şi cu alţi regi, a întemeiat un mare imperiu care cuprindea Italia, Sicilia şi Dalmaţia, având capitala la Ravena, în Italia; el personal şi o mare parte dintre ostrogoţi erau ariani; papa de la Roma se afla în teritoriul stăpânit de el. Despre Teodoric, în cartea „Judecata Universală”, G. Papini spune următoarele prin gura îngerului judecător: „Multe şi mari sunt greşelile tale ca om şi ca rege: setea de pământ şi de sânge, îngăduinţa peste măsură pentru sălbăticia şi lăcomia supuşilor tăi, desfrâul şi minciuna…”. La acestea, Teodoric răspunde: „Eram în fruntea uneia dintre acele turme de înfometaţi nomazi şi toată autoritatea mea de conducător şi rege nu putea să-i schimbe dintr-o dată într-un cor de cântăreţi de psalmi şi umili închinători… Romani redeşteptaţi la viaţă şi goţi înnobilaţi ar fi trebuit să se contopească într-un popor unic şi puternic, capabil să redea Italiei locul cel dintâi pe acest pământ. Nu a fost numai vina mea, dacă acest vis a rămas doar vis”.

Amintirea Sfântului Papă Ioan I este strâns legată de drama social-politică a lui Teodoric. De loc din Toscana, el a ajuns pe scaunul Sfântului Petru după Papa Ormisda, la 15 august 523. Unii cercetători îl identifică cu Ioan diaconul, autorul scrisorii Epistola ad Senarium, scrisoare importantă pentru istoria rânduielii slujbei de botez, deoarece este poate unicul document în care se aminteşte tradiţia Bisericii Romane de a ridica şi a consacra în Sâmbăta Mare şapte altare şi de a turna în potir un amestec de lapte şi miere. Ioan diaconul este recunoscut şi ca autor al cărţii De fide catholica – Despre credinţa catolică.

Când Ioan ajunge Papă, abia trecuseră cinci ani de când Papa Ormisda şi împăratul Iustin, unchiul lui Justinian, făcuseră să înceteze ruptura dintre Roma şi Constantinopol, ruptură produsă în 484 prin declaraţia Henaticon a împăratului Zenon, care încerca un compromis între catolici şi monofiziţi. Voind să stăvilească întărirea puterii goţilor, care erau ariani, la sfârşitul anului 524, Iustin dă un decret prin care ordonă închiderea bisericilor ariane din Constantinopol şi excluderea arianilor din orice funcţie civilă sau militară. Teodoric îl constrânge pe Papa Ioan să meargă la Constantinopol şi să-i ceară împăratului revocarea decretului. Papa se duce în oraşul de pe malul Bosforului şi este primit cu onoruri excepţionale: 15.000 de oameni cu lumânări aprinse şi cruci în mâini îi ies în întâmpinare; prezidează slujbele solemne de sărbătorile Naşterii Domnului şi ale Paştelui şi peste tot i se acordă o cinste deosebită.

Justin este de acord să restituie arianilor bisericile pe care le închisese, dar insistă să fie lipsiţi de orice drepturi arianii ce s-au convertit la catolicism şi acum voiau să redevină ariani. Această restricţie l-a înfuriat pe Teodoric atât de mult, încât, chiar înainte de a se înapoia papa, el a ordonat executarea lui Boetius şi a lui Simacus, unul om politic şi filozof, celălalt senator, amândoi susţinători cunoscuţi ai catolicismului. Când Ioan I se întoarce, este prins şi aruncat în închisoarea din Ravena, unde moare la 18 mai 526, în urma torturilor la care a fost supus.

Amintirea acestor fapte, amestec de credinţă şi fanatism, politică şi religie, ură şi eroism, ne arată greutăţile prin care trebuie să treacă Biserica lui Cristos; în toate, ea este susţinută nu de sabie şi legi omeneşti, ci de cei care acceptă să poarte împreună cu învăţătorul Crucea unei vieţi sfinte, a mărturisirii adevărului, a acceptării suferinţelor şi a morţii. Sfântul Papa Ioan I a răspuns acestei chemări.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *