Pages Menu
Categories Menu

Iosif CafassoSf. Iosif Cafasso

  • preot
  • 1811-1860
  • n.: la 15 ianuarie 1811, Castelnuovo d’Asti, Italy
  • d.: la 23 iunie 1860, Torino, Italia
  • 23 iunie (latin)

Torinezii îl numeau „preotul spânzurătorii”, cu un amestec de admiraţie şi compasiune, pentru că la orice execuţie capitală alături de condamnat era întotdeauna don Iosif Cafasso, un preoţel slab, încovoiat, dar nu de ani (a murit la 49 de ani în anul 1860), dar datorită devierii şirei spinării ceea ce îl obliga să stea aplecat chiar şi în puţinele ore ale zilei pe care le petrecea în afara confesionalului. Don Iosif Cafasso dedica într-adevăr o mare parte a ministerului sacerdotal ascultării spovezilor şi a destăinuirilor celor care frecventau biserica sa, atraşi de marile calităţi umane de inteligenţă şi bunătate ale acelui mic preot, care înţelegea problemele tuturor şi ştia să vorbească celor învăţaţi şi celor simpli, sufletelor evlavioase ca şi ocnaşilor. Declarat sfânt în anul 1947, a fost declarat într-adevăr patron al celor închişi şi condamnaţi la pedeapsa capitală, deoarece în viaţă făcuse din închisori locul preferat pentru exercitarea activităţii sale preoţeşti.

Născut la Castelnuovo d’Asti, cu patru ani înainte de compatriotul său Ioan Bosco, în anul 1811, Iosif Cafasso era prin temperament la antipodul apostolatului pentru tineri: reflexiv, evlavios, blând şi studios, îi plăcea să dedice multe ore meditării în faţa tabernacolului în scurtele perioade de vacanţă pe care le petrecea la ţară, în timpul anilor de seminar. Ioan Bosco glumea cu amabilitate, numindu-l „domnule abate”, şi îl invita să asiste la spectacolele nevinovate de sărbătoarea patronului. „Spectacolele preotului – îi răspundea clericul Cafasso – sunt funcţiuni religioase”. Dar cei doi erau destinaţi să se întâlnească şi să se înţeleagă în mod profund.

Iosif Cafasso, sfinţit preot la 22 de ani, a frecventat cursul de teologie la Torino, la şcoala teologului Guala, a cărui catedră a moştenit-o puţin după aceea, avându-l printre elevi pe însuşi Ioan Bosco. Tânărul compatriot a pus apoi la grea încercare mult lăudata sa răbdare când i-a umplut colegiul bisericesc, al cărui rector era, de băieţi gălăgioşi adunaţi de prin toată periferia oraşului. Când don Bosco a înlăturat deranjul, desigur nu pentru mustrările sfântului rector, şi a dus grupul de tineri sub acoperişul de la Valdocco, don Iosif Cafasso i-a fost mereu aproape, chiar şi cu ajutoare financiare, şi înainte de a muri a dat tot puţinul pe care îl avea lui şi operei lui Cottolengo, în al cărui mormânt a fost depus temporar trupul său neînsufleţit, înainte de a fi transferat în sanctuarul „della Consolata”.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *