Pages Menu
Categories Menu

José Olallo ValdésFer. José Olallo Valdés

  • călugăr
  • 1820-1889
  • n.: la 12 februarie 1820
  • d.: la 7 martie 1889
  • 7 martie (latin)

José Olallo Valdés s-a născut la 12 februarie 1820 în Havana. A fost abandonat după naştere la Orfelinatul „Sfântul Iosif”, unde a primit botezul la 15 martie 1820. La vârsta de 13-14 ani a intrat în Ordinul Spitalicesc al Sfântului Ioan al lui Dumnezeu, în comunitatea din Spitalul „Sfinţii Filip şi Iacob” din Havana. Ioan al lui Dumnezeu (1494-1550) a înfiinţat la Granada (Spania) o comunitate de laici care să asigure asistenţa celor bolnavi, declarată ulterior ordin călugăresc de papa Grigore al XIII-lea în anul 1572. Membrii acestui ordin, pe lângă cele trei voturi obişnuite (de castitate, de ascultare şi de sărăcie), fac şi votul de a sluji în spitale.

În aprilie 1835 José Olallo Valdés a fost transferat în oraşul Puerto Príncipe (astăzi Camagüey), la Spitalul „Sfântul Ioan al lui Dumnezeu”, unde s-a dedicat pentru restul vieţii în slujba bolnavilor, după modelul sfântului Ioan. Era atât de devotat slujirii pe care o îndeplinea, încât în 54 de ani a lipsit de la spital o singură noapte. A început ca ajutor de infirmier, la 25 de ani a devenit infirmier şef, iar în anul 1856 superior al comunităţii.

S-a confruntat cu mari dificultăţi, mai ales în perioada când guvernul liberal spaniol a suprimat ordinele călugăreşti şi a confiscat proprietăţile bisericeşti. Şi-a trăit viaţa doar în slujba bolnavilor, întotdeauna fidel lui Dumnezeu, conştiinţei, vocaţiei şi carismei sale, umil şi ascultător faţă de toţi, respectând, slujind şi iubind chiar şi pe cei nerecunoscători şi pe duşmani.

În perioada grea a războiului (1868 -1878), s-a arătat curajos în păstrarea spitalului său, întotdeauna prudent, muncind în favoarea tuturor, dar în special pentru cei mai bolnavi şi săraci, pentru bătrâni şi copii, fără să facă deosebire de rasă sau religie. A mijlocit pe lângă autorităţi pentru locuitorii din Camagüey şi, fără a se lăsa intimidat de ameninţările şi interdicţiile militarilor, a reuşit să evite masacrarea civililor.

S-a distins întotdeauna prin bunătatea sa şi a fost amintit de toţi cu apelativul de „apostol al carităţii” sau „părinte al săracilor”, care sintetizează foarte bine altruismul venerabilului Olallo.

Umilinţa sa se evidenţiază şi prin refuzul de a primi preoţia, deşi a fost solicitat de arhiepiscopul său, deoarece vocaţia sa era de a sluji cu totul pe cei săraci şi suferinzi. A practicat însă cu fidelitate deplină voturile de castitate, ascultare, sărăcie şi slujire în spitale.

Moartea sa, survenită la 7 martie 1889, a fost reţinută ca „moartea unui om drept”, a unui sfânt. A murit în umila sa cameră de spital, dar a rămas viu în inimile oamenilor, care vorbeau cu deosebit respect despre „padre Olallo”. În anul 1901, autorităţile locale au numit o stradă şi o piaţă după fratele Olallo. Strada încă îi poartă numele. La 27 noiembrie 1999, Ordinul Spitalicesc al Sfântului Ioan al lui Dumnezeu a fondat un azil de bătrâni şi l-a încredinţat ocrotirii spirituale a aceluiaşi frate.

Vorbind despre opera lui José Olallo în mijlocul cubanezilor, cardinalul José Saraiva Martins a spus: „A lăsat un mare entuziasm printre cubanezi, care văd în el figura unui tată, iar moştenirea pe care a lăsat-o este tocmai acest entuziasm de a trăi propria credinţă şi de a nu se descuraja niciodată, nici măcar în mijlocul necazurilor, pentru că fratele Olallo a avut multe dificultăţi, dar le-a depăşit întotdeauna gândindu-se la Cristos, slujitorul săracilor”.

Sursa: Lumina creştinului, nr. 1/2009

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *