Pages Menu
Categories Menu

Leon al III-leaSf. Leon al III-lea

  • Papă
  • ??-816
  • n.: în Roma, Italia
  • d.: la 12 iunie 816, Roma, Italia
  • 12 iunie (latin)

Leon s-a născut în Roma, din părinţii Atiuppius şi Elisabeta, ajungând apoi preot şi ulterior Cardinal. A fost ales Papă imediat după înmormântarea Papei Adrian I, adică pe 26 decembrie 795. I-a trimis lui Carol cel Mare o scrisoare prin care îl recunoştea drept protector al oraşului şi al Sfântului Scaun. Împăratul i-a răspuns cu o scrisoare şi o sumă importantă de bani, pe care Papa Leon al III-lea a folosit-o pentru a construi biserici şi instituţii de caritate.

Ambiţii umane, gelozii, combinate cu ură, au făcut ca unii membri ai familiei fostului Pontif să organizeze un atac asupra Papei Leon, pe când acesta era într-o procesiune. Au încercat să îi taie limba şi să îi scoată ochii, pentru a-l face inapt pentru funcţia de Papă. Atacul nu a reuşit şi se spune că vindecarea lui ar fi fost miraculoasă. Leon a fugit din Roma, la Carol cel Mare. Acesta l-a escortat înapoi şi a organizat un proces pentru Papă şi pentru acuzatorii lui. Papa Leon a fost găsit nevinovat, iar acuzatorii vinovaţi, unii fiind închişi. Era anul 800, în ziua de Crăciun a acelui an Papa încoronându-l ca rege pe Carol cel Mare, marcându-se începutul Imperiului Roman.

A murit pe 12 iunie 816, dată la care este amintit. A fost înscris în martirologiul roman de Papa Clement al X-lea în 1673, dar lipsa de documente privind viaţa sa a făcut ca pomenirea sa liturgică să fie eliminată în 1953.

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *