Pages Menu
Categories Menu

Sf. Marcelin din Cartagina

  • martir
  • ??-c.413
  • d.: în c.413, Cartagina
  • 6 aprilie (latin)

Moartea de martir a Sfântului Marcelin, înalt funcţionar imperial şi prieten al Sfântului Augustin, este legată de schisma donatistă, care timp de mai bine de un secol a sfâşiat pacea şi unitatea Bisericii din Africa.

Ruptura a început în anul 310, când a fost ales Episcop de Cartagina Cecilian; Episcopul Donat, care dorea să ocupe acest post, susţinut de o parte dintre credincioşi, a afirmat că alegerea lui Cecilian nu este valabilă, deoarece fusese sfinţit Episcop de către Episcopi „trădători” – „traditores”; aşa erau numiţi cei care pe timpul lui Diocleţian au predat cărţile sacre spre a fi arse, cum cerea un decret al împăratului; ei erau consideraţi păcătoşi publici.

Episcopul Donat, ai cărui partizani se numeau donatişti, şi-a motivat împotrivirea în următoarele două puncte: Biserica este formată numai din oameni sfinţi; sfintele sacramente oficiate de păcătoşi nu au valoare. Era o învăţătură nouă şi străină de învăţătura Bisericii Universale; ea forma acoperirea unor cauze de ordin regional şi social: conflictul dintre Numidia şi Africa proconsulară, şi diferendele între băştinaşi şi proprietarii romani. Aici se află explicaţia faptelor care au dus la condamnarea lui Marcelin, sfântul pe care îl amintim astăzi.

Marcelin îndeplinea în Cartagina funcţia de tribun şi notar imperial. Sfântul Augustin ni-l prezintă ca pe un bun tată de familie, creştin exemplar, foate cunoscut pentru prestigiul şi credinţa lui: „fama et pietate notissimus”. Dornic de a cunoaşte cât mai adânc adevărurile credinţei, s-a adresat adesea Sfântului Augustin, rugându-l să-i lămurească diferite puncte discutate. Acestei curiozităţi, vrednice de toată lauda, a piosului funcţionar datorăm câteva dintre operele marelui teolog din Ippona, Sf. Augustin. Aşa sunt: „Despre iertarea păcatelor”, „Despre Duh şi literă”, şi celebra carte „Despre Sfânta Treime”. Marcelin nu a mai ajuns să citească această ultimă carte, deoarece între timp s-au petrecut evenimente grave. În anul 411, la Cartagina are loc o conferinţă a Episcopilor catolici şi donatişti; Marcelin, în calitate de tribun participă şi el; în referatul adresat împăratului Onoriu dă câştig de cauză părţii catolice; ca urmare, împăratul a promulgat un edict prin care donatiştii erau proscrişi, şi în consecinţă, dacă nu renunţau la poziţia lor ar fi avut de suferit neplăceri mari. Drept răzbunare, donatiştii îl acuză pe Marcelin că este complice în complotul lui Eraclian împotriva împăratului. Acuzaţia este foarte gravă, şi Marcelin a fost condamnat la moarte în ziua de 13 septembrie, de către guvernatorul Marius. După un an de zile, împăratul însuşi recunoaşte greşeala săvârşită de justiţia romană. Acuzaţia de complicitate la complot a fost anulată, şi hotărârile luate de tribunul Marcelin au fost sancţionate. Biserica îl cinsteşte ca martir, deoarece nici în faţa morţii nu a acceptat să renunţe la adevărul propovăduit de Biserica lui Cristos.

Numele Marcelin este o modificare a numelui Marcel, iar acesta provine de la numele Marcu. În antichitatea greacă şi romană numele de Marcus se dădea copiilor născuţi în luna Martie, sau copiilor pe care părinţii îi doreau să fie viteji în războaie, deoarece Marcus înseamnă om închinat lui Marte – zeul războiului. Pentru creştini, numele Marcu aminteşte de unul dintre cei patru evanghelişti, ucenic credincios al sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. Amintirea acestui nume era o invitaţie la cunoaşterea şi urmarea cu credinţă a învăţăturii Sfântului Apostol Petru, pe care Marcu a exprimat-o în evanghelia care-i poartă numele. Tribunul Marcelin din Cartagina a răspuns cu statornicie la această chemare.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *