Pages Menu
Categories Menu

Maria Cristina a Neprihănitei ZămisliriSf. Maria Cristina a Neprihănitei Zămisliri

  • călugăriţă
  • 1856-1906
  • n.: la 1 mai 1856, Napoli, Italia
  • d.: la 20 ianuarie 1906, Casoria, Napoli, Italia
  • 20 ianuarie (latin)

Maica Maria Cristina Brando s-a născut în Napoli pe data de 1 mai 1856, într-o familie bogată, avându-i ca părinţi pe Giovanni Giuseppe şi Maria Concetta Marrazzo. Mama ei a murit la câteva zile după naşterea Servei lui Dumnezeu. Având o personalitate blândă, Maria Cristina a primit o educaţie religioasă utilă şi de calitate în familie şi, încă de timpuriu, a arătat o inclinaţie clară spre rugăciune şi celibat.

Atrasă de Dumnezeu, ea s-a îndepărtat de vanităţile lumii, şi pe lângă iubirea ei pentru solitudine, se spovedea des şi se împărtăşea des. Ea a acordat atenţie învăţăturii Domnului nostru (Matei 5,48) şi obişnuia să îşi spună des: „Trebuie să devin sfântă. Vreau să devin sfântă”. Pe la vârsta de 12 ani, înaintea unei imagini a Pruncului Isus, ea a făcut un jurământ de castitate pe toată viaţa.

Când şi-a dat seama că are vocaţie la viaţa consacrată, a încercat să intre în Mănăstirea Surorilor Sacramentine din Napoli, dar tatăl ei nu a lăsat-o. Totuşi a obţinut consimţământul pentru a fi primită ca şi candidată în Ordinul Sărmanelor Clarise în Mănăstirea Fiorentine. Cu toate acestea, din cauza bolii a fost de două ori împiedicată să intre şi a fost forţată să se întoarcă acasă pentru îngrijiri medicale. După însănătoşire, a primit permisiunea de a intra în Mănăstirea Sacramentinelor. În 1876 a îmbrăcat haina călugărească şi a luat numele de sora Maria Cristina a Neprihănitei Zămisliri. Şi aici s-a îmbolnăvit şi a fost forţată să abandoneze aventura în care pornise cu atâta fervoare.

În acest moment a înţeles că a venit timpul să îşi dedice viaţa unui institut spre care a simţit mereu că are o chemare. Aşadar, în 1878, în timp ce închiria o cameră împreună cu surorile tereziane din Torre del Greco, a pus bazele unei noi familii religioase care poartă numele de Congregaţia Surorilor Victime Ispăşitoare ale lui Isus în Preasfântul Sacrament. Noua congregaţie a crescut repede în ciuda constrângerilor economice şi a altor obstacole, precum şi a sănătăţii şubrede a fondatoarei.

După ce a stat în locuri diferite, comunitatea, sub îndrumarea Servei lui Dumnezeu, a lui Michelangelo de Marigliano şi a Fericitului Ludovic de Casoria, s-au stabilit în Casoria, nu departe de Napoli. Noul institut a întâmpinat multe situaţii dificile, dar a experimentat în multe moduri şi Providenţa divină şi s-a bucurat de ajutorul multor binefăcători şi clerici, în special al preotului Domenico Maglione. Institutul a crescut cu membri şi noi case şi a demonstrat o mare devoţiune faţă de Preasfânta Euharistie şi o grijă sârguincioasă pentru educarea băieţilor şi fetelor.

În 1897, Serva lui Dumnezeu a depus voturile temporare şi în 20 iulie 1903, Congregaţia a primit aprobarea canonică a Sfântului Scaun. În 2 noiembrie în acelaşi an, fondatoarea, împreună cu multe dintre surorile ei, au depus voturile permanente. Ea şi-a trăit consacrarea cu generozitate, perseverenţă şi bucurie spirituală. Şi-a îndeplinit rolul de superioară generală cu smerenie, prudenţă şi bunăvoinţă, dându-le surorilor un continuu exemplu de fidelitate faţă de Dumnezeu şi faţă de propria vocaţie şi de zel pentru creşterea Împărăţiei lui Dumnezeu.

A mers pe calea sfinţeniei cu stricteţe şi generozitate, şi cu ajutorul harului lui Dumnezeu, a progresat continuu în imitarea Domnului, în ascultarea faţă de Evanghelie şi în perfecţiune creştină. În ziua de 20 ianuarie 1906, serva lui Dumnezeu a intrat în viaţa veşnică spre care, de mic copil, a năzuit mereu şi pentru care s-a pregătit cu atâta sârguinţă. (traducere: Teodora Capan)

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *