Pages Menu
Categories Menu

Maria MagdalenaSf. Maria Magdalena


Noul calendar al Bisericii Romano-Catolice, la data de 22 iulie face următoarea menţiune: „Comemorarea de azi se referă la Maria Magdalena căreia Domnul Isus Cristos i s-a arătat după Învierea Sa, nu la sora Sfintei Marta, nici la femeia păcătoasă căreia Domul i-a iertat păcatele”. Până la reforma actuală, mulţi hagiografi considerau că cele trei femei amintite de Sfânta Evanghelie în câteva împrejurări însemnate din viaţa lui Isus sunt una şi aceeaşi persoană, numită Maria Magdalena. Ea era sora Martei şi a lui Lazăr; a fost o păcătoasă publică, dar ascultându-l pe Isus s-a hotărât să-şi schimbe viaţa, şi pe când Învăţătorul era la masă în casa fariseului Simon a venit şi i-a spălat picioarele cu lacrimile ei; şi tot ea a rămas sub cruce împreună cu Maria, mama lui Isus, iar în ziua Învierii a avut bucuria şi cinstea de a fi cea dintâi care a vorbit cu Isus Înviat. Însuşi Sfântul Papă Grigore cel Mare afirma că toate evenimentele amintite se referă la una şi aceeaşi persoană. Cercetarea atentă a textelor sfinte, precum şi tradiţia constantă a Biserici Orientale arată că în realitate este vorba despre trei persoane diferite, dintre care două poartă numele de Maria. Toate trei rămân de-a lungul istoriei o mărturisire vie, delicată şi copleşitoare, a sfinţeniei şi bunătăţii Celui mai Frumos dintre fiii oamenilor.

1. Maria, sora lui Lazăr şi a Martei, este amintită în Sfânta Evanghelie de trei ori: când Isus vizitează casa lor din Betania, Maria se aşează la picioarele Lui şi-i ascultă cuvintele dumnezeieşti, în timp ce sora ei Marta aleargă după treburile casei: la supărarea oarecum îndreptăţită a Martei, Isus răspunde: „Marta, Marta … un singur lucru este necesar: Maria a ales partea cea mai bună, care nu se va lua de la ea.” (Luca 10); a doua oară este prezentă la evenimentul morţii şi învierii fratelui ei Lazăr (Ioan 11); împreună cu Lazăr şi Marta ia parte la ospăţul dat în cinstea lui Isus de Simon Leprosul, şi aici, sub inspiraţia divină, toarnă pe capul lui Isus parfumul de mare preţ din vasul de alabastru; la indignarea apostolilor, care vedeau în acest gest o risipă, Isus le răspunde: „Când ea a vărsat acest parfum pe capul meu a făcut-o în vederea înmormântării mele. Adevăr vă spun: oriunde, pe întinsul lumii, va fi predicată această Evanghelie, se va spune în amintirea ei şi ceea ce a făcut ea” (Matei, 26; Matei, 14; Ioan, 12).

2. Femeia păcătoasă este a doua persoană care a fost confundată cu Maria Magdalena. Sfântul evanghelist Luca, în capitolul 7, relatează un fapt petrecut pe când Isus se afla la masă în casa fariseului Simon (altul decât Simon Leprosul): „Tocmai în acel oraş se găsea o femeie păcătoasă”. Împotriva uzanţelor, dar mânată de dorinţa de a-l întâlni pe Isus şi a-i cere uşurarea sufletului ei de păcate, intră în sala ospăţului şi unge picioarele lui Isus cu un parfum scump; le spală cu lacrimile ei izvorâte din dragoste pentru curăţenia sufletească şi pentru Acela care poate să o redea celui ce a pierdut-o. „Păcatele îţi sunt iertate … Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace”. Din tonul istorisirii evanghelice se vede că este vorba despre o persoană necunoscută apostolilor, care apoi dispare, ducând cu ea bucuria nevinovăţiei regăsite.

3. Maria Magdalena este o persoană bine cunoscută apostolilor şi care îl urmează pe Isus din Galileea, deci din primul an al vieţii Sale publice, şi până la Înălţare. Spre deosebire de imaginea creată prin confuzia istorică amintită, sufletul şi viaţa Mariei Magdalena cuprind comori de credinţă, dărnicie, slujire umilă, iubire statornică faţă de „Rabuni” şi de Maria, mama Lui. „Isus umbla prin oraşe şi sate, predicând şi ducând Vestea cea Bună a Împărăţiei lui Dumnezeu. Cu el se aflau cei doisprezece şi unele femei, care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni; Ioana, femeia lui Huza, economul lui Irod, Suzana şi multe altele, care îi ajutau din avutul lor” (Luca 8,1-3). „Din care ieşise şapte demoni”, această expresie nu înseamnă că a fost o păcătoasă, deoarece posesiunea diabolică nu implică starea de păcat. Putem presupune chiar că avea un suflet ales, având în vedere că Isus o acceptă permanent în societatea apostolilor, primeşte darurile oferite pentru susţinerea lor, ea este aproape de Sfânta Maria în momentele grele ale Calvarului. Când apostolii stăteau ascunşi de frica iudeilor, Maria Magdalena împreună cu alte femei evlavioase urmează de aproape pe Învăţătorul iubit şi-i veghează sfârşitul. În dimineaţa zilei a treia, aleargă singură la mormânt şi rămâne înspăimântată când vede mormântul gol. Simte că se sfârşeşte ea însăşi; se întoarce în oraş şi merge la Petru: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde l-au pus”. Era ultima încercare, prin care au trecut sufletele mari înainte de suprema revelaţie: sentimentul, experienţa dureroasă a dispariţiei lui Dumnezeu. Ea nu se descurajează; se întoarce la locul unde ştia că l-a văzut ultima dată şi îl roagă pe presupusul grădinar să o ajute. Şi deodată se aude strigată pe nume: „Maria !”. Recunoscând-l, îi răspunde cu numele pe care i l-a dat întotdeauna: „Rabuni”, adică „Învăţătorule”, căci pentru ea Isus a fost „Învăţătorul”; ea a înţeles deplin cuvântul: „Cine mă iubeşte ascultă cuvântul meu”. Isus înviat o trimite să comunice apostolilor marele mister: „Du-te la fraţii mei şi spune-le că mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru”. Datorită încredinţării acestei misiuni, Maria Magdalena este numită „Apostolul Apostolilor”.

Aceasta este Maria Magdalena pe care Biserica o propune spre cinstire în ziua de 22 iulie; după o veche tradiţie grecească, ea ar fi mers la Efes, unde a murit. În acest oraş a locuit şi Ioan, apostolul pe care îl iubea Isus, împreună cu Maria, mama lui Isus.

O legendă franceză afirmă că trei dintre femeile evlavioase care l-au urmat pe Isus, şi anume: Maria Magdalena, Maria mama lui Iacob şi Maria Salome, au ajuns cu o barcă până la ţărmul Franţei, lângă oraşul Marsilia; aici au debarcat în locul unde mai târziu s-a ridicat Biserica „Maica Domnului a Mării” – care astăzi este numită Biserica „Sfintele Marii”. Deoarece legenda susţine că cele trei Marii aveau o servitoare, Sara, de o culoare închisă la faţă, s-a presupus că era ţigancă de origine; pentru acest motiv străvechea Biserică „Sfintele Marii” a devenit un loc de pelerinaj frecventat în chip deosebit de ţigani.

Prenumele Magdalena se foloseşte şi separat, fără Maria şi provine de la numele locului din care se trăgea Maria Magdalena; un mic târguşor de pescari numit Magdala (azi El-Megdel în arabă, Migdal în ebraică). Migdal înseamnă turn; probabil în târguşorul respectiv de pe malul Tiberiadei se afla un turn sau un castel. În urma diferitelor modificări a rezultat o mare varietate de forme: Magdalena, Magdalina, Mădălina, Magda, Mădăluţ, Măgduţa, Magdolna, Madlena, Marilena (acest nume nu rezultă din alăturarea numelor Maria şi Elena, ci din prescurtarea numelui Maria Magdalena); o formă mai rară este: Măgruşca. Pentru bărbaţi au apărut formele: Măgdălin, Mădălin, Măgduţ.

Prin oricare dintre aceste forme, ca şi prin cristalurile unui policandru, se răspândesc razele calde şi luminoase ale vieţii sfinte a Mariei din Magdala.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *