Pages Menu
Categories Menu

MedardSf. Medard

  • Episcop
  • c.456-c.545
  • n.: în c.456, Salency, Picardy, Franţa
  • d.: la 8 iunie 545, Noyon, Franţa
  • 8 iunie (latin)

Sfântul Médard este unul dintre sfinţii cei mai îndrăgiţi şi mai cunoscuţi în Belgia deoarece, pentru rugăciunile sale, Dumnezeu trimitea ploaie în vreme de secetă.

Sfântul a fost prietenul sfântului Elefterie, căruia i-a urmat pe scaunul episcopal din Tournai. S-a născut la Salency, aproape de Noyon, în Picardia, în jurul anului 470, într-o familie de origine francă, fiind fiul lui Nectarie şi al Propagiei. Mai avea un frate care avea să devină sfântul Gildard sau Godard, episcop de Rouen. Familia sa l-a trimis să înveţe carte şi, pe lângă darul învăţăturii, s-a învrednicit şi de darul milosteniei. Într-o bună zi, şi-a dat toată mâncarea la săraci şi când cineva i-a cerut şi haina, sfântul i-a dat-o şi pe aceea. Prietenului său Elefterie i-a prorocit că va deveni episcop.

Când a fost hirotonit întru preot, în jurul anului 490, sfântul a primit darul exorcizării, alungând demonii cu uşurinţă, cu un simplu semn al Sfintei Cruci. Încă de pe atunci, sfântul săvârşea minuni, câteodată simple şi amuzante, care îl făceau atât de iubit în popor. Astfel, când un hoţ a intrat noaptea în via sfântului Médard ca să fure struguri, s-a regăsit închis ca într-un labirint şi nu a mai găsit ieşirea. A trebuit să aştepte venirea sfântului care l-a slobozit şi i-a dăruit struguri. Alt hoţ, care i-a furat miere, a trebuit şi el să-l cheme în ajutor pe sfânt pentru a scăpa de albine, care se dovedeau mai puţin iertătoare decât acesta în privinţa hoţilor. Un alt hoţ, care îi furase un bou, a trebuit să i-l aducă înapoi căci clopotul de la gâtul animalului nu înceta să sune.

Odată, pe când doi oameni se certau de zor pentru hotarul unei moşteniri, sfântul a scos din pământ o piatră şi le-a spus că aceasta reprezenta adevăratul hotar. Şi pentru a arăta şi mai mult aceasta, sfântul a lăsat pe piatră amprenta piciorului său ca şi cum piatra ar fi fost de ceară. Într-altă zi, pe când ploua foarte tare, un vultur a venit şi l-a adăpostit pe sfânt sub aripile sale, spre uimirea celor care erau de faţă. Şi iată o minune în legatură cu ploaia, din multele cunoscute din viaţa sfântului Médard.

Regele Clotard a făcut şi el cunoştinţă cu minunatele ‘glume’ ale sfântului Médard: întorcându-se încărcat de pradă din regiunea Vermand, unde a ţinut să golească până şi bisericile de odoare, regele a băgat de seamă că animelele ce trăgeau la carele încărcate cu pradă nu puteau să le urnească. Atunci i-a cerut ajutorul sfântului Médard care i-a spus cu sinceritate ce credea el despre viteaza incursiune din Vermand. Curajul preotului l-a făcut pe rege să înapoieze tot ce prădase.

La moartea episcopului de Vermand, Alomer, Médard a fost ridicat în scaunul episcopal, unde nu a rămas însă mult timp, căci anul următor oraşul a fost distrus de barbari iar sfântul s-a mutat la Noyon ca să nu fie în calea hunilor şi a vandalilor. Toată râvna sa apostolică sfântul a pus-o în slujba neamului francilor din care se trăgea şi cărora dorea să le mai domolească temperamentul războinic, ca şi în slujba galo-romanilor. La moartea sfântului Elefterie, sfântul Médard a fost chemat să fie episcop de Tournai, cele două eparhii fiind unite. A avut o mare influenţă asupra sfintei regine Radegonde, iar când aceasta şi-a părăsit soţul, regele Clotard, care îşi asasinase fratele, a găsit adăpostire la sfântul Médard care a numit-o atunci diaconiţă.

Obiceiurile vremii nu fuseseră ‘curăţite’ de practici de pe vremea păgână. Astfel, episcopul Médard se ruga pentru ca acestea să fie oprite prin mijlocire dumnezeiască. Rugăciunea i-a fost auzită şi, într-o zi, la începutul unui bal, un adevărat potop s-a abătut asupra regiunii, potop care a ţinut trei zile la rând. Când soarele a reapărut pe cer după câteva săptămâni, se apropiase deja vremea recoltei şi nu mai era timp de petreceri. Sfântul se mai îngrijea şi de cultivarea virtuţilor la tinerele fete; astfel, el a dat un nou motiv de prăznuire, şi anume sărbătoarea Rosieres, la care era încoronată tânăra cea mai virtuoasă din oraş. În fiecare an, alegerea avea loc în biserică, iar această sărbătoare a continuat vreme îndelungată în provinciile franceze. Episcopul cel sfânt s-a mutat la Domnul la 8 iunie 556. Cinstitele sale moaşte au fost duse la Soissons, unde s-a construit o mănăstire pe mormântul său. Sfântul a fost unul dintre cei mai populari sfinţi ai Evului Mediu. Prăznuirea sa se face la 8 iunie şi este venerat în eparhiile de Bruges, Tournai, Gand şi Liège. Sfântului i se cere adesea ajutorul pentru venirea ploii, de unde şi zicala : ‘S’il pleut à la Saint-Médard, il pleut quarante jours plus tard’. Tot sfântul Médard este şi ocrotitorul plugarilor, al producătorilor de bere care folosesc apa din belşug, precum şi al vânzătorilor de… umbrele. De asemenea, la sfântul Medard se roagă părinţii adolescenţilor ale căror odrasle merg la o petrecere care poate avea un final nedorit. Este grabnic ajutător şi celor care suferă de dureri de cap.

Numele îi este câteodată prescurtat în sfântul “Mard”, care a dat numele unei localităţi din Belgia (suburbie a oraşului Virton). Biserici cu hramul sfântului se găsesc la Saint-Mard, Solre-sur-Sambre, Jodoigne, Tournai, Anderlues, unde se află şi părţi din sfintele sale moaşte.

Sursa: link

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *