Pages Menu
Categories Menu

Nunzio SulprizioFer. Nunzio Sulprizio

  • 1817-1836
  • n.: la 13 aprilie 1817, Pescosansonesco, Pescara, Abruzzi, Italia
  • d.: la 5 mai 1836, Napoli, Italia
  • 5 mai (latin)

Tânărul  Nunzio Sulprizio a murit la vârstă de doar 19 ani. Ultimele lui cuvinte, înainte de a muri, au fost: „Cât este de frumoasă, cât este frumoasă eşti, Marie!”, cu privirea aţintită spre o icoană a Maicii Domnului. Viaţa lui scurtă a fost un şir neîntrerupt de suferinţe trupeşti, pe care le-a îndurat cu o răbdare de excepţie, ajutat şi întărit de o evlavie aprinsă către Maica Domnului. S-a născut la 13 aprilie 1817, într-o familie săracă, dar părinţii erau buni creştini. Tatăl său moare când Nunzio avea doar trei ani.

Când avea şase ani îşi pierde şi mama. Rămas orfan, rămâne cu bunica de pe mamă, o femeie fără ştiinţă de carte, dar care l-a învăţat pe băieţaş evlavia către Maria. După trei ani rămâne şi fără această bunică. Apoi a intrat ucenic la atelierul de fierărie al unui unchi al său, un om violent şi beţiv, unde a îndurat multe bătăi şi umiliri.

O rană apărută la  gleznă, îl face incapabil de a mai munci. Părăsit de toţi, un om al nimănui, a început să cerşească pe la porţile oamenilor, sprijinindu-se într-o cârjă. Adesea era luat în râs şi batjocorât de copii din sat. Ba chiar şi femeile din sat îl alungau cu pietre când  venea să ia apă de la fântâna satului. El voia să ia apă ca să-şi spele rana de la picior, iar ele îl alungau ca nu cumva să infecteze apa fântânii. De aceea era nevoit să plece, deşi şchiopătând, mai departe de sat, la un izvor unde îşi spăla şi pansa rana, iar apoi se mângâia recitând rozariul. Câteva luni a stat în spitalul din L’Aquila.

Un alt unchi al său, care era militar la Napoli, a pus vorbă ca să fie primit în casa colonelului Wochinger din localitatea Castello. Aici i s-a dat o cămăruţă şi a primit şi îngrijiri medicale. Suferea de o carie a oaselor şi când suferinţele erau foarte mari, era auzit adesea zicând: „Să se facă sfânta voinţă a lui Dumnezeu.” Resemnarea şi evlavia lui au impresionat mult pe cei care l-au cunoscut, aşa încât, atunci când au auzit că a murit, locuitorii din Napoli spuneau: „A murit sfântuleţul nostru”. Mai multe zile s-au perindat pe lângă catafalcul său şi se minunau că din trupul său şi din rana sa emana o mireasmă cerească.

Rămăşiţele lui pământeşti sunt venerate azi la Pescosansonesco (Provincia Pescara) într-un sanctuar modern. Sanctuarul a fost construit chiar lângă izvorul unde tânărul venea să-şi spele rana. Aici vin mereu pelerini şi primesc haruri de la Fericitul Nunzio.

Sursa: blog pr. Iosif Dorcu

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *