Pages Menu
Categories Menu

Oscar Arnulfo Romero GaldámezFer. Oscar Arnulfo Romero Galdámez

  • Episcop, martir
  • 1917-1980
  • n.: la 15 august 1917, Ciudad Barrios, San Miguel, El Salvador
  • d.: la 24 martie 1980, San Salvador, El Salvador
  • 24 martie (latin)

„Nu am vocaţie de martir”, mărturisea, chiar dacă predica astfel: „O persoană nu trebuie niciodată să se iubească până în punctul de a evita orice risc posibil de moarte pe care istoria i-l pune dinainte. Cine caută în toate modurile să evite un astfel de pericol, a şi pierdut deja propria viaţă”.

Oscar Arnulfo Romero s-a născut pe 15 august 1917 în Ciudad Barrios, în statul El Savador; a fost hirotonit preot pe 4 aprilie 1942 la Roma, unde se afla la studii. Când s-a întors în patrie, a fost trimis într-o parohie. A devenit apoi rector al Seminarului Interdiecezan din San Salvador, director de reviste pastorale şi secretar al Conferinţei Episcopale din America Centrală şi Panama. A fost o persoană cu trecere, cunoscut pentru poziţia sa conservatoare şi tradiţionalistă, foarte aproape spiritual de Opus Dei. De aceea, mulţi s-au mirat şi au rămas neplăcut surprinşi când, în 1970, a devenit Episcop auxiliar al Episcopului „progresist” de San Salvador, deoarece se temeau că Romero, fiind conservator, ar putea frâna acţiunea inovativă realizată.

Şi în rândul clerului s-au manifestat temeri şi ostilităţi, în special când, în 1977, a devenit pe neaşteptate Arhiepiscop de San Salvador. Surprizei i s-a suprapus bucuria guvernului şi a grupărilor la putere, pentru care numirea acestui Episcop în vârstă de aproape 60 de ani, foarte „spiritual” şi complet „dedicat studiului”, era cea mai bună garanţie pentru temperarea dedicării în favoarea celor săraci, pe care Arhidieceza o desfăşura cu predecesorul său. Erau deci speranţe întemeiate ca, începând cu Arhiepiscopul Romero, Biserica din San Salvador să întrerupă orice activitate de natură socială şi politică, ca activitatea ei pastorală să devină „spiritualizată” şi deci inofensivă, detaşată, dezinteresată de orice eveniment politic. Aşa a fost interpretat refuzul său de a primi cadou o maşină Cadillac nou-nouţă şi o vilă de marmură, pe care proprietarii de terenuri i le-au oferit imediat, precum şi absenţa sa la ceremonia de înscăunare a dictatorului.

Ce anume a provocat în viaţa Mons. Romeo transformarea din conservatorul pe care toţi îl cunoşteau în luptătorul apărător al drepturilor omului nu ne este dat să ştim, chiar dacă unii leagă această „convertire” a sa de asasinarea preotului iezuit Rutilio Grande, al cărui prieten era, la doar câteva săptămâni după numirea sa. Nu trebuie uitat că Romero, încă din tinereţe, avea faima de sacerdot auster, cu o profundă spiritualitate, o doctrină severă şi o dragoste specială pentru cei săraci. Foarte simplu, în faţa oprimării şi a exploatării poporului, observând „echipele morţii” care ucideau ţărani, săraci şi preoţii implicaţi în apărarea lor, Arhiepiscopul înţelege că nu poate face altceva decât să ia o poziţie clară. A instituit o Comisie pentru apărarea drepturilor omului; la Sfintele Liturghii pe care le celebra, veneau un număr foarte mare de persoane; sunt memorabile plângerile sale împotriva crimelor de stat care se comit în fiecare zi.

A plătit cu o progresivă izolare şi cu puternice opoziţii, atât la Nunţiatură ca şi în Vatican, alegerea sa preferenţială pentru săraci: unii Episcopi îl acuzau de „incitare la luptă de clasă şi la revoluţie”, în timp ce era defăimat şi luat în râs de către mişcarea politică de dreapta, fiind considerat subversiv şi comunist. „În numele lui Dumnezeu şi al poporului care suferă, vă implor, vă rog, şi în numele lui Dumnezeu va ordon, să înceteze persecuţia împotriva poporului”, a spus pe 23 martie 1980 în ultima sa predică în Catedrală. În ziua următoare, după amiază târziu, un ucigaş plătit s-a furişat în capela spitalului în care Arhiepiscopul Romero celebra Sfânta Liturghie, şi l-a împuşcat direct în inimă, în timp ce Arhiepiscopul ridica potirul la Ofertoriu. Tocmai spusese: „În acest Potir, vinul devine Sânge, care a fost preţul mântuirii. Fie ca jertfa lui Cristos să ne dea curajul să oferim trupul şi sângele nostru pentru dreptatea şi pacea poporului nostru”.

Considerat imediat martir al poporului din El Salvador, cauza sa de beatificare s-a deschis în 1997, dar a eşuat la Vatican, pentru că şi mort, Arhiepiscopul are duşmanii săi: apasă ca o umbră întunecată peste toată opera sa acuzaţia de a fi fost simpatizant al Teologiei Eliberării, în timp ce aceia care l-au cunoscut bine continuă să depună mărturie că „Romero nu era un revoluţionar, ci un om al Bisericii, al Evangheliei şi deci al săracilor”. (traducere: Mihaela Cocor)

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *