Pages Menu
Categories Menu

PahomieSf. Pahomie

  • c.290-c.346
  • n.: în c.290, Egipt
  • d.: în c.346
  • 9 mai (latin)
  • 15 mai (bizantin)

Din dorinţa de a ajunge la o desăvârşire spirituală deosebită, mulţi creştini, în primele veacuri, se retrăgeau în pustiu unde îşi impuneau o viaţă aspră, trăind într-o singurătate aproape totală; ei se numeau: eremiţi, monahi, anahoreţi. Deşi râvna lor a fost lăudată şi preţuită de lumea creştină, s-a pus întrebarea dacă îndârjirea lor în a se supune la cazne, posturi, vegheri prelungite era o trăire autentică a evangheliei, sau o vocaţie cu totul specială. Mai mult, singurătatea lor îi punea în primejdia de a cădea în orgoliu sau în atitudini bizare. Pentru eliminarea acestei primejdii, un călugăr egiptean din secolul al IV-lea, Sfântul Pahomie, propune o nouă formă de viaţă călugărească: cenobismul, sau viaţa comună, formă în care disciplina şi autoritatea elimină anarhia anahoreţilor.

El a format pe ucenicii săi la viaţa în comun, întemeind nu departe de malurile Nilului, primul „cenobium”, comunitate de viaţă spirituală, după exemplul aceleia întemeiate de Apostoli la Ierusalim, bazată pe comuniunea în rugăciune, în muncă, în grija de cele necesare vieţii, concretizată într-o sinceră şi deplină slujire reciprocă. Legea fundamentală care reglementa această viaţă era Sfânta Scriptură, pe care călugărul o învăţa pe de rost şi o recita cu glas scăzut în timp ce se ocupa de lucru manual. Aceasta era şi principala formă de rugăciune: întâlnirea cu Dumnezeu prin sacramentul Cuvântului.

Sfântul Pahomie s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 287, din părinţi păgâni. La vârsta de douăzeci de ani a fost înrolat cu forţa în armata imperială şi a ajuns prizonier în Teba, împreună cu alţi recruţi. Ascunşi de întunericul nopţii, câţiva creştini s-au apropiat de ei şi le-au oferit ceva de mâncare. Gestul necunoscuţilor l-a impresionat pe Pahomie, care i-a rugat să-i spună cine i-a îndemnat să facă aceasta. „Dumnezeu din cer”, a fost răspunsul creştinilor. În noaptea aceea, Pahomie s-a rugat la Dumnezeul creştinilor să-l scape de lanţuri, făgăduind în schimb să-şi dedice viaţa cu totul slujirii Sale. Fiind pus în libertate, şi-a împlinit făgăduinţa, cerând să fie primit în comunitatea creştină dintr-o localitate din sud, actualul Kasr-es-Sayad; aici s-a pregătit pentru botez şi a devenit creştin.

Câtva timp a dus o viaţă ascetică, de rugăciune şi post, lucrând la diferite familii din partea locului. Apoi, timp de şapte ani a stat sub conducerea unui călugăr în vârstă, Palamon. Într-o zi, aflându-se în singurătatea pustiului, o voce misterioasă i-a cerut să-şi fixeze acolo locuinţa, deoarece în jurul lui se va aduna mulţime de ucenici. Era în anul 325. După douăzeci şi trei de ani, în 348, când Pahomie părăsea acest pământ, în ţinutul acela erau nouă mănăstiri de bărbaţi şi una de femei, cu peste şapte mii de călugări şi călugăriţe. Locul unde a fost înmormântat Sfântul Pahomie a rămas necunoscut, deoarece pe patul de moarte a chemat pe ucenicul său Teodor şi i-a cerut să-i promită că va ascunde rămăşiţele sale pământeşti, astfel încât pe mormântul său să nu se ridice nici un fel de biserică, asemănătoare cu „martyrion”, capele ce se ridicau pe mormintele martirilor. Era ultimul act al vieţii sale de adâncă umilinţă şi totală dăruire numai lui Dumnezeu.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *