Pages Menu
Categories Menu

Petru DamianSf. Petru Damian

  • Episcop, Doctor al Bisericii
  • 1007-1072
  • n.: în 1007, Ravenna, Italia
  • d.: la 22 februarie 1072, Ravenna, Italia
  • 21 februarie (latin)

Dante, în cântul al 21-lea din «Divina Comedie», îl aşează pe Sfântul Petru Damian în cerul lui Saturn, destinat spiritelor contemplative. Poetul pune pe buzele sfântului o scurtă şi cuprinzătoare caracterizare a vieţii sale: preferinţa pentru mesele frugale şi viaţa contemplativă.

«Serviciilor divine aici aşa de rob le fui,
Încât, cu singur sucul de măsline
Trăind, răbdai cu drag şi ger, şi sete,
În gânduri sfinte şi-mpăcat cu mine»

Apoi a renunţat la viaţa de mănăstire pentru a prelua sarcina de episcop şi cardinal.

Amintirea pălăriei de cardinal, pe care Dante i-o atribuie în mod anacronic[1], îi oferă Sfântului Petru Damian ocazia să arunce săgeţile acuzelor împotriva prelaţilor timpului său. Se simte în cuvintele sale omul cu totul dăruit rugăciunii şi luat de către Papa aproape cu forţa din mănăstire pentru a face din el cenzorul principalelor păcate din viaţa bisericească a epocii, simonia şi imoralitatea clerului.

Născut la Ravena în 1007, din părinţi foarte săraci, a fost părăsit de mamă chiar de la naştere şi luat de o femeie miloasă, care până la urmă o convinge pe mamă să aibă grijă de el. Murindu-i amândoi părinţii, este luat de un frate mai mare şi tratat mai rău decât un servitor. Flămând, umilit, desculţ, părăseşte pe fratele nemilos şi se îndreaptă spre fratele lor mai mare, Damian. În drum, se opreşte la o biserică şi cere să se celebreze o slujbă pentru părinţii lui răposaţi. Damian îl primeşte şi se îngrijeşte de el cu atâta dragoste încât Petru a voit ca la numele lui să fie adăugat şi numele fratelui mai mare. Face studii strălucite la Ravena, Faenza şi Padova, şi pentru câtva timp predă lecţii la universitatea din Parma, apoi intră în mănăstirea camaldulensă[2] din Fonte Avellana, în Umbria, care devine centrul activităţii sale de reformator. Biserica, sfâşiată în interior de neînţelegeri şi schisme, urmări ale acelei mari nenorociri care poartă numele de simonie (vânzare şi cumpărare a sarcinilor bisericeşti) şi a uşurătăţii cu care clerul privea problema celibatului, avea nevoie de oameni integri şi pregătiţi, asemenea călugărului cult şi auster care se numea Petru Damian.

Ca şi Sfântul Ieronim, a fost alături de şase Papi «un mesager al păcii» şi în mod deosebit a colaborat cu Hildebrand, marele reformator devenit Papă sub numele de Grigore al VII-lea. Petru Damian, după diferite peregrinări în diecezele din regiunea Milano, Franţa, Germania, a acceptat cardinalatul şi conducerea Diecezei de Ostia, lângă Roma. Deja înaintat în vârstă, este chemat la Ravena, locul său de naştere, pentru a potoli răzvrătirile provocate de adepţii unui antipapă. La întoarcerea din această misiune de pace, îşi dă obştescul sfârşit, în localitatea Faenza, în anul 1072. Cinstit ca sfânt îndată după moarte şi apoi de-a lungul veacurilor, cultul său a fost recunoscut oficial în anul 1828 de către Papa Leon al XII-lea, care l-a proclamat şi învăţător al Bisericii, pentru numeroasele sale scrieri cu conţinut teologic.

Sfântul Petru Damian a lăsat ca pe mormântul său să fie gravate următoarele cuvinte. «Ceea ce eşti tu, eu am fost: ceea ce sunt eu, vei fi şi tu. Roagă-te, plângi şi spune: Doamne, ai milă de el!».

Note:
[1] Pe vremea lui Petru Damian, cardinalii nu foloseau pălăria care avea să devină mai târziu un semn distinctiv.
[2] Camaldulesii aparţin ordinului călugăresc întemeiat de Sf. Romuald în 1012 la Camaldoli, lângă Florenţa.

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *