Pages Menu
Categories Menu

Petru FaberSf. Petru Faber

  • preot
  • 1506-1546
  • n.: la 13 aprilie 1506, Villaret, Savoya
  • d.: la 2 august 1546, Roma, Italia
  • 2 august (latin)

Cine este Sf. Petru Faber?

Dat fiind că este francez, numele lui este Pierre Lefevre sau Favre. În limba spaniolă este numit Pedro Fabro, în limba latină: Petrus Faver şi anglicizat, „Peter Faber”, iar în limba română: Petru Faber. Dincolo de nume: un ciobănaş care ajunge păstor de suflete şi unul din marii predicatori ai timpului. Este al doilea membru fondator al Societăţii lui Isus după Ignaţiu de Loyola şi primul hirotonit dintre cei şapte care au întemeiat Societatea lui Isus; Ignaţiu de Loyola îl considera cel mai bun pentru a conduce exerciţiile spirituale, având „o măiestrie incomparabilă„. A fost hirotonit în 1534. A decedat la vârsta de 40 ani. Beatificat la 5 septembrie 1872 de Papa Pius IX, a fost canonizat la 17 decembrie 2014 de Papa Francisc. Este sărbătorit în ziua naşterii sale la cer, la 2 august.

Fiu al unei familii de ţărani, s-a născut la 13 aprilie 1506 la Villaret, în ducatul de Savoya. Nu primise nici o altă educaţie, decât aceea din familie, dar era înzestrat cu o memorie uluitoare: putea să repete seara, verbatim, predica pe care o auzise dimineaţa. Cu o devoţiune adâncă faţă de Sfânta Fecioară, venerându-i pe îngeri, pe sfinţi şi relicvele acestora, a făcut vot de castitate la 12 ani, pe când se afla cu oile pe văile Alpilor francezi. Apoi, cu „harul lacrimilor” a reuşit să îşi convingă tatăl să îl trimită la şcoală. Timp de 9 ani a studiat la Thônes şi La Roche, după care a fost admis la Colegiul Sf. Barbara, Paris, unde a început studiile de filosofie în 1525. Aici l-a avut coleg de camera pe Francisc Xaveriu, un tânăr vesel şi frumos, numai cu şase zile mai în vârstă decât el, care avea un castel şi o moştenire semnificativă la Pamplona. Faber şi Xaveriu au obţinut titlul de magister in artibus în aceeaşi zi, în 1530.

Drumul de credinţă

Cu un an înainte, în 1529, Faber şi Xaveriu primiseră în locuinţa lor un student basc, cu cincisprezece ani mai în vârstă decât ei, numit Ignaţiu de Loyola. Faber l-a ajutat pe Ignaţiu în studiul filosofiei lui Aristotel, iar Ignaţiu i-a lămurit o serie de probleme spirituale, ajutându-l, cum scria el însuşi, să vadă care era motivul scrupulelor şi ispitelor sale, cum să se pregătească pentru spovada săptămânală şi pentru Sfânta Împărtăşanie şi „să îşi găsească pacea”. După luna de exerciţii spirituale făcute cu Ignaţiu de Loyola, Petru Faber şi-a găsit calea, renunţând la gândul de a fi avocat sau medic sau profesor sau pustnic sau călugăr. A fost hirotonit preot la 30 mai 1534. La 15 august 1534, cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, şapte studenţi[2] uniţi de acelaşi ideal au plecat dis-de-dimineaţă din Cartierul Latin şi au mers la capela închinată Sf. Denis pe colina Montmartre. Petru Faber, singurul preot dintre ei, a celebrat Sfânta Liturghie în criptă şi în momentul împărtăşaniei, s-a întors spre ei, îndreptând spre fiecare Preasfântul Sacrament, în timp ce ei îşi pronunţau voturile. I-a împărtăşit, apoi s-a întors spre altar şi a pronunţat el însuşi voturile, după care a consumat Sfintele Taine. Apoi au savurat bucuria din inimile lor, rămânând întreaga zi pe colină. Erau un grup strâns legat prin cea mai pură prietenie între ei şi iubire faţă de Isus – „acea scenă a rămas pentru totdeauna una din cele mai preţioase comori din istoria Societăţii”[3]. După patruzeci şi trei de ani, Simão Rodriguez avea să afirme că „amintirea acelei zile era pentru el un izvor de fervoare şi o minune de nedescris.”

Câteva luni mai târziu, Ignaţiu s-a îmbolnăvit grav şi a fost sfătuit de medici să plece în ţinutul natal pentru convalescenţă. L-a desemnat conducător al grupului pe Petru Faber, urmând să se întâlnească toţi la Veneţia – ceea ce s-a întâmplat în ianuarie 1537. Războiul între veneţieni şi turci i-a împiedicat să îşi pună în aplicare planul de a merge în Ţara Sfântă pentru evanghelizarea musulmanilor. Grupul s-a îndreptat atunci spre Roma, unde s-a pus la dispoziţia Papei Paul al III-lea. În 1539 au format Societatea lui Isus, care a fost aprobată de Papa Paul al III-lea la 27 septembrie 1540, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”, iar exerciţiile spirituale au fost aprobate în 1548. Petru Faber a petrecut câteva luni la Roma, predând Teologia si Scriptura la Universitatea Sapienza din Roma, până în luna mai 1539, după care a fost trimis în ducatul Parma şi Piacenza, pentru revigorarea credinţei creştine. Chemat din nou la Roma în 1540, a fost trimis în Germania pentru a susţine doctrina catolică la Dieta din Worms din ianuarie 1541 şi apoi la Colocviul din Ratisbon din aprilie 1541. Petru Faber a evitat dezbaterile teologice cu protestanţii, considerând că remediul constă în reforma personală a ierarhiei catolice. Timp de zece luni, la Speyer, Ratisbon, Mainz, a discutat cu blândeţe şi delicateţe, dar ferm, cu toţi cei cu care avea de a face. Talentul său nu era numai de predicator, ci avea un har uluitor în ghidarea spiritual, care pornea din manifestarea unei calde prietenii faţă de cei cu care discuta. A străbătut pe jos întreaga Europă, îndrumând prin exerciţiile spirituale deopotrivă Episcopi, preoţi, nobili şi oameni simpli.

În drumurile sale nu era niciodată singur: făcea apel la ajutorul sfinţilor zilei, la îngeri, la sfinţii patroni ai locurilor pe care le străbătea şi în plus, făcea apel la îngerul păzitor al persoanei cu care discuta. După ce, la chemarea lui Ignaţiu de Loyola a mers în Spania, Papa l-a trimis din nou în Germania, la Speyer, Mainz, Köln, dar Arhiepiscopul de Köln era favorabil protestantismului, pe care l-a şi adoptat public ulterior. Petru Faber a câştigat însă treptat încrederea clerului şi inima multor tineri, pe care i-a recrutat la iezuiţi – printre care şi Petru Canisiu[4]. La Leuven, în 1543, a câştigat de asemenea numeroase vocaţii din rândul tinerilor, iar după o scurtă şedere la Köln, în perioada 1544-1546 s-a aflat în Portugalia şi Spania. Prin influenţa deosebită de care se bucura la curtea Portugaliei, a implantat seminţele Societăţii lui Isus şi aici. În Spania, a predicat cu fervoare în diferite oraşe, atrăgând mulţi tineri, printre care şi pe Francis Borgia[5]. Simão Rodrigues[6], fondatorul Societăţii lui Isus în Portugalia, scria despre Petru Faber că „era dăruit cu o delicateţe fermecătoare în relaţiile cu ceilalţi, pe care – trebuie să mărturisesc – nu am văzut-o la nimeni altul. (…) Însuşi felul său de viaţă şi conversaţia sa îi îndruma cu putere spre iubirea lui Dumnezeu pe toţi cei care aveau de-a face cu el”.

Petru Faber a ţinut un jurnal (Memoriale),din iunie 1542 până în iulie 1543, cu notaţii sporadice în 1545 şi în ianuarie 1546, sub forma unor conversaţii cu Dumnezeu, uneori cu sfinţii şi cu unii dintre colegii săi. În 1546, la cererea Papei, a plecat din Spania în vederea participării în calitate de expert din partea Sfântului Scaun la lucrările Conciliului din Trent. A ajuns la Roma, dar, epuizat de eforturi şi de călătoriile efectuate întotdeauna pe jos, a murit la 2 august 1546, în braţele colegului şi superiorului său, Ignaţiu de Loyola. Corpul său se odihneşte acum în cripta de la intrarea în Chiesa del Gesù – biserica-mamă a Societăţii lui Isus.

Mai departe…

Petru Faber a fost beatificat la 5 septembrie 1872 de Papa Pius al IX-lea şi a fost canonizat la 17 decembrie 2013 de Papa Francisc, în ziua sa de naştere, la împlinirea a 77 de ani, prin procesul numit canonizare echivalentă, care „scurtcircuitează” procedurile judiciare şi ceremoniile standard şi care se aplică în cazul unor persoane venerate de mult timp. Petru Faber era considerat sfânt chiar din timpul vieţii sale. Petru Faber a fost onorat în anul 2006, cu ocazia Jubileului Societăţii lui Isus, la aniversarea a 500 de ani de la naşterea sa, la aniversarea a 500 de ani de la naşterea Sf. Francisc Xaveriu şi la 450 de ani de la moartea Sf. Ignaţiu de Loyola. Papa Francisc a mulţumit încă o dată pentru canonizarea lui Petru Faber în predica din 3 ianuarie 2014 din Chiesa del Gesù.

Întrebat dacă, de la originile Societăţii şi până acum, există figuri de iezuiţi care l-au impresionat în mod deosebit şi de ce[7], Papa a început prin a-l menţiona pe Ignaţiu de Loyola (fondatorul Societăţii) şi pe Francisc Xaveriu, iar apoi s-a oprit asupra unui iezuit care este, desigur, cunoscut de iezuiţi, dar nu şi de marele public: Petru Faber. Întrebat de ce e atât de impresionat de Peter Faber şi de care anume din trăsăturile sale, a răspuns: „Capacitatea sa de a dialoga cu toţi, chiar şi cu cei mai reticenţi, inclusiv cu cei care i se opuneau făţiş; pietatea sa simplă, cu o oarecare naivitate chiar, faptul că era imediat disponibil, discernământul său interior, faptul că era un om capabil să ia decizii dure, dar în acelaşi timp era atât de delicat şi plin de iubire.”

Rugăciune

Tatăl nostru, Stăpân peste cer şi pământ, te-ai revelat lui Petru Faber, umilul tău slujitor, în rugăciune şi în slujirea aproapelui. Ajută-ne şi pe noi să te putem găsi şi iubi în orice şi în oricine. Aşa te rugăm, prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin.

Note:
[1] cf. http://americamagazine.org/node/157067
[2] Cei şapte erau: Ignaţiu de Loyola, Petru Faber, Francisc Xaveriu, Simão Rodriguez, Diego Laynez, Alonso Salmerón, Nicolás Bobadilla.
[3] Cf. William V. Bangert, Istoria Iezuiţilor, Editura Ars Longa, 2001
[4] Petru Canisiu (1521-1597), preot catolic iezuit. Restaurarea credinţei catolice în Germania după reforma protestantă se datorează în cea mai mare parte Societăţii lui Isus, pe care el a condus-o. A fost beatificat în 1864 de Papa Pius al IX-lea şi canonizat la 21 mai 1925 de Papa Pius al XI-lea. Este Doctor al Bisericii.
[5] Francis Borgia ( 1510 – 1572) iezuit, Grandes de España (cel mai înalt grad nobiliar în Spania), a fost al treilea Superior General al Societăţii lui Isus. A fost beatificat în 1624 de Papa Urban al VIII-lea şi canonizat la 20 iunie 1670 de Papa Clement al X-lea.
[6] Simão Rodrigues (1510 – 1579) a fost unul din co-fondatorii Societăţii lui Isus. A scris o istorie a primilor ani ai Societăţii.
[7] cf. interviului dat de Papă părintelui Antonio Spadaro SJ pentru La Civiltà Cattolica.(Ecaterina Hanganu)

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *