Pages Menu
Categories Menu

Petru şi PaulSs. Petru şi Paul


Sărbătoarea, mai exact solemnitatea Sfinţilor Petru şi Pavel este una dinte cele mai solemne ale anului liturgic. Ea apare în calendarul sfinţilor chiar înainte de sărbătoarea Crăciunului şi, începând din secolul al IV-lea, era obiceiul de a se celebra trei sfinte Liturghii în această zi: prima în bazilica Sfântului Petru în Vatican, a doua în bazilica Sfântului Pavel din afara zidurilor Romei şi a treia în catacombele Sfântului Sebastian, unde rămăşiţele pământeşti ale celor doi apostoli au trebuit să fie ascunse un anumit timp pentru a le feri de profanare. Un ecou al celor trei slujbe din sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este păstrat în faptul că afară de slujba zilei, există o slujbă şi în ajunul sărbătorii. După Preacurata Fecioara Maria, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, sunt sfinţii amintiţi în anul liturgic de cele mai multe ori şi cu cea mai mare solemnitate. Afară de solemnitatea de la 29 iunie, mai există o comemorare la 25 ianuarie, conversiunea Sfântului Pavel, una la 22 februarie, Catedrala Sfântului Petru şi una la 18 noiembrie, sfinţirea bazilicilor dedicate fiecăruia dintre ei.

Mult timp s-a considerat că 29 iunie ar fi fost ziua în care, în anul 67, ei şi-au mărturisit credinţa prin vărsarea sângelui, Sfântul Petru pe Colina Vaticană, iar Sfântul Pavel în localitatea numită astăzi Tre Fontane. În realitate, chiar dacă faptul martiriului este de netăgăduit şi este de asemenea dovedit istoric că s-a petrecut la Roma, nu se poate stabili cu certitudine nici ziua şi nici chiar anul morţii celor doi apostoli. În timp ce pentru Sfântul Pavel mărturiile vechi sunt de acord asupra anului 67, pentru Sfântul Petru părerile sunt diferite şi cercetătorii par să prefere anul 64, an în care, după cum afirma chiar istoricul păgân Tacit, „o nespus de mare mulţime de creştini” a murit în persecuţia ce a urmat după incendiul Romei.

Se pare că sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel ar fi fost fixată la data de 29 iunie pentru a înlocui sărbătoarea păgână care preamărea pe Romulus şi Remus, cei doi fondatori ai Cetăţii Eterne. Sfinţii Petru şi Pavel, deşi nu sunt primii care au adus credinţa creştină în Roma, ei sunt de fapt „fondatorii” Romei creştine. Vechiul imn liturgic „Decora lux aeternitatis” – „Frumoasa lumină a eternităţii”, îi numea „Romae parentes” – „Părinţi ai Romei”, procreatori ai Romei; unul dintre imnurile noului breviar vorbeşte despre Roma care „fundata tali sanguine” – „zidită cu un sânge atât de nobil” – „celsum verticem devotionis extulit” – „a ridicat cea mai înaltă culme a dăruirii”. Cuvântul şi sângele sunt forţele vii cu care Sfinţii Petru şi Pavel, uniţi cu Cristos, au plămădit şi plămădesc Roma creştină şi Biserica întreagă.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *