Pages Menu
Categories Menu

Pina SurianoFer. Pina Suriano

  • 1915-1950
  • n.: la 18 februarie 1915, Partinico, Italia
  • d.: la 19 mai 1950, Partinico, Italia
  • 19 mai (latin)

Giuseppina Suriano, cunoscută mai apoi sub diminutivul Pina, s-a născut la Partinico, centru agricol din provincia de Palermo, din Arhidieceza de Monreale, la 18 februarie 1915. A fost primul copil al tinerilor soţi Giuseppe şi Graziella Costantino, care trăiau din rodul modest dar sigur al muncii lor la câmp. La 6 martie 1915, Pina a primit Botezul în unica biserică parohială de atunci din Partinico, Preasfânta Fecioară a Bunei Vestiri (Annunziata).

Pina era o fire ascultătoare şi supusă, în particular sensibilă la spiritul religios care domnea în familie. La vârsta de doi ani, când l-a descoperit pentru prima dată pe Isus răstignit, se vedea că înţelege semnificaţia acelui simbol. Seninătatea inimii sale o făcea să să intereseze de lucrurile simple ale vieţii, cu un simţ al religiosului care era puternic încă de atunci şi care, de-a lungul vieţii sale, va fi în centrul intereselor sale.

Trăind în casa mare a bunicilor ei înconjurată de afecţiunea rudelor sale, fiind prima nepoată, Pina a primit de la acestea întâia educaţie morală şi religioasă, care a fost apoi perfecţionată, începând de la vârsta de 4 ani, de către Surorile Sf. Anton. În 1921, la vârsta de şase ani, a început clasele primare la şcoala din Partinico. Timp de cinci ani i-a fost învăţătoare domnişoara Margarita Drago, prima admiratoare a virtuţilor sale. Pina iubea mult şcoala: toate materiile o interesau şi o umpleau de bucurie.

În 1922, la câteva zile unul după altul, a primit Sacramentul Pocăinţei, Prima Împărtăşanie şi Sacramentul Confirmaţiunii. În acelaşi an a intrat în Acţiunea Catolică (AC), fiind întâi mezină, apoi aspirantă şi mai apoi tânără. Pe la vârsta de 12 ani a început să participe, cu un profund spirit eclesial, la viaţa parohială şi diecezană, luând parte activă la toate iniţiativele AC, mai ales la cele care erau destinate rezolvării problemelor locale. A făcut din parohie centrul activităţilor sale, în cooperare totală cu parohul Don Antonio Cataldo, care era confesorul şi îndrumătorul său spiritual.

În 1937 fiind înfiinţată parohia Preasfintei Fecioare a Rozariului, Pina şi-a continuat activitatea în noua parohie, de care aparţinea ca teritoriu. Primul paroh de aici a fost Don Andrea Soresi, confesor şi îndrumător spiritual, apoi biograf al Pinei. În 1938 a fost numită delegată pentru grupurile de vârste mici ale AC. Între anii 1939-1948 a fost secretara AC, iar între anii 1945-1948 a fost şi preşedinta tinerelor, la cererea acestora, deşi făcea deja parte din grupul femeilor. În 1948 a fondat Asociaţia Fiicele Mariei şi a fost preşedinta acestei noi asociaţii până la moarte. Cu anii, a devenit expertă cu privire la viaţa şi mesajul lui Isus, la misiunea Bisericii şi la vocaţia oamenilor la sfinţenie. A pus la baza apostolatului său rugăciunea, sacrificiile, Sfânta Liturghie, Împărtăşirea şi meditaţia zilnică; studiind cuvântul lui Dumnezeu şi urmând învăţăturile magisteriului eclesiastic.

În relaţia ei cu familia, deşi se comportase ca o fiică perfectă în îndatoririle ce îi reveneau şi în ascultarea faţă de părinţi, a întâmpinat o opoziţie totală a mamei faţă de practicile sale religioase: ea nu dorea, în particular, ca Pina să petreacă atât de mult timp în biserică, pentru că astfel se anulau cererile în căsătorie pe care le dorea pentru ea. O mărturie a faptului că angajamentul religios al Pinei venea dintr-o precisă şi plină de convingere alegere de viaţă este votul de castitate pe care ea l-a făcut în 29 aprilie 1932, în capela Fiicelor Îndurării şi ale Crucii, care era sediul tinerelor din AC. Cuvintele pe care le-a rostit în acea zi şi pe care le-a scris în jurnalul său sunt următoarele: „În această zi solemnă, Isuse al meu, doresc să mă unesc mai mult cu tine, şi promit să mă păstrez mereu tot mai curată, pentru a fi un crin demn de grădina ta”.

Seriozitatea votului se vede şi din faptul că Pina îl reînnoia în fiecare lună, cu permisiunea îndrumătorului ei spiritual, şi, fidelă acestei promisiuni, a respins ferm diferitele cereri în căsătorie pe care le-a primit din partea mai multor tineri, cuceriţi de graţia şi frumuseţea sa. În calea dorinţei ei de a ajunge călugăriţă, s-a lovit de dificultăţi de netrecut. În timp ce se ruga, sperând să obţină binecuvântarea părinţilor săi pentru a intra în viaţa religioasă, participa cu spirit eclesial la viaţa parohiei şi a Diecezei. Văzând închisă orice cale spre viaţa religioasă, Pina a dorit să îi ofere lui Isus dovada ultimă a imensei sale iubiri, şi la 30 martie 1948, împreună cu alte trei prietene, s-a oferit ca victimă pentru sfinţirea preoţilor.

Înainte ca boala să i se manifeste, în septembrie 1948, a avut marea bucurie de a participa la un pelerinaj la Roma. A fost cu adevărat extraordinară coincidenţa între oferirea ei ca victimă şi descoperirea unei forme de artrită reumatică atât de violente încât i-a cauzat un defect cardiac ce îi va aduce moartea. Până în ultima clipă a continuat să ofere exemple sublime de perfecţiune, şi, bucuroasă că oferta sa pentru sfinţirea preoţilor a fost primită, a murit subit din cauza unui infarct, la 19 mai 1950. Din participarea numeroasă la funeraliile sale, celebrate în parohia Rozariului, se vedea că lumea considera că a murit o sfântă. În ziua următoare, a fost înmormântată în cimitirul din Partinico, în mormântul familiei sale. În 18 mai 1969 a avut loc mutarea definitivă a osemintelor sale la biserica parohială Preasfânta Inimă, din Partinico.

Sursa: Vatican.va

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *