Pages Menu
Categories Menu

Policarp de SmirnaSf. Policarp de Smirna


Sfântul Policarp, Episcop de Smirna (astăzi Ismir-Turcia), l-a cunoscut de aproape pe Sfântul Apostol Ioan şi pe „alţii care L-au văzut pe Domnul” şi „a fost instruit de martori oculari ai vieţii Cuvântului”. Pentru acest motiv el ni se prezintă ca martor al vieţii apostolice şi ca omul tradiţiei vii, „Semper consonans cum Scripturis”. Pasajele citate sunt luate dintr-o scrisoare a lui către creştinii din Filipi, în Macedonia, care îl rugaseră să le trimită unele sfaturi bune şi eventuale scrisori ale Sfântului Episcop de Antiohia, Ignaţiu, cu care fusese prieten.

Policarp era mai presus de toate un om de conducere. Nu era înzestrat cu calităţile de scriitor şi gânditor ale Sfântului Ignaţiu, şi nici nu dorea, asemenea acestuia, să fie, „măcinat” de fiarele circului pentru „a ajunge la Dumnezeu”. Dimpotrivă, Policarp a stat şi ascuns, „determinat de umila neîncredere în sine însuşi”. Descoperit într-un hambar şi readus în oraş, în momentul încercării a ştiut totuşi să arate curajul senin al credinţei sale.

Cunoaştem sfârşitul mişcător al vieţii sale datorită unui document care poartă data anului următor morţii Sfântului Policarp, „al Bisericii lui Dumnezeu cea peregrină în Smirna către Biserica lui Dumnezeu cea peregrină în Filomelio şi către toate parohiile de pretutindeni ale Bisericii sfinte şi catolice”. Este o istorisire foarte importantă sub aspect istoric, hagiografic şi liturgic.

Când proconsulul Statius Quadratus îl îndeamnă să se lepede de Isus, bătrânul Policarp, clătinându-şi capul, răspunde: „De 86 de ani îl slujesc şi nu mi-a făcut nici un rău, cum aş putea să-l insult pe Regele meu care m-a răscumpărat?” „Am putere să poruncesc să fii ars de viu”, adăugă proconsulul. „Focul cu care tu mă ameninţi – răspunde Policarp – arde şi frige un moment, dar apoi trece: eu mă tem de focul nestins al osândei veşnice”.

În timp ce în mijlocul amfiteatrului din Smirna era ars de viu „nu ca o carne care se prăjeşte, ci ca o pâine care se coace”, martirul înalţă către Domnul o splendidă rugăciune, scurtă dar intensă: „Să fii binecuvântat de-a pururi, Doamne, numele tău vrednic de închinare să fie glorificat de-a lungul tuturor veacurilor de către Isus Cristos preotul veşnic şi atotputernic, şi ţie, împreună cu El şi cu Duhul Sfânt, să ţi se aducă mărire în toţi vecii vecilor”.

Pe neaşteptate, trupul ruinat de ani şi suferinţă cade în cenuşă. „Cu toate acestea-notează autorul scrisorii, care recomandă să fie citită în toate bisericile – noi am adunat câteva oase, pe care le păstrăm ca pe o comoară de aur şi pietre preţioase”.

Numele Policarp este un cuvânt compus din limba greacă, provenit din polykarpos, care tradus parte cu parte înseamnă „cu mult rod”- sau „rodnic”, generos.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Biografii: varianta 1 / varianta 2

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *