Pages Menu
Categories Menu

Raimund de PenyafortSf. Raimund de Penyafort

  • preot
  • 1175-1275
  • n.: în 1175, Peñafort, Catalonia, Spania
  • d.: la 6 ianuarie 1275, Barcelona, Spania
  • 7 ianuarie (latin)

Papa Grigore al IX-lea, care timp de 6 ani l-a avut pe Raimund de Penyafort drept preţios colaborator, i-a comunicat odată că intenţionează să-i încredinţeze conducerea Arhiepiscopiei de Tarragona, post râvnit de mulţi. Raimund a rămas atât de consternat încât s-a îmbolnăvit grav. Acest umil şi învăţat frate dominican a evitat cu încăpăţânare orice fel de onoruri şi sarcini prestigioase, dar nu a reuşit întotdeauna. Era totuşi fiul castelanului Penyafort, al provinciei Catalonia din Spania. Refuzând o viaţă îndestulată şi cu multe distracţii, de foarte tânăr s-a dedicat studiilor filosofice şi juridice; la vârsta de 20 de ani era profesor la Universitatea Barcelona, iar la 30 de ani era profesor de jurisprudenţă la Bologna; în această funcţie primea din partea municipalităţii un salariu excepţional care însă imediat se epuiza pentru împlinirea diferitelor fapte de caritate.

Întors la Barcelona, la chemarea Episcopului său, în 1220 a fost numit canonic; prietenul său Petru Nolasc l-a rugat să redacteze textul regulamentului de viaţă pentru noul ordin călugăresc al Mercedarilor, ce era în curs de organizare. În acelaşi timp au venit în Barcelona şi au întemeiat o mănăstire călugării dominicani, pe care el îi cunoştea de la Bologna. Raymund a renunţat la alte planuri şi a îmbrăcat haina în culorile alb-negru a dominicanilor. După 16 ani, în 1238, i s-a încredinţat conducerea supremă a ordinului, devenind al treilea magistru general (nume dat conducătorului suprem al dominicanilor), sarcină pe care nu a putut să o refuze. Timp de doi ani, a vizitat mergând pe jos toate mănăstirile ordinului, apoi a adunat Capitolul general la Bologna, şi aici a insistat şi a reuşit să-i fie acceptată demisia. Astfel, la etatea de 70 de ani a putut să se reîntoarcă în activitatea de învăţământ şi de păstorire spirituală.

Primind însărcinarea de a fi duhovnicul regelui Iacob al Aragoniei, nu a ezitat să dezaprobe conduita regelui în timpul unei expediţii insula Maiorca. Se istoriseşte că atunci când regele a interzis tuturor corăbiilor să se îndrepte spre continent, Raymund, voind să-şi manifeste dezaprobarea faţă de regele său, şi-a întins mantia pe apa oceanului şi urcând pe această neobişnuită barcă a ajuns până la Barcelona.

Una dintre operele sale apostolice vrednică de a fi amintită este activitatea depusă pentru a face cunoscută credinţa creştină în rândurile evreilor şi mahomedanilor stabiliţi în Spania. Din relatările tradiţionale, i se recunoaşte meritul de a fi apelat la Sf. Toma de Aquino, rugându-l să redacteze o «Summa contra Gentiles» – sinteză a tuturor controverselor între creştini şi necreştini -, pentru ca predicatorii să aibă îndemână un manual fundamental solid în confruntările de idei cu necreştinii. El însuşi a scris importante lucrări de teologie morală şi drept, între care este foarte renumită «Summa casuum», o expunere amplă a rezolvării diferitelor cazuri de conştiinţă, menită să ajute pe preoţi la administrarea corectă şi eficientă a tainei împăcării cu Dumnezeu.

A sfârşit viaţa sa pământească în jurul vârstei de 100 ani, la 6 ianuarie 1275 şi a fost declarat sfânt în anul 1601.

Cuvântul Raymund pare a fi în legătură cu un grup de două cuvinte din germana veche: ragin-mund; ragin însemnând sfat bun, iar mund protecţie, apărare; împreună aveau sensul de «cel care apăra prin sfatul bun pe cure îl dă». Ca şi multe alte prenume, şi acesta cuprinde în el istorie, idealuri, speranţe.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *