Pages Menu
Categories Menu

RomanSf. Roman

  • abate
  • c.390-c.465
  • n.: în c.390, Upper Bugey, Franţa
  • d.: în c.465
  • 28 februarie (latin)

Primele contacte ale monahismului oriental cu lumea latină au fost favorizate de frecventele exiluri la care a fost condamnat sfântul Atanasie. De fapt monahismul occidental a început în secolul al IV-lea, fiind menit să producă efecte de perfecţiune spirituală şi progres civil. Este de ajuns să-l amintim pe sfântul Benedict. Prima mănăstire din Galia a apărut în anul 371 prin grija sfântului Martin din Tours: apoi a existat o neprevăzută înflorire de abaţii, într-una din care, la Ainay, lângă Lyon, îl găsim la începutul secolului al V-lea pe călugărul Roman.

Nemulţumit de regula totuşi rigidă care era în vigoare în mănăstirea sa, cu permisiunea abatelui, având un text al Sfintei Scripturi şi cu uneltele de lucru pe spate, s-a retras în necunoscuţii munţi Jura. Apoi urmele lui s-au pierdut, dar aceasta nu a împiedicat ca după câţiva ani fratele său Lupicin, rămas văduv, să-i descopere sihăstria şi să i se asocieze, atrăgând după sine alţi oameni. Roman şi Lupicin au făcut loc noilor veniţi, ridicând o primă mare mănăstire la Condat şi o a doua la Leuconne. Apoi a venit la ei şi o soră a sa, pentru care au construit o a treia mănăstire, nu prea departe, în localitatea numită La Beaume.

Cei doi fraţi împărţeau în perfectă armonie conducerea noilor comunităţi. Temperamentele lor, diametral opuse, se completau reciproc: Roman era un spirit tolerant, înclinat spre înţelegere şi mărinimie; Lupicin era auster, intransigent faţă de regulă, faţă de care cerea o observare absolută. Astfel, după o recoltă foarte bogată, după ce călugării au uitat de rigidele norme ale abstinenţei, Lupicin a dispus aruncarea proviziilor în râu şi a dispus ca la masă se servească numai o supă de orz. Doisprezece călugări nu au fost de acord cu o astfel de austeritate şi au părăsit conventul: Roman a alergat după ei şi i-a implorat cu lacrimi în ochi să se întoarcă la staul.

Bunătatea sa a triumfat şi cu această ocazie. Mai târziu, în timpul unui pelerinaj la mormântul sfântului Mauriţiu din Geneva, făcut împreună cu un călugăr de-al său, sfântul Pallade, găsind adăpost pentru noapte în coliba în care se ascundeau doi sărmani leproşi, Roman nu a ezitat să-i îmbrăţişeze. În dimineaţa următoare cele două epave umane au constatat că sunt complet vindecate şi au alergat în oraş pentru a povesti cele întâmplate. Alte minuni s-au constatat în timpul acelui pelerinaj. Apoi, bunul şi preapiosul Roman s-a întors definitiv la singurătatea din Condat, unde i-a precedat pe fratele şi sora, mergând spre mormânt, în anul 463; se născuse în jurul anului 390.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *