Pages Menu
Categories Menu

Rosalia RenduFer. Rosalia Rendu

  • călugăriţă
  • 1786-1856
  • n.: la 9 septembrie 1786, Confort, Gex, Franţa
  • d.: la 7 februarie 1856, Paris, Franţa
  • 7 februarie (latin)

Rosalia Rendu, cu numele laic Jeanne Marie Rendu, s-a născut la 9 septembrie 1786 la Confort, cantonul Gex, în Giura. A fost prima dintre cele patru fete ale unor mici proprietari, foarte respectaţi în regiune. Jeanne Marie Rendu avea numai trei ani când a izbucnit Revoluţia franceză, iar preoţii erau persecutaţi, îndepărtaţi din parohii, condamnaţi la moarte şi constrânşi să se ascundă. Casa familiei Rendu a devenit astfel un refugiu pentru preoţii refractari. Tot aici află refugiu şi Episcopul de Annecy, sub numele fals de Petru, iar faptul că el era tratat altfel decât ceilalţi servitori, stârneşte curiozitatea micuţei Jeanne Marie. Astfel, într-o noapte, copila descoperă că Petru celebrează liturghia, şi se supără că i-a fost ascuns adevărul. Puţin mai târziu, într-o discuţie cu mama ei, Jeanne Marie ameninţă că va spune „că Petru nu e Petru”, ceea ce o forţează pe doamna Rendu să-i explice fiicei sale situaţia, pentru a evita orice indiscreţie.

Jeanne Marie creşte în această atmosferă de expunere permanentă la pericol a credinţei. Astfel, va face Prima Împărtăşanie noaptea, în cantina casei părinteşti, la lumina lumânării. În 1976, moartea tatălui şi a surioarei de patru luni tulbură familia, iar Jeanne Marie devine conştientă de responsabilitatea ei, ca soră mai mare, de a o ajuta pe mama, mai ales în îngrijirea surorilor mai mici. Cu timpul şi situaţia politică se calmează, iar viaţa revine la normal. Doamna Rendu, preocupată de educaţia fiicei sale mai mari, o trimite la Surorile Ursuline din Gex, unde Jeanne Marie rămâne timp de doi ani. În timpul plimbărilor ei prin oraş, descoperă spitalul unde Fiicele Carităţii îi îngrijesc pe bolnavi, iar cu timpul se maturizează în ea dorinţa de a li se alătura. Doamna Rendu consimte ca Jeanne Marie, în ciuda vârstei fragede, să facă practică în acest spital.

În 1802, Jeanne Marie primeşte consimţământul mamei ei, pentru a intra în Congregaţia Fiicelor Carităţii a Sf. Vincenţiu de Paul din Paris. Avea şaisprezece ani. Datorită problemelor de sănătate şi a lipsei de exerciţiu fizic, Jeanne Marie a fost trimisă în casa Fiicelor Carităţii din cartierul Mouffetard pentru a se îngriji de săraci, şi unde a rămas timp de 54 de ani. Jeanne Marie, devenită de-acum sora Rosalia, se dedică aici bolnavilor şi săracilor, se angajează în activitatea de catehizare şi de alfabetizare a fetelor primite gratuit la şcoală. În 1807 sora Rosalia depune voturile pe viaţă în Congregaţie, iar opt ani mai târziu devine Superioara comunităţii din rue des Francs Bourgeois.

Pentru a veni în ajutorul celor care suferă, sora Rosalia deschide un dispensar, o farmacie, o şcoală, un orfelinat, o creşă, un centru de asistenţă a tinerelor muncitoare, o casă de îngrijire a bătrânilor săraci. Curând ajunge să fie cunoscută în toate cartierele capitalei franceze şi în oraşele provinciei. sora Rosalia adună în jurul ei colaboratori devotaţi, eficienţi şi tot mai numeroşi, şi mulţi oameni bogaţi i-au sărit în ajutor, devenind astfel centrul mişcării de caritate care a caracterizat Parisul şi Franţa din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Dar încercările nu lipsesc. Epidemiile de holeră se succed, iar lipsa de igienă şi mizeria favorizează izbucnirea lor. Mai ales în 1832 şi 1846, sora Rosalia şi Fiicele uimesc prin dăruirea şi curajul lor, când adună trupurile abandonate pe străzi, iar în timpul revoltelor din iulie 1830 şi februarie 1848, îşi riscă viaţa urcând pe baricade şi adunându-i pe cei răniţi, indiferent de ce parte erau aceştia. În 1852 Napoleon al III-lea îi conferă sorei Rosalia Crucea Legiuni de onoare: ea intenţiona să refuze această distincţie, dar superiorul Preoţilor Misiunii şi al Fiicelor Carităţii, pr. Etienne, îi cere să accepte.

Deşi avea o sănătate şubredă, Sora Rosalia a muncit neobosită, depăşind mereu ostenelile şi boala. Însă vârsta, extenuarea şi responsabilităţile mari au ajuns să învingă capacitatea de rezistenţă şi voinţa Sorei Rosalia. În ultimii ani de viaţă a suferit chiar şi de o orbire progresivă. A murit la 7 februarie 1856, după o scurtă convalescenţă. Mormântul ei a devenit curând loc de pelerinaj, şi datorită numărului mare de persoane care îl vizitau, osemintele sorei au fost mutate într-un loc mai accesibil, mai aproape de intrarea în cimitirul din Montparnasse.

Sursa: Vatican.va

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *