Pages Menu
Categories Menu

Sfânta Fecioară Maria ÎndureratăSfânta Fecioară Maria Îndurerată


Sentimentul de pioasă compătimire a poporului creştin este în icoana numită Pietà, adică Fecioara îndurerată care îl ţine pe genunchii ei pe Fiul mort, abia dat jos de pe cruce. Este momentul ce cuprinde durerea unei suferinţe umane şi spirituale totodată: împlinirea sacrificiului lui Cristos, a cărui moarte pe cruce este punctul culminant al Răscumpărării. După cum moartea lui Cristos este deja prezentă, ca într-un mugure, chiar în primul moment al existenţei sale de om, la fel, şi compasiunea este implicată în „fie mie după cuvântul tău”. Ca mamă, Maria primeşte şi trăieşte implicit suferinţa lui Cristos, în fiecare moment al vieţii sale. Iată pentru ce icoana Pietà, creaţie tipică a goticului târziu şi a Renaşterii, cea mai cunoscută fiind sculptura tânărului de douăzeci de ani Michelangelo, exprimă numai un moment din această durere a Fecioarei Mame.

Devoţiunea, apărută înaintea celebrării liturgice, a fixat în mod simbolic la şapte durerile Fecioarei Mame Împreună Răscumpărătoare: profeţia bătrânului Simion, fuga în Egipt, pierderea lui Isus la vârsta de doisprezece ani, cu prilejul pelerinajului în Sfânta Cetate, drumul lui Isus până la Golgota, răstignirea, coborârea de pe cruce, îngroparea. Deoarece suferinţele Mariei sunt suferinţele Răscumpărătorului, începând din secolul al XV-lea, s-a introdus o slujbă liturgică în cinstea „durerilor Mariei” la picioarele Crucii, în timpul Patimilor (cu două săptămâni înainte de Paşti), sau după sărbătorile Învierii. Ordinul Serviţilor, dedicat cultivării şi răspândirii evlaviei către Maica Domnului, a obţinut, în anul 1667, aprobarea sărbătorii celor şapte Dureri ale Preacuratei Fecioare Maria; papa Pius al VII-lea a introdus sărbătoarea în calendarul roman şi a fixat-o în a treia duminică a lunii septembrie.

Papa Pius al X-lea a stabilit ca dată definitivă ziua de 15 septembrie, dată însuşită de noul calendar, care a schimbat gradul şi titlul sărbătorii, transformând-o într-o simplă comemorare, cu titlul: „Sfânta Fecioară Maria îndurerată”. Cu acest titlu, noi cinstim în mod special durerea Mariei, acceptată de ea în participarea la opera de răscumpărare prin cruce. Alături de cruce, mama lui Cristos răstignit a devenit mamă a corpului mistic născut din Cruce, adică noi suntem născuţi drept creştini din iubirea lui Isus şi a Mariei, iubire ce s-a jertfit şi a primit să sufere pentru noi.

Sfântul Bernard, meditând cuvintele bătrânului Simeon: „O sabie va trece prin inima ta” (Le 2,35), se simte copleşit de următoarele gânduri: „Da, fericită Mamă, o suliţă a străpuns inima ta, şi numai după ce a trecut prin ea, a ajuns în trupul Fiului tău. Când Isus al tău – care este al tuturor, dar îndeosebi al tău – şi-a dat duhul, lancea crudă nu a mai ajuns la sufletul său. Neavând milă de el, nici după ce a murit, i-a deschis coasta, dar nu a putut să-i provoace durere. În schimb, a străpuns sufletul tău; în acel moment, sufletul lui Cristos nu mai era acolo, dar al tău nu se putea îndepărta de El.

Ascuţimea durerii a pătruns atât de mult în inima ta, încât pe drept te proclamăm mai mult decât martiră, deoarece, în tine, pătimirea fizică a fost întrecută de «compătimire»… Nu vă miraţi, fraţilor, că Maria este numită martiră cu sufletul. Se va mira doar acela care nu-şi aminteşte să-l fi auzit pe Paul afirmând că unul dintre cele mai mari păcate ale păgânilor este lipsa lor de compătimire (cf. Rom l,31); această lipsă a fost cu totul străină de inima Mariei. Să fie departe şi de umilii săi servitori!” (Predica în duminica din octava Adormirii Maicii Domnului).

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *