Pages Menu
Categories Menu

Sf. Valeriu


Data de astăzi uneşte doi sfinţi omonimi, primul episcop de Trier, care a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, şi episcopul de Ravenna, mort la 15 martie 810, amintit astăzi de o Chronica din anul 1286, probabil printr-o confuzie de nume cu episcopul de Trier. Pentru amândoi nu există elemente din care să se poată face un tablou indubitabil din punct de vedere hagiografic. Mai mult, în ceea ce-l priveşte pe episcopul de Ravenna, o scrisoare a papei Leon al III-lea către Carol cel Mare nu ar depune mărturie în favoarea sfinţeniei sale, chiar dacă criticile au probabil o justificare doar politică: ea povesteşte că doi conţi palatini, oaspeţi ai curiei din Ravenna în ziua de Florii (8 aprilie 808), în timpul prânzului au ascultat cuvinte „care pentru noi sunt o ruşine să le relatăm în scrisoare”.

Din alte izvoare istorice rezultă însă că arhiepiscopul Valeriu, care a condus Dieceza de Ravenna între anii 788 şi 810, a fost un păstor plin de zel, nu numai prin împodobirea splendidelor biserici din Romagna, ci şi prin păstrarea dreptei credinţe, ameninţată mereu de către erezia ariană. În secolul al XIII-lea arhiepiscopul Simeon i-a mutat rămăşiţele pământeşti în catedrală (la 9 mai 1222), acordând o indulgenţă specială bazilicii „Sant’Apollinare in Classe” „pentru evlavia faţă de fericitul Valeriu”.

Mai nesigure sunt datele despre omonimul episcop de Trier, pe care o cronologie bine gândită îl plasează la sfârşitul secolului al III-lea, dar o îmbietoare legendă, cu vădita intenţie de a atribui bisericilor din Gallia şi din Germania o dovadă de apostolicitate, face din sfântul Valeriu un discipol al apostolului Petru, care l-ar fi trimis la Trier, în compania lui Eucarius şi a lui Maternus. Înfrumuseţări posterioare ale acestei legende se găsesc în Gesta episcoporum Tungrensium, compuse pe la anul o mie, în care sunt repetate motivele tradiţionale ale sfinţeniei marilor misionari ai epocii apostolice: convertiri ale mulţimilor de păgâni şi minuni răsunătoare, adesea ingenue, dar sugestive, cum este învierea tovarăşului de misiune Maternus, făcută de Valeriu cu bastonul trimis lui în mod special de către sfântul Petru.

Alt tovarăş de misiune, care a avut parte înaintea lui de mormânt, Eucarius, l-ar fi înştiinţat în vis despre iminenţa morţii sale, care a avut loc la 29 ianuarie 88, dată care trebuie totuşi fixată mai târziu, la începutul secolului al IV-lea, după cum se deduce din catalogul episcopal al oraşului Trier şi din vechile inscripţii gravate pe piatră. Rămăşiţele sale se păstrează în biserica „Sfânta Matia”, din Trier, într-un sarcofag de stil romanic târziu.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *