Pages Menu
Categories Menu

Veronica da Binasco (de Milano)Fer. Veronica da Binasco (de Milano)

  • călugăriţă
  • c.1445-1497
  • n.: în c.1445, Binasco, Italia
  • d.: la 13 ianuarie 1497, Milano, Italia
  • 13 ianuarie (latin)

Născută la Binasco, în provincia Milano, în anul 1445, din nişte ţărani umili, Veronica a intrat în vârstă de douăzeci şi doi de ani în conventul augustinian „Sfânta Marta”, în care a petrecut treizeci de ani de viaţă călugărească în umila slujbă de soră cerşetoare. Dar, la zece ani după moartea sa, care a avut loc la 13 ianuarie 1497, Leon al X-lea îi acorda deja cultul privat. În anii petrecuţi în familie învăţase numai simpla îndeletnicire de agricultor. Nu frecventase nici o şcoală şi intrând în mănăstire a trebuit să obosească destul de mult pe paginile abecedarului pentru a învăţa să citească şi să scrie: rezultatele au fost puţine, pentru că era o tânără obişnuită mai mult cu povara sapei decât cu uşoara pană de gâscă. Cu toate acestea a învăţat cea mai importantă lecţie de viaţă ascetică, când Fecioara i-a revelat printr-o viziune care este calea de urmat pentru a învăţa ştiinţa divină care conduce la Dumnezeu: curăţia inimii, răbdarea faţă de aproapele, care nu ne face să ne scandalizăm de vinovăţii, dar ne face să ne rugăm pentru cei care le comit şi, a treia învăţătură, meditarea asupra patimii lui Isus.

Pentru ca să-şi fixeze în memorie aceste simple dar preţioase noţiuni, Fecioara i le-a transpus nu în literele alfabetului, dar în poetica simbolistică a culorilor: albul purităţii şi al iubirii de Dumnezeu, negrul răbdării şi roşul patimii. Astfel, înţelepciunea acestei foarte umile călugăriţe analfabete a ajuns direct la izvorul divin, fără intermediari, şi, deşi nu deschisese niciodată o carte de teologie şi cu atât mai puţin un tratat de psihologie, sora Veronica îi uimea pe cei din jur prin cutezanţa doctrinei sale şi prin intuiţia clară pe care o avea despre mâhnirile altora. De altfel, sora Veronica era zilnic în contact cu lumea, pentru că misiunea ei era să întindă mâna din poartă în poartă. Dar ea dădea mai mult decât primea, frângând cu cei ce care venea în contact pâinea care hrăneşte sufletul.

A voit şi să meargă la Roma, la invitaţia Fecioarei, pentru a duce un mesaj papei, atât de denigratul Alexandru al VI-lea. Papa (în ciuda a toate, un sincer cinstitor al Madonei) a primit-o cu bunăvoinţă şi i-a ascultat cu atenţie destăinuirile, înţelegând că se află în faţa unui suflet pecetluit de predilecţia divină. Înzestrată cu darul profeţiei, fericita Veronica s-a folosit de el şi pentru a prevesti ziua şi ora trecerii sale în veşnicie. Profeţia s-a adeverit întocmai, iar sora Veronica a închis liniştită ochii la dangătul clopotului care chema surorile la recitarea numită „pieta”, la 13 ianuarie 1497.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *