Pages Menu
Categories Menu

Veronica GiulianiSf. Veronica Giuliani

  • călugăriţă, mistică
  • 1660-1727
  • n.: la 27 decembrie 1660, Mercatello, Urbino, Italia
  • d.: la 9 iulie 1727, Citta di Castello, Italia
  • 9 iulie (latin)

Sfânta Veronica Giuliani este una dintre marile „mistice” ale secolului al XVIII-lea.

În epoca modernă se constată tendinţa de a se da înţelesuri profane unor termeni privind realităţi şi trăiri sufleteşti ale vieţii creştine. Astfel, cuvântul „dumnezeiesc” este folosit cu înţelesul de: splendid, minunat; cuvântul „martir”, la început rezervat pentru a preamări pe creştinii care şi-au dat viaţa mărturisind credinţa lor pentru Cristos, astăzi este atribuit tuturor celor care şi-au pus viaţa în primejdie, ori chiar şi-au pierdut viaţa în apărarea unei cauze sau idei. La fel, s-a dat alt înţeles cuvintelor „mistic”, „mistică”, vorbindu-se de o „mistică a rasei” sau „mistică a supraomului”. Înţelesul cuvântului „mistic”, folosit şi popularizat în lucrările de spiritualitate creştină, se referă la apropierea dintre sufletul omenesc şi Dumnezeu, şi se atribuie persoanelor privilegiate care, prin har divin şi corespundere totală din partea lor, au ajuns să cunoască şi simtă realitatea profundă a iubirii, puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu. Trăirea obişnuită a vieţii spirituale şi experienţa mistică pot fi comparate cu modul în care cunoaştem organismul omenesc privindu-l cu ochiul liber sau cu ajutorul razelor X. Pentru profanul neavizat, aparatura şi mişcările radiologului apar ca ceva fără înţeles, uneori bizare. Tot aşa, din experienţa misticilor, creştinul cu viaţă spirituală obişnuită nu sesizează decât latura exterioară, uneori spectaculoasă, aşa numitul spectacol mistic, cum ar fi: minunile, profeţiile, stăpânirea asupra forţelor naturii, chiar manifestările diabolice, viziunile, extazele, incendiile interioare, stigmatele.

Sfânta pe care o amintim în ziua de 9 iulie s-a născut în anul 1660 la Mercatelle, lângă Urbino (Italia), fiind a şaptea fiică a soţilor Francisc şi Benedicta Giuliani. La vârsta de şaptesprezece ani a intrat la mănăstirea călugăriţelor clarise din Citta di Castello, luându-şi numele de Veronica, în amintirea acelei femei pioase care cu dragoste şi curaj a şters cu marama ei faţa plină de sânge a lui Isus, pe când se îndrepta spre muntele Golgota. După mai mulţi ani de umilă viaţă călugărească, trăită cu dăruire în rugăciune şi muncă, Veronica începe o experienţă mistică extraordinară. Despre aceasta nu s-ar fi aflat nimic în afara zidurilor aspre ale mănăstirii, dacă duhovnicul său nu i-ar fi poruncit să noteze zilnic în jurnalul personal destăinuirile pe care i le făcea Isus Răscumpărătorul, ale cărui suferinţe Veronica le retrăia periodic în toate amănuntele. „În anul 1697 – citim în jurnalul ei – în ziua de Vinerea Sfântă, dimineaţa înainte de a se lumina … Dumnezeu a revărsat asupra mea un har deosebit, dăruindu-mi semnele şi durerile pe care Cuvântul Divin făcut om le-a purtat pentru mântuirea mea. Simţeam în adâncul inimii mele o durere de moarte.”

Astfel descrie ea primirea stigmatelor (semnele rănilor Domnului): „Am văzut din Preasfintele Sale răni cinci raze strălucitoare şi toate se îndreptau spre faţa mea … În patru raze erau cuiele şi în una se afla lancea, ca de aur, toată numai foc; ea mi-a străpuns inima.” În anul 1727, în ziua de vineri 9 iulie, după o boală grea care durase 33 zile, Veronica, împreună cu Cristos răstignit îşi încredinţează sufletul în mâinile Tatălui Ceresc. După moarte, trupul său, care purta încă semnele rănilor Domnului, a fost supus unei autopsii şi medicii au constatat că într-adevăr inima era străpunsă dintr-o parte în alta. „Când am văzut stigmatele – mărturiseşte Veronica în jurnalul său – am plâns mult şi din toată inima l-am rugat pe Domnul să binevoiască a face ca ele să fie ascunse de privirile altora.” Dorinţa i-a fost ascultată, deoarece din ordinul superiorilor a trăit toată viaţa într-o încăpere mică, separată de contactul cu alte persoane. Dar filele numeroase ale jurnalelor sale, scrise într-o perioadă de mai bine de 30 de ani şi care publicate cuprind un număr de 44 de volume, sunt un adevărat tezaur ascuns, care a îmbogăţit literatura mistică creştină cu nenumărate pagini luminoase, izvoare de lumină şi curaj pentru sufletele iubitoare de autentică trăire a vieţii în Dumnezeu.

Deşi Ursula Giuliani, alegându-şi la intrarea în mănăstire, numele de Veronica, nu s-a gândit la sensul etimologic al cuvântului, e bine de amintit că acest nume traduce numele grecesc Berenike, cu sensul de: purtătoare, aducătoare de victorie (pherein = a aduce, a purta; nike = victorie). De asemenea, numele de Veronica a fost pus în legătură şi cu expresia formată din cuvintele: vera = adevărata şi eikon = asemănare, imagine, icoană, atribuindu-se unei pânze pe care se află imaginea feţei lui Isus Cristos, pânză considerată a fi marama cu care o femeie din Ierusalim a şters faţa lui Isus din Nazaret, pe când îşi ducea crucea spre locul execuţiei. Alăturând cele două interpretări ale numelui Veronica, el ne reaminteşte gândul adânc al Sfântului Pavel: „Aceia pe care Dumnezeu i-a ştiut mai dinainte, i-a ales să poarte Chipul Fiului Său … şi i-a condus la mărirea Sa” (Rom. 8, 30).

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *