Pages Menu
Categories Menu

Sf. Victor


Fără intenţia de a-i micşora valoarea sau de a fi lipsiţi de respect, putem spune că Sfântul Ambrozie este cel mai activ „copil-minune” al cercetării istorice. Scormonind în istoria oraşului Milano, a scos din întuneric şi uitare o serie de personaje ilustre, în măsură să dea strălucire diecezei în fruntea căreia a ajuns într-un mod atât de neaşteptat. Şi, ca un adevărat „copil-minune”, el ştia să-şi lanseze descoperirile cu toate mijloacele de publicitate de care dispunea atunci, îndeosebi sărbători populare, imnuri sacre şi monumente. Una dintre marile descoperiri ale Sfântului Ambrozie este şi Sfântul Victor, despre care a vorbit foarte pe larg în Explanatio evangelii secundam Lucam şi în imnul Victor, Nabor, Felix pii. Un alt izvor „istoric” pentru viaţa şi, mai ales, pentru martiriul Sfântului Victor sunt Acta martirii – „Actele martiriului” – apărute abia în secolul al VIII-lea.

Victor, Nabor şi Felix erau trei soldaţi romani, de loc din Mauritania, dar aflaţi cu legiunea lor la Milano. Asemenea altor tovarăşi ai lor de arme şi de credinţă, au fost constrânşi să aleagă între împărat şi Dumnezeu; alegerea lor a fost clară şi hotărâtă. Drept urmare, Victor a fost arestat şi supus unui regim sever de închisoare. Pentru a-i înmuia curajul, este lăsat şase zile fără mâncare şi fără apă, apoi adus în hipodrom (aproape de actuala Poartă Ticinese); deşi interogatoriul este condus de însuşi împăratul Maximilian Ercule şi de consilierul Anulin, Victor rămâne neclintit în hotărârea de a nu sacrifica zeilor, chiar după ce i s-a aplicat o cruntă biciuire. Readus în temniţă, în locul unde astăzi se află Poarta Romană, Sfântul Victor este supus unor chinuri îngrozitoare; între altele, i se toarnă plumb topit în rănile deschise prin biciuire, dar tăria ostaşului african nu a putut fi înfrântă. Într-o zi, profitând de neatenţia paznicilor, a reuşit să evadeze şi s-a refugiat într-un grajd, aflat lângă teatrul de pe locul unde actualmente este poarta Vercelina. Aici avea să ia sfârşit îndelungatul său pelerinaj; este descoperit de către paznicii săi, târât în păduricea de ulmi din apropiere şi decapitat. Trupul său a rămas neînmormântat timp de o săptămână; Sfântul episcop Maternus îl descoperă însă intact, vegheat cu credinţă de două fiare sălbatice.

Pentru a-i cinsti memoria, i s-a ridicat un mormânt solemn, alături de care Sfântul Ambrozie a voit să fie înmormântat şi fratele său, Satir. Sfântul Victor este unul dintre sfinţii cei mai iubiţi de către cetăţenii oraşului Milano, care i-au înălţat şi i-au dedicat numeroase biserici şi monumente; între acestea, se află şi un edificiu de tristă celebritate, închisoarea „Sfântul Victor”. El este, de fapt, declarat patron al celor închişi şi al celor exilaţi.

Folosite şi de vechii romani, numele care-şi trag originea din cuvântul vinco, vincere, vici, victum = a învinge, a întrece, a depăşi, a reuşi, au fost preluate de către creştini, deoarece ele amintesc de Cristos biruitor al morţii, de credinţă, prin care omul biruieşte întunericul şi răutatea. Victor, Victorin, Victoria, Victoriţa, Victorina… Martirologiul Roman aminteşte peste 60 de sfinţi şi sfinte cu aceste nume; ei poartă peste veacuri ecoul cuvintelor lui Cristos: „Aveţi încredere, Eu am biruit lumea”.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *