Pages Menu
Categories Menu

Vilmos AporFer. Vilmos Apor

  • Episcop, martir
  • 1892-1945
  • n.: la 29 februarie 1892, Sighişoara, România (Sighişoara era atunci parte a Ungariei)
  • d.: la 2 aprilie 1945, Gyor, Ungaria
  • 2 aprilie (latin)

A fost fiul unor nobili unguri. S-a născut la Sighişoara, Dieceza de Alba Iulia, pe 29 februarie 1892, penultimul copil din cei nouă ai familiei Gabor. Familia tocmai se mutase la Viena, când tatăl moare la numai 47 de ani, în 1898. Mama, contesa Fidelia s-a ocupat singură de educaţia fiilor. Vilmos după terminarea şcolii elementare a fost înscris la colegiul iezuit din Kalksburg în Austria. Din 1906 a fost elev al colegiului din Kalosca, Ungaria. În acei ani a înflorit vocaţia sa sacerdotală. În 1909 a intrat la seminarul din Györ.

A fost hirotonit preot la Oradea pe 24 august 1915. A fost numit viceparoh de Gyulla, ca mai apoi, în timpul războiului să fie numit capelan al unui spital al Crucii Roşii. La Oradea, a fost din 1917 până în 1918 profesor de teologie dogmatică şi prefect al Seminarului din oraş.La 26 de ani devine cel mai tânăr paroh din Ungaria, la Gyulla, unde şi-a îndeplinit misiunea cu zel apostolic şi înţelegere pentru toţi.

Revoluţia comunistă a tulburat liniştea oraşului Gyula, tânărul preot a devenit atunci un punct de referinţă, arătând curaj şi determinare, restabilind predarea religiei în şcoli interzisă de regim şi mergând în persoană, la tribunalul Bucureşti, în scopul de a obţine eliberarea unor ostatici. În 1938, parohul Vilmos Apor, împreună cu alţi preoţi, au subliniat pericolul nazist pentru neam şi creştinism.

Pe 21 ianuarie 1941, Papa Pius al XII-lea l-a numit Episcop de Gyor. Tot în 1941, Ungaria a intrat în război de partea Germaniei şi noul Episcop, împreună cu clerul au trebuit să accepte noua stare dureroasă. În 1944, când Germania a ocupat Ungaria, au fost promulgate legi rasiale. Episcopul a luat apărarea victimelor nedreptăţii, a luat apărarea evreilor, chiar răstindu-se la oamenii politici, a scris şi a predicat condamnând acţiunile inumane, punându-şi astfel viaţa în pericol.

S-a opus construcţiei lagărului la Gyor şi, când au început deportările în masă, a creat un grup de ajutor pe teritoriul Diecezei sale. Oraşul Gyor era într-o poziţie strategică, era un important nod feroviar şi un centru de producţie în timpul războiului. Din această cauză erau mereu bombardaţi de Armata Roşie. Linia frontului se apropie tot mai mult de oraş şi Episcopul îndurerat s-a văzut nevoit să îşi părăsească sediul episcopiei. Pe 29 noiembrie 1944 auzind că aşa numiţii eliberatori ruşi violau femeile şi ucideau pe cei ce le stăteau în cale, i-a încurajat pe credincioşi să nu se descurajeze şi să înfrunte încercările plini de curaj.

Oraşul cădea ba în mâna ruşilor, ba în mâna germanilor. Pe 28 martie 1945, miercurea în Săptămâna Sfântă, soldaţii ruşi au pătruns în palatul episcopal unde se refugiaseră multe femei înspăimântate. Episcopul punându-se în uşa pivniţei a împiedicat accesul soldaţilor, spunând că femeile erau sub ocrotirea sa. A rămas acolo zi şi noapte. În Joia Sfântă a celebrat ultima sa liturghie în beci. În Vinerea Sfântă nu a apucat decât să citească Evanghelia pătimirii, căci în jurul orei 18:30 soldaţii şi un comandant le-au poruncit fetelor să iasă sub pretextul că au nevoie de acestea pentru curăţat cartofi. Episcopul s-a opus şi le-a spus să se folosească de bărbaţii şi de femeile bătrâne care se oferiseră voluntari pentru această sarcină. În ciuda rezistenţei Episcopului, soldaţii au găsit fetele şi au început să le scoată afară. Ţipetele fetelor se amestecară cu strigătul Episcopului care le apăra. Soldaţii l-au împuşcat, lovindu-l trei gloanţe. În urma confruntării soldaţii au plecat şi fetele au scăpat nevătămate.

Episcopul a fost transportat pe o targă, pe drumul lung, devastat şi întunecat până la spital, unde întrun beci mare a fost operat la abdomen, la lumina unei lămpi cu ulei, fără anestezic. De pe buzele sale sa auzit şoptit: „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a pregătit o Vinere Sfântă atât de frumoasă!Sâmbătă a fost o zi de suferinţă şi de rugăciune. În dimineaţa Paştelui a primit Sfânta Împărtăşanie. A făcut, apoi, peritonită. Sa spovedit şi a primit maslul. Ia însemnat pe preoţi să rămână credincioşi Bisericii şi să ajute la reconstrucţia ţării din ruine. A murit luni, 2 aprilie 1945.

Sursa: FB Sfântul Zilei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *