Pages Menu
Categories Menu

VitoSf. Vito


Sfântul Vito a fost unul dintre cei mai populari sfinţi ai evului mediu. Acest lucru este confirmat şi de inserarea sa în grupul restrâns al sfinţilor ajutători, 14 (sau 15, în funcţie de regiune) sfinţi, a căror mijlocire era socotită deosebit de eficace, cu ocazia bolilor sau a nevoilor caracteristice. După cum poate este cunoscut, cei 14 sfinţi ajutători erau, în ordine alfabetică, Acaciu, Varvara, Blaziu, Ecaterina din Alexandria, Ciriac, Cristofor, Dionisie, Egidiu, Erasm, Eustachius, Gheorghe, Margareta, Pantaleone şi Vito. Sfântul Vito era invocat mai ales pentru a îndepărta o boală a sistemului nervos (coreea), letargia şi muşcătura animalelor veninoase şi turbate.

Figura sfântului Vito a fost învăluită de legendă, care s-a concretizat în fantezista Patimăredactată în secolul al VII-lea, şi este acum imposibil să distingem ceea ce este mai ales legendar şi ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, chiar dacă este posibil să se atragă atenţia asupra unor invenţii ce bat la ochi. În acest spirit experţii care au redactat calendarul reformat au formulat, în legătură cu 15 iunie, următoarea notă: „Comemorarea sfântului Vito, martir din Lucania, deşi veche, este rezervată calendarelor particulare. Modestus şi Crescenţia însă par să fie persoane fictive, ale căror nume au fost inserate în Calendarul roman în secolul al XI-lea”.

Legenda este foarte cunoscută: Vito, sicilian prin naştere, la numai şapte ani era creştin convins şi a început să facă diferite minuni. Conducătorul Valerian a poruncit arestarea sa şi a încercat, prin linguşeli şi ameninţări, să-l facă să-şi renege credinţa. Dar nu au folosit la nimic nici chiar pasionatele chemări ale tatălui său, păgân înverşunat. Micul Vito îl avea alături, într-adevăr, ca exemplu de curaj şi de fidelitate, pe propriul pedagog, Modestus, şi pe doica Crescenţia. Cei trei eliberaţi în mod minunat de către un înger, s-au putut retrage în Lucania, unde au continuat să dea mărturie despre credinţa lor prin cuvânt şi prin minuni. Faima sfântului Vito a ajuns până la urechile lui Diocleţian, al cărui fiu (inventat de Patimă) era bolnav de epilepsie, o boală pe atunci atât de impresionantă.

Sfântul Vito a fost chemat la Roma şi l-a vindecat pe cel de o vârstă cu el, iar drept recompensă a fost torturat şi aruncat din nou în închisoare. Însă, îngerul l-a eliberat şi, în sfârşit, întors în Lucania, Vito a putut da, împreună cu Modestus şi Crescenţia, mărturia supremă a martiriului. În ciuda podoabei legendare, sfântul Vito, poate nu copil nici atât de mare taumaturg, şi astăzi, continuă să stimuleze angajarea creştină a atâtor italieni cu numele de Vito, francezi cu numele de Vite sau Guy şi germani cu numele de Veit.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *