Pages Menu
Categories Menu

Zeno de VeronaSf. Zeno de Verona

  • Episcop
  • c.300-371
  • n.: în c.300, Mauritania, Alger, Africa de Nord
  • d.: la 12 aprilie 371
  • 12 aprilie (latin)

Verona, oraşul atât de antic şi de vestit situat pe cursul fluviului Adige, a fost, cu secole în urmă, prima etapă a popoarelor germanice care, lăsând în urmă friguroasele păduri nordice, au trecut Alpii, pentru a se întinde sub razele aurite ale plăcutei Italii. Unii au mers mai departe, altora le-a plăcut locul şi s-au stabilit acolo ca în casa proprie şi şi-au luat halate de mătase şi s-au plimbat în mod paşnic printre flori şi chiparoşi, până când noii veniţi, încă împopoţonaţi cu urme de gheaţă, au coborât din nord pentru a-i înlocui; istorie care s-a repetat de mai multe ori şi pe care istoricii o numesc migraţie a popoarelor” (Heinrich Heine, Impresii de călătorie).

Nu dinspre nord, ci dinspre sud venise un personaj al cărui nume este strâns legat de Verona, care a primit, astfel, o adevărată bijuterie: sfântul Zeno sau Zenon. Născut în Mauritania, a fost episcop de Verona timp de zece ani, din anul 362 până în anul 372. Problemele cu care a trebuit să se confrunte au fost păgânismul încă nu învins în mod definitiv, arianismul propus de fotinieni şi dezordinile provocate în biserica veroneză.

Dotat cu o bună pregătire retorică, stilul său se caracterizează prin influenţa modelelor africane ca Apuleius din Madaura, Tertulian, Ciprian şi Lactanţiu. Au rămas de la el 16 cuvântări (sau tratate) lungi şi 77 scurte: unele dintre acestea sunt simple schiţe şi altele câteva adevărate dublete. Temele sunt cele abordate în predică: puritatea doctrinei trinitare, mariologia, iniţierea sacramentală (Botezul, la care el îi admitea pe păgâni numai după o pregătire atentă şi un examen serios, şi Euharistia), liturgia pascală, virtuţile creştine (printre care în special umilinţa, sărăcia, caritatea şi dărnicia faţă de cei săraci şi nevoiaşi).

În tratatul 15, propus de Liturgia Orelor în sâmbăta din săptămâna a VIII-a, se face o paralelă interesantă între Cristos şi Iob cel suferind: „Iob a fost privat de toate bogăţiile pe care le poseda; şi Domnul, din iubire faţă de noi, s-a lipsit de toate bunurile cereşti şi s-a făcut sărac, pentru a ne îmbogăţi pe noi. Diavolul i-a ucis în furia sa pe fiii lui Iob. Şi poporul fariseu în ura sa nebună i-a ucis pe profeţi, fiii Domnului… Iob a redobândit sănătatea trupului şi prosperitatea bunurilor sale. Domnul prin învierea sa din morţi a dat celor ce cred în el nu numai mântuirea, ci şi nemurirea şi a reluat stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, după cum afirmă el însuşi: «Toate mi-au fost date de către Tatăl meu» (Mt 11,27)”.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Opinii? Sugestii? Completări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *