Sf. Agnesa din Montepulciano
- călugăriţă
- 1268-1317
- n.: în 1268, Gracchiano-Vecchio, Toscana, Italia
- d.: la 20 aprilie 1317, Montepulciano, Italia
- 20 aprilie (latin)
Puţin mai la sud de oraşul Siena, care a dăruit Italiei şi lumii pe Sfânta Ecaterina de Siena, se află un orăşel modest, Montepulciano, în care a răsărit un suflet la fel de mare şi luminos ca şi al Ecaterinei. Într-un tablou celebru al pictorului Tiepolo, tablou aflat în biserica Iezuiţilor din Veneţia, sunt reprezentate cele trei mari personalităţi care au aparţinut Ordinului Dominican: Ecaterina de Siena (19 aprilie), Roza de Lima (23 august) şi Agnesa de Montepulciano. Aceasta din urmă este înfăţişată în genunchi la picioarele Maicii Domnului, contemplând un mic crucifix primit din mâinile Pruncului Isus, cu prilejul unei apariţii. Viaţa Sf. Agnesa este întreţesută de fapte minunate, chiar din ziua în care s-a născut (în anul 1274) şi până la 60 de ani de la moarte, când Ecaterina de Siena a făcut un pelerinaj la mormântul ei: aplecându-se să îi sărute piciorul, cutremurată observă cum piciorul Agnesei se ridică şi rămâne în această poziţie.
Într-o dimineaţă, pe când Agnesa era absorbită în rugăciune în faţa altarului la care Episcopul celebrase Sfânta Liturghie, faţa albă de altar a fost deodată acoperită cu un strat gros de «mană». La Chianciano, loc balneo-climateric unde Agnesa, ascultând porunca superiorilor, s-a dus pentru o cură de ape minerale, în mod cu totul neaşteptat a apărut un izvor nou, care îi poartă numele până în ziua de azi. Dar cea mai mare şi mai impresionantă minune este simplitatea şi limpezimea sufletului său, din care străbătea o putere ce fascina în mod irezistibil. Ecaterina de Siena, în limbajul său colorat, o defineşte pe Sf. Agnesa, «mâncătoare şi degustătoare de suflete», şi aceasta pentru că «dragostea ardea fără încetare în sufletul ei». Biograful ei, Fericitul Raimund de Capua, vorbeşte despre «o forţă vizibilă exercitată de sfinţenia sufletului ei», forţă ce trebuia să se răspândească şi să se comunice şi altora.
Agnesa s-a născut într-o familie nobilă. La vârsta de nouă ani a intrat în mănăstirea călugăriţelor dominicane «del Sacco», numite astfel pentru croiala de sac a veşmintelor ce le purtau. La vârsta de 15 ani, printr-un indult pontifical special, a fost aleasă stareţă în mănăstirea din Proceno, o localitate depărtată de Montepulciano. Locuitorii de aici, dorind să o reţină în mijlocul lor, au adresat nenumărate cereri la Episcopul locului şi însăşi Agnesei, până când ea a ajuns la concluzia că aceasta este voinţa lui Dumnezeu, şi s-a întors definitiv în orăşelul care mai târziu o va declara drept protectoare. La 3 iulie 1306 s-a inaugurat noul local al mănăstirii din Montepulciano, iar la 25 septembrie, Agnesa este aleasă stareţă, oficiu în care va rămâne până în ultima clipă, la 20 aprilie 1317.
Mormântul tinerei şi umilei stareţe a devenit un loc privilegiat, unde bunătatea şi puterea lui Dumnezeu se arătau în mod cu totul deosebit spre folosul şi ajutorul celor care invocau mijlocirea Fericitei Agnesa. Ţinând seama de neîntrerupta evlavie a credincioşilor şi faptele minunate legate de numele Agnesei de Montepulciano, Sfânta Biserică o ridică la cinstea altarelor în ziua de 10 decembrie 1726. De atunci, nu numai locuitorii micuţului orăşel, dar credincioşii din lumea întreagă privesc cu admiraţie strălucirea sufletului ei şi îi cer cu încredere ajutorul.
Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti