Sf. Bernardin Realino

• preot
• 1530-1616
• n.: la 1 decembrie 1530, Carpi, Modena, Italia
• d.: la 2 iulie 1616, Lecce, Italia
• 2 iulie (latin)

Oraşul Lecce are o întâietate: aceea de a-şi fi ales propriul sfânt protector nu numai înainte ca acesta să fie proclamat oficial sfânt de către Biserică, ci chiar înainte ca protectorul în cauză să treacă din această lume. De fapt, înainte ca evlaviosul iezuit Bernardin Realino să moară, consiliul municipal din Lecce s-a dus la căpătâiul muribundului pentru a-l ruga să accepte în mod oficial protecţia oraşului. Probabil cetăţenii din Lecce, care au avut fericirea de a găzdui un om sfânt, la care alergau discipoli din toate părţile Italiei, se temeau ca nu cumva protecţia viitorului sfânt să fie cerută de orăşelul Carpi, unde Bernardin Realino se născuse la 1 decembrie 1530.

În anii tinereţii, Bernardin a obţinut satisfăcătoare succese literare, rod al unei vii atracţii faţă de studiile umaniste, începute în casa părintească, sub îndrumarea unor buni învăţători, şi continuate mai întâi la Academia din Modena, apoi la Universitatea din Bologna, unde a frecventat, timp de trei ani, cursuri de filozofie şi de medicină, pentru a trece apoi la cele de drept civil şi bisericesc, în care şi-a luat licenţa în anul 1556. Pentru strălucita carieră administrativă, întreprinsă sub protecţia guvernatorului din Milano, la care tatăl său îşi făcea serviciul, Bernardin Realino poate fi invocat ca protector al unor categorii de cetăţeni, care consideră probabil că pot să conteze pe puţini sfinţi: Bernardin a fost într-adevăr la conducere în Felizzano nel Monteferrato (pentru a garanta imparţialitatea în administraţia orăşenească un timp autoritatea, adică primarul, era adus din alte părţi), a fost avocat fiscal la Alessandria, apoi din nou primar la Cassine, apoi pretor la Castel Leone şi, în sfârşit, a coborât la Neapole în calitate de auditor locotenent general.

Imaginile devoţionale ale sfântului îl reprezintă ca fiind gata să-l primească în braţe pe Pruncul Isus. Într-adevăr, ca urmare a apariţiei sfintei Fecioare şi a Pruncului, Bernardin a părăsit strălucita carieră administrativă, pentru a intra în Societatea lui Isus, în anul 1564; după trei ani a primit sfinţirea preoţească şi a fost numit director spiritual şi maestru de novici. Fiind trimis la Lecce, în anul 1574, pentru construirea unui colegiu, a rămas în acest oraş până la moarte, care a avut loc la 2 iulie 1616. Ales, aşa cum s-a spus, protector al oraşului înainte de moarte, a fost beatificat în anul 1895 de Leon al XIII-lea şi canonizat de Pius al XII-lea la 22 iunie 1947 şi propus ca exemplu de educator.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei